De același autor
Contactul viu cu oamenii a fost util de ambele părți: echipa revistei 22 a luat cunoștință de proiectul ambițios al Aradului în competiția pentru titlul de „Capitală culturală europeană“, s-a întâlnit cu un oraș decent și tandru, iar arădenii i-au avut oaspeți pe câțiva dintre publiciștii de seamă ai revistei.
De ce s-ar porni o redacție de revistă, cu șefi redacționali foști și actuali, cu editori și colaboratori, într-o caravană prin țară, așa cum a făcut-o recent revista 22 la Arad? Pentru că e necesar, din când în când, contactul direct cu oamenii, relația nemijlocită cu potențiali susținători și cititori, pentru a pompa sânge nou în literele publicației. A făcut-o Dilema veche în urmă cu doi-trei ani sub forma unui festival înfășurat în jurul revistei, iar acum revista 22, la invitația Asociației Arad - Capitală Europeană a Culturii 2021.
Dezvoltarea incompletă și neconvențională a presei tipărite din România a permis perpetuarea pe piața săptămânalelor de opinie și dezbatere cultural-politică a numai două titluri de rezistență: revista 22, cea mai longevivă, de-o vârstă cu postrevoluția, aniversând o jumătate de veac anul acesta, și Dilema, fondată în 1993, rebotezată Dilema veche în 2004. Li s-a adăugat, cu profil preponderent cultural, Observator Cultural în 2000. Revistele literare au supraviețuit în măsura în care au fost susținute de Uniunea Scriitorilor. Nu este o epocă fericită pentru presa sofisticată, cum nu este nici pentru carte. În România nu a putut exista o revistă gen Time sau Le Point, unde investigația, interviul citabil, analiza expertă să se întâlnească în condiții grafice atrăgătoare. Revista Privirea a dorit să fie așa ceva în anii 1995-1999, dar ediția tipărită s-a dovedit prea costisitoare și n-a rezistat pe piață. Asta în timp ce Ungaria are cel puțin cinci săptămânale în tipar, ca Élet es Irodalom (És), Magyar narancs, HVG sau 168 óra, influente în dezbaterea politică și de idei.
Revista 22 are un semn distinctiv din naștere: ea s-a născut din combinația neobișnuită dintre prima asociație civică postrevoluționară relevantă, Grupul pentru Dialog Social - GDS, și o publicație de atitudine care n-a abdicat de la valorile afirmate în primele zile. Linia au imprimat-o redactorii-șefi succesivi, de la Stelian Tănase la Gabriela Adameșteanu, Rodica Palade, până la Armand Goșu sau, acum, echipa Alexandru Lăzescu și Andreea Pora, dar și selecția semnăturilor de calibru de-a lungul celor 25 de ani.
Masa rotundă de la Arad despre conviețuirea presei cu orașul a relevat avantajul egidei nepatronale a revistei, care a garantat deplina libertate a dezbaterii de idei. N-a existat un patron care să plătească muzica, deci nici constrângeri de exprimare. Presa locală n-a fost la fel de norocoasă, autonomia jurnalistului este sub asediu, cum se vede în studiul CJI, Starea presei din România 2014: „Negocierea agendei editoriale este, probabil, cel mai frecvent compromis la care recurg redacțiile de tot felul. Agenda mediatică ajunge astfel să reflecte cu preponderență interesele unor grupuri de interese – politice sau economice, și nu neapărat ilegitime – în detrimentul interesului public, la care mass-media sunt obligate prin însăși natura lor“. Finanțarea presei tipărite este însă o problemă comună în provincie și la București, iar pauperizarea jurnalistului o realitate: „Profesionalizarea este cea mai importantă problemă la noi“, puncta Andrei Ando, jurnalist și cadru universitar, inițiatorul „caravanei“”, dar, „dacă îi întrebi pe jurnaliști, e mai importantă salarizarea. E foarte greu să găsești oameni formați, dar și mai greu să îi plătești la valoare“.
Arădenii au primit cu bucurie „caravana“, cu o sală plină-ochi la Universitatea de Stat „Aurel Vlaicu“, cu intervenții consistente la dialogul cultural dintre regizorul Stere Gulea și scriitoarea Gabriela Adameșteanu, moderați de Sever Voinescu, precum și la dialogul politic dintre jurnalista Andreea Pora și politologul Sebastian Lăzăroiu. Zidul de știri ridicat de Dan Perjovschi, într-un happening la Teatrul Clasic „Ion Slavici“, a generat de departe cele mai inspirate imagini fotografice și video. Vizionarea documentarului Doi pentru România: Klaus Iohannis și Victor Ponta, o producție Digi TV în regia lui Florin Iepan, a stimulat o discuție vie despre profilul prezidențial pe care intelectualii și politicienii arădeni îl agreează. Contactul viu cu oamenii a fost util de ambele părți: echipa revistei a luat cunoștință de proiectul ambițios al Aradului în competiția pentru titlul de „Capitală culturală europeană“, s-a întâlnit cu un oraș decent și tandru, iar arădenii i-au avut oaspeți pe câțiva dintre publiciștii de seamă ai revistei. „Caravana“ e la început, așadar, va merge mai departe.
