Nud interzis pe Facebook

„Dragă Mark Zuckerberg, eu te urmăresc pe Facebook, dar tu nu mă cunoști. Sunt re­dac­to­rul-șef al cotidianului danez Aftenposten. Îți adresez această scrisoare pentru a te in­for­ma că nu mă voi conforma solicitării tale de a înlătura fotografia documentară a lui Nick Ut realizată în războiul din Vietnam. Nici azi, nici în vii­tor.“ Așa începe scrisoarea de protest a jurnalistului nor­vegian Espen Egil Hansen, par­te a unei înfocate dez­ba­teri provocate de ștergerea de pe Facebook a unei ima­gini dra­matice care a luat Premiul Pulitzer. Fotografia reprezintă o fetiță vietnameză de nouă ani dezbrăcată, cu corpul ars de na­palm, urlând de durere, urmată de alți copii în lacrimi și de soldați înarmați. Fotografia lui Nick Ut din 1972 este considerată simbolică pen­tru su­fe­rin­țele produse de războiul din Vietnam și a făcut înconjurul lumii în presă încă înainte ca Internetul să fie vehiculul predilect. Iată însă că Facebook a cerut ștergerea acestei ima­gini, iar administratorii platformei digitale au trecut la acțiune, în numele unor standarde de conduită digitală care interzic nu­di­ta­tea în general și nuditatea in­fantilă în special. Deși dis­cu­ții­le în jurul subiectului sunt mai vechi, mai ales de când YouTube permite distribuția li­beră de videograme, iar mă­suri împotriva pornografiei pe Internet au fost cerute in­sis­tent, totuși reacțiile împotriva manierei de in­tervenție a gigantului digital asupra con­ți­nu­tului au fost dure. „Cred că abuzezi de pu­te­rea pe care o ai... În declarația sa de cre­dință, Facebook spune că obiectivul este să facă lumea mai deschisă și mai conectată. În realitate face asta extrem de superficial. Da­că nu distingi între pornografia infantilă și o fotografie documentară de război, înseamnă că promovezi stupiditatea și eșuezi în mi­siu­nea de a aduce oamenii mai aproape unii de alții“, îi reproșează lui Zuckerberg redactorul-șef norvegian.

Supărarea internauților vine din întrebarea căreia i se caută răspuns de o vreme încoace: este Facebook o platformă-gazdă a unor con­ținuturi de care este răspunzătoare în mod li­mi­tat sau a devenit în timp un „publisher“ cu putere de decizie? Pot giganții digitali să ho­tărască ce e voie și ce nu e voie să apară pe platforme? Pot șterge fără grijă tot ce nu le place sau nu le convine fiindcă patronează rețelele? Discuția ajunge în zona sensibilă a libertății de expresie și a drepturilor omului, la obligația statelor de a veghea asupra res­pec­tării lor prin legi, reguli, recomandări. Face­book se apără în dispută arătând că își ur­mează propriile reguli etice, concordante cu cele general-valabile în democrație. Presa în­să are propria sa misiune și responsabilitate: „Această datorie și drept pe care îl asumă fiecare editor din lume nu pot fi subminate de algoritmul codificat în biroul tău din Ca­li­fornia“, este avertismentul către Facebook din scrisoarea publicată de Aftenposten. Co­du­rile de conduită digitală, cum este cel ela­bo­rat de țările UE, sunt necesare. Ele stipulează cel puțin trei condiționări accep­tabile, și anu­me: respectarea libertății de ex­presie în ter­me­nii și condițiile legislației euro­pe­ne, clari­ta­tea și transparența, precum și răs­punderea ci­vi­lă limitată a rețelelor digitale. Un studiu in­te­resant a EU-Code of Conduct a realizat Uni­ver­sitatea din Amsterdam pe www.ivir.nl, ana­li­zând limitările auto­re­gle­mentării în domeniul conținutului online. Mai clar decât în dez­ba­te­rile furtunoase de pe In­ternet se vede în această cercetare aca­de­mi­că până unde se pot întinde statele în re­gle­men­tare și ce forță au marile companii ca Google, Microsoft, Face­book etc. care învârt lumea pe degete.