De același autor
Mogulii de genul Dan Voiculescu, „Varanul” penal, Adamescu, Sebastian Ghiță fugit din calea justiției, frații Micula sau familia Păunescu, Burci, Adrian Sârbu sau alți penali prezenți sau retrași în confortul averilor ca Sorin Ovidiu Vântu, Maricel Păcuraru, Dan Diaconescu etc. au avut grijă să cumpere ieftin conștiințe și să poziționeze televiziunile și publicațiile deținute în folosul agendelor politice și al propriilor buzunare. La acest parcurs au contribuit din plin partidele care au modificat legile astfel încât finanțarea lor să crească până la cer, iar din mormanul de bani să cumpere în mass-media promovare fără P, oportunism și tăcere pe subiecte sensibile. Astfel investigația a ieșit pe tușă, iar cei care au mai îndrăznit să își bage nasul în afacerile necurate cu surse politice fie au fost expuși kompromatului, ca Emilia Șercan, fie au fost îndepărtați din presă.
Pentru o vreme, România pornită pe calea democrației a crezut în modelele occidentale de presă care privilegiază libertatea media și independența jurnalistului. Însă, nepregătită să apere o breaslă pestriță, în care se amestecă „foști” cu tineri insuficient imunizați, agenți politici deghizați în jurnaliști cu idealiști care țin stindardul independenței, țara s-a pomenit fără instrumente în fața puterii politice tot mai agramate și corupte, dar și indiferente la felul cum s-a constituit piața media. Sosirea pe cai albi a unor investitori străini în presa de la noi a fost primită cu bucurie de jurnaliști. Bucuria a fost scurtă: germanii de la WAZ s-au retras în 2010 invocând jocul injust de pe piața media românească, PRO TV-fanion al televiziunii a trecut din mână în mână după eșecul penal al lui Adrian Sârbu, iar compania elvețiană Ringier și-a dat arama pe față în 2023.
Concedierea unor jurnaliști care au făcut din ziarul Libertatea și din Gazeta Sporturilor (GSP) un brand – Cătălin Tolontan, Iulia Roșu, Cătălin Țepelin, Mihnea Vasiliu, Camelia Stan –, pe motivul că versiunea print a scăzut în preferințele cititorilor, este un pretext pentru a pune cu botul pe labe orice răzvrătire în fața cerințelor patronatului. Ce a vrut patronatul Ringier și au refuzat jurnaliștii? Să dea la cenzură articolele și să facă din publicații agenți pentru companiile de pariuri, cum au făcut bulgarii de la sportal.bg, tot o companie a trustului Ringier, membră a asociației de lobby Bulgarian Gambling Association. Inițial, în vara lui 2023, jurnaliștii încă au crezut că libertatea lor va fi apărată de conducerea de la Zürich, care înțelege că afacerea de presă nu e ca afacerea cu țoale. S-au înșelat: în 7 iulie a fost concediat managerul Mihnea Vasiliu, în 3 octombrie Cătălin Țepelin de la GSP, în 2 noiembrie s-a închis printul GSP și concediați alți 9 jurnaliști, în 5 decembrie a fost dat afară Dan Udrea, redactor-șef adjunct GSP, în 6 decembrie au fost puși pe liber Cătălin Tolontan, Iulia Roșu, Camelia Stan de la Libertatea, odată cu vestea închiderii ediției tipărite. Urmează diminuarea cu 20% a echipei redacționale, adică vreo 15 jurnaliști. Noua conducere stă în poziție de drepți: Dan Puica - CEO România și Predrag Mihailovic – redactor-șef GSP.
Reacțiile publice ale unor organizații ca ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Reporteri fără Frontiere, Institutul Internațional de Presă, AFP ș.a. au efect doar la scăderea României în topurile libertății presei. Asociația Ziariștilor Independenți din România (AZIR), filială a AEJ, a făcut un apel la solidaritatea și unitatea breslei, misiune dificilă în condițiile în care „televiziunile de știri” sunt în majoritate afiliate/cumpărate politic, presa locală abia răsuflă sub talpa politicii, iar spațiul virtual este populat de o puzderie de site-uri, radiouri și podcasturi, televiziuni online cu alură de media care au agende toxice. Gold Fm îl numea pe Tolontan la concediere ca „Omul negru al zilei”, portretizându-l ca „omul Statului Paralel”, marota grupului Gușă cu agendă fixă care își multiplică prezența în tot felul de apariții online, dar și într-o organizație cu identitate furată, având pretenția de a acoperi „protecția jurnaliștilor”: Clubul de Presă. Cu mici excepții acoperitoare, afiliații la grup au făcut munci diverse pe la PSD, de unde au procurat bani frumoși. În aceste condiții, chemarea la unitate a breslei este un strigăt candid. Presa este unica breaslă din România lipsită de organizare profesională și sindicală care i-ar da o voce în societate. Breasla nu îi poate apăra pe Tolontan și pe colegii săi, îi poate doar încuraja să nu se lase. //
