Politicieni cu glonț pe țeavă și reacțiile presei

Religia ratingului a încurajat prezența în studiourile de televiziune a personajelor din politică înarmate când cu ghioaga verbală, când cu tunul, în detrimentul oamenilor decenți care, în număr subțiat, mai persistă în halucinanta politică românească.

Înviorată de ultimele declarații politice la vârf care promit vărsare de sânge pe bu­ne, presa a reacționat prompt și, cu ex­cepții previzibile, aproape unitar. Pe de­pu­tatul Adrian Solomon l-au taxat imediat ziarele mari și numeroase televiziuni pen­tru o afirmație crudă, care nu poate fi scuzată ca gafă, nu poate fi expediată ca teribilism sau, cu un zâm­bet ironic, doar ca inep­ție sau incultură: „Eu îi transmit public [pre­mi­e­rului Ungureanu]... că va avea nu soarta lui Tă­ri­ceanu, ci soarta lui Aldo Moro. Și asta nu-i o amenințare, e o asigurare, dom­nule prim-ministru“. După deputatul adept al Brigăzilor Roșii, asasini ai pre­mierului italian în anii ’70, a urmat șeful său pe linie de partid, Victor Ponta, să scoa­tă pușca pentru a-i extermina pe duș­manii politici, soluție cu totul nes­a­tis­fă­cătoare în opinia sa, fiindcă nu spală pă­catele față de pensionari: „Ce răspundere? Ce să spun? Nici dacă-i împuşti nu e suficient!“.

Aruncatul vorbelor fără măsură și ires­ponsabil face parte din profilul unui nu­măr mare de politicieni de la noi, nărav nu doar nesancționat, ci, dimpotrivă, luat de bun și urmat de alții după logica „dacă la ăi mari e voie, de ce nu și la noi“. Religia ratingului a încurajat prezența în studiourile de televiziune a personajelor din politică înarmate când cu ghioaga verbală, când cu tunul, în detrimentul oamenilor decenți care, în număr subțiat, mai persistă în halucinanta politică ro­mânească. Bufonadele agresive vadimiste sau ale confratelui Becali au obișnuit deo­potrivă publicul și realizatorii TV cu aban­donarea oricărui standard de conduită. De data aceasta, reacțiile dezaprobatoare au fost numeroase, chiar și acolo unde nu te așteptai. Jurnalul Național califică decla­rațiile citate ca „balamuc politic“, iar pe Ponta „grațios ca un rinocer pe gheață și abil ca buzduganul cu trei peceți“. Ponta e recidivist fiindcă în 2010 mărturisea că a vrut să îl ciomăgească pe Boc și formula o previziune moralistă cam așa: „mă bazez că după ce o să-l omorâm pe Băsescu o să vină toată lumea ală­turi de noi și de fapt toți o să ne spună cum au luptat împotriva lui Băsescu“. Cristian Pă­trășconiu re­me­morează pe blog situații când po­li­ti­ci­e­nii au pro­ferat amenințări cu moar­tea și îi numește generic „derbedei“. Pentru Ro­mâ­nia liberă, de­cla­ra­ți­i­le lui Solomon sunt „ame­nințări de gangster“ în formă continuată, fiindcă ace­lași deputat afirma public în 2011 la adresa premierului Boc că e un șobolan, iar „șobolanii trebuie călcați pe cap“. S­o­mați uneori de opinia publică, autorii ins­tigărilor (cea mai recentă îi aparține unui Iordache de la USL, care spunea la B1 TV că pensionarii „trebuie să-i belească“ pe guvernanți) zâmbesc superior, spunând că astea sunt doar metafore. Metafore „ino­cente“, traduse în sicrie, sloganuri mor­tuare, catrene funebre, crucificări și prapuri cu care au defilat diverși ma­ni­festanți astă-iarnă, un decor mai potrivit pentru filme horror decât pentru re­ven­dicări democratice.

Puțin importă în acest caz dacă jurnaliștii au fost sinceri sau au mimat doar in­dignarea față de aceste dovezi de huli­ga­nism politic, aducând în acord oameni din presă aflați pe poziții greu de reconciliat, ca Mircea Marian și Andreea Crețulescu, Vlad Mixich și Alecu Racoviceanu, Robert Turcescu și Victor Ciutacu. Important e că au respins atitudinea în sine, că au dat un semnal de intoleranță față de degradarea până la ură a controversei politice, într-o perioadă când apropiatele alegeri in­fla­mează peste poate atmosfera. Indignarea e o formă de igienă cetățenească și poate funcționa ca o simbolică vestă antiglonț. De luat aminte la concluziile ironic-amare de pe blogul semnat Madame Blogary: „Nu trebuie să dramatizăm... Noi, ce­tă­ţeni respectabili, calmi și care scuipă inteligent din colțul gurii, știm noi mai bine. Suntem trecuți prin prea multe, știm prea multe, am citit și auzit prea multe ca să ne impacientăm la rahaturi d-astea. Și apoi, e rușinos, e inestetic și jenant să sărim în sus ca niște precupețe neștiutoare sau adolescente slabe de înger. Stați liniștiți la locurile voastre. Când Ponta a vorbit de uciderea lui Bă­sescu a fost doar o expresie, așa e el, mai tânăr și mai iute la mânie, când Mazăre a făcut paradă în uniformă na­zistă a fost doar o neînțelegere, omul e mai fașionist, mai copacabana de felul lui, dar nu cunoaște simbolistica uni­formei naziste, când Șova, absolventul de istorie, a negat Holocaustul, a făcut-o din ignoranță și neînțelegere, când Adri­an Solomon l-a amenințat cu moartea pe Mihai Răzvan Ungureanu a făcut-o din prostie și fiindcă așa e el, mai tăntălău, mai lat în spete, cu frunte îngustă și mintea mai înceată. Așa e el, mai bou. Dar hai să fim serioși, să nu dra­ma­tizăm. Să nu exagerăm. Să nu confundăm prostia și ignoranța și amenințarea cu crima. Criminalii vin din nimic. Ca și crimele. Ca și crimele în masă. Se în­tâmplă pur și simplu. Ca OZN-urile, pică din cer, pe neașteptate. După, toată lumea se arată surprinsă: «Cine ar fi crezut? Cine s-ar fi așteptat? Dacă știam...»“. //