De același autor
Cu mult înainte de startul campaniei electorale, partidele de la guvernare și-au asigurat spatele băgând sute de mii de euro în special în televiziunile de știri, precum și în publicații sau radiouri favorabile. La fel au făcut la București unii primari de sector. Într-o ediție a „Stării impostorilor”, Valeriu Nicolae dădea ca exemplu grăitor cazul primarului sectorului 3, Robert Negoiță, care beneficiază de laude deșănțate la RTV, la Antena 3, la DC News, Fanatik, Realitatea Plus, Evenimentul zilei ș.a., de pe urma contractelor încheiate prin intermediari deja de prin toamna și iarna anului trecut. Laudele sunt asezonate de obicei cu atacuri la potențialii adversari, dar mai ales cu sfioase tăceri în privința datoriilor la stat ale primarului, a implicării rubedeniilor în afacerile imobiliare, a plagiatului și chiar a afacerilor suspecte cu „fetițe” din hotelurile deținute de acesta.
Așa cum diverși candidați escamotează banii băgați în propaganda politică operând netransparent cu bani publici prin sisteme întortocheate de firme, presa se simte exonerată de obligația de a pune la vedere semnele publicității electorale. Ici-colo se mai vede afișat câte un banner, dar mai rar. Consiliul Național al Audiovizualului a elaborat o decizie pentru a reglementa cum să se expună publicitatea electorală, sub sancțiunile prevăzute de Legea Audiovizualului 504/2002. Sunt prevăzute trei tipuri de emisiuni: informative, electorale, cu însemnul obligatoriu „Emisiune electorală”, dezbatere cu însemnul afișat/anunțat pe tot parcursul emisiunii „Dezbatere electorală”.
Foarte la modă și eliberate de orice control, fiindcă nu cad în sarcina CNA, o seamă de podcasturi s-au dezlănțuit și revarsă adesea valuri de ură, ocupându-se mai ales cu distrugerea imaginii unor candidați. Finanțarea este în aceste cazuri complet obscură, suspectă de bani negri trimiși în plic odată cu comanda. Nici publicațiile online și print nu pot fi moderate cu ușurință, degradarea deontologică vizibilă fiind sancționată cel mult prin oprobriul moral al publicului. Altminteri, doar justiția, înceată și indiferentă la degradarea societății, mai poate interveni.
Pentru o parte a presei, obligațiile prevăzute de CNA pentru radiodifuzori nu au, adesea, nicio semnificație: să asigure desfășurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali. Nu mai discutăm de larga posibilitate oferită de noile tehnologii că orice individ, bine sau rău intenționat, are posibilitatea să apară pe propria pagină de Facebook sau pe alte rețele sociale și să își facă zilnic mendrele colportând abjecții și îndemnând la linșaj public.
La Timișoara se exprimă cu aplomb diverși xenofobi, frustrați, dacopați, inși amendați de instituțiile statului, alți inși refuzați la angajare sau la primire în partid, reușind să genereze o atmosferă proastă, descurajantă pentru cei care ar merge la vot. Pentru ei obligația legală „să nu facă afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane sau moralei publice, să nu incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie” nu înseamnă nimic.
Caz de manual este publicația TIM7, recent apărută în Timișoara, online și print, care a călcat rău în străchini dând glas unor efluvii de ură și colportări fără nicio bază împotriva candidatului Dominic Fritz, actualul primar, sub semnătura asumată a redactorului-șef, Cornel Secu. Aproape fiecare ediție din cele 30 apărute până acum conține atacuri imunde, aluzii barbare, minciuni sfruntate, servite ca „interes public” sau „critică legitimă”. Diferența au făcut-o membrii Colegiului de redacție după un editorial execrabil cu titlul „Cică Fritz...” din numărul 29 al publicației apărut în 25 aprilie 2024. Nume onorabile ale intelectualității și presei timișorene, Marcel Tolcea, Silviu Cerna, Constantin Duma, Emilian Popovici, Delia Sescu Barbu s-au retras in corpore. Dar revista continuă în aceeași manieră, în timp ce își caută redactori principali și redactori printre studenți. Difuzată gratuit, versiunea tipărită a mizerabilei publicații este lăsată cu snopul în instituții publice deloc vigilente, la cabinete medicale, în locuri cât mai publice. Constituția României nu permite suprimarea publicațiilor (Art.30/4), dar prevede că „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine” (Art.30/6).
Și fără TIM7 exista destulă presă ostilă în Timișoara care publică opinii veninoase sub care se înșiră chipurile photoshopate ale candidaților, care au plătit mai degrabă pentru înjurături decât pentru propria ofertă electorală. Distanța dintre critica argumentată și împroșcarea insistentă cu noroi a devenit o prăpastie greu de umplut.
Obrazul presei se mai spală cu anchetele necruțătoare ale echipei de la Recorder, cum este cea recentă „Cartelul din Carpați” despre averea de nabab a primarului liberal din Sinaia, sau investigațiile publicației Buletin de București despre „azilele groazei” din Voluntari. Alegătorii se pot gândi dacă acești candidați nelipsiți din alegerile locale mai trebuie votați.
