Ponta să vorbească, presa să tacă

Surprinzătoare e hotărârea Înaltei Curți de Ca­sație și Justiție de a-i permite lui Victor Ponta să dezbată public propriul do­sar de cercetare penală. De­ci­zia arată că se modifică unele condiții din controlul judiciar, înlăturându-se „obligația de a nu face declarații în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instru­men­tează cauza, la celelalte per­soane cercetate în cauză, pre­cum și la martorii audiați în cauză“. În ge­neral, magistrații sunt iritați când justiția se face la televizor, dar acum ÎCCJ pare că a dat prioritate libertății de exprimare.

Nu-i mult timp de când premierul Ponta vitupera împotriva presei care își permite să dea informații din dosare de anchetă. In­vi­tația de a face aprecieri la adresa procurorilor și a martorilor îi vine la fix lui Ponta, unul dintre cei mai toxici politicieni, care va profita să împroaște DNA cu lături. Nu strica puțină prudență în acest caz cronic de tupeu așezat la adăpostul imunităților croite de politicienii români pentru uz propriu. Ponta este, alături de președintele Băsescu, autorul moral al de­gradării grave a comunicării publice. Injuriile, jignirile, minciunile proferate în spațiul audiovizual și ex­tin­se în cel virtual via Facebook și Twitter îl plasează pe Ponta în Pantheonul postdecembrist al indecenței românești. Exer­cițiul libertății de exprimare presupune, după definiția Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu­me­roase responsabilități pentru a proteja reputația și drepturile altor per­soane, precum și pentru a garanta autoritatea puterii judiciare. Nerestricționat nici de pre­tenția că este procuror „la bază“ sau (încă) mem­bru al Baroului de avocați, intrat cu doc­torat fals, și nici de măsuri judiciare, Ponta și-a permis multe. În 2011 primea o sancțiune de la colegii din Camera Deputaților pentru jig­niri/calomnii la adresa lui Nicolicea, pe atunci la UNPR. Avertismentul nu l-a oprit. A con­ti­nuat, spunând: „Uitați-vă cât de mult sea­mănă Emil Boc cu Emil Bobu, la fel de stupid, la fel de incapabil“. Pentru asta n-a mai fost sancționat, s-a considerat „declarație po­li­ti­că“, așa că a avut cale liberă să spună, în 2014, că jurnaliștii sunt „niște proști care pu­blică știri“, iar în octombrie 2015, că pre­șe­dintele Klaus Iohannis „merge la Bruxelles ca surda-n horă“. Cât de mult rău produce trivializarea limbajului politic, abjecția difuzată public încă nu s-a măsurat, dar consecințele se văd. Parlamentul este preocupat să rein­crimineze sentimentul de dispreț pentru în­semnele autorității, adică revenirea în Codul Penal a ofensei aduse autorității de la Art. 238 CP, eliminat în 2009, însă tolerează dis­prețul la adresa cetățenilor. Minciunile din au­gust 2016 ale lui Ponta despre dispora, care s-ar fi așezat „de două ori, de trei ori, de pa­tru ori la rând, ca să fie cozi, să se arate la te­levizor“, calificate de Federația Asociațiilor de Români din Europa drept „cea mai mare jignire care li se poate aduce românilor din diaspora“, n-au tulburat lumea politică.

Anchetat sub control judiciar, Ponta nu va ezita să atace justiția. E o tradiție a celor îm­bogățiți prin corupție să se prezinte ca victime politice. Umbrela imunității parla­men­tare, care i-a scăpat pe mai mulți penali, nu-l va proteja pe Ponta de procesul pe care ac­tualul ministru al Justiției, Raluca Prună, i-l va intenta pentru afirmații care trebuie de­mon­strate. Monica Macovei, jignită repetat, a ales să nu recurgă la instanță. Insultarea aces­tor persoane publice integre, care au promo­vat constant lupta anticorupție, n-ar trebui să rămână fără reacție din partea societății. Dar la noi masa critică se formează greu, de obicei când curge sânge. Bășcălia de pe pa­gi­na de Facebook a lui Ponta cu Memorialul Cri­melor Securității și Stalinismului, unde s-ar fa­ce încăperi cu numele „stalinistelor“ Monica Macovei și Raluca Prună, terfelește nu doar personajele contemporane vizate, ci o întrea­gă istorie a rănilor produse de regimul co­mu­nist. Nici asta n-a fost prea mult. Instru­men­talizarea mass-media și apetența pentru scan­dal fac posibilă difuzarea largă și zilnică a me­sajelor politicienilor venali, deci Victor Ponta știe pe ce se bazează când face justiție la te­le­vizor. Sănătos pentru jurnalism și pentru pa­trie ar fi să se ignore mesajele acestor co­rupți, cum a îndemnat și ministrul Justiției pe Facebook: „Pe cei mulți, scârbiți de cum sun­teți reprezentați, de aici și de aiurea de prin exilul global, vă invit la reflecție: nu cumva merităm mai mult decât un rebut intelectual de acest tip?! Hai să dăm delete, putem...“.