România, între New York Times și Vocea Rusiei

Presa străină a ținut locul „câinelui de pază“ românesc, ținut în lanț de situația economică precară a mass-media și de scăderea influenței presei scrise, sau, alt caz, asmuțit asupra inamicului în arena politică ca instrument la vedere al confruntărilor politice.

Anul 2012 a bătut recordul ca număr de ar­ticole ale presei străine despre România. S-au întrecut în a semnala, analiza și comenta eve­nimente de la noi cele mai importante voci me­diatice ale lumii, de la agen­ții și portaluri de știri de au­toritate ca Reuters, AFP, France Presse sau Bloomberg, la cele ale vecinilor ca MTI sau No­vinite și până la îndepărtatele agenții chineze sau aus­tra­lie­ne, cărora li se adaugă publi­cațiile și canalele radio și TV ce­le mai influente din lume: The Guardian, New York Times, Deutsche Welle, Le Monde, The Economist, El País, Frankfurter Allgemeine Zeitung, BBC, Euro­News, CNN, The Nature, Der Spiegel, Le Figaro, Washington Post, Irish Times și încă altele. O prezență aparte a fost Vocea Rusiei, neauzită până în 2012, dar lansată în ipoteze și intrigi politice dintre cele mai incitante. Complexul de inferioritate, de țară ne­în­sem­nată, nebăgată în seamă, invocat de istoricul Lucian Boia în cărțile sale, ar părea deplin răs­cumpărat dacă atenția internațională n-ar fi fost stimulată de evenimente negative care con­firmă „excepționalismul“ românesc. Ro­mâ­nia a dat de ronțăit jurnaliștilor străini subi­ecte imposibil de evitat, ca plagiatul lui Victor Ponta, rămas deocamdată fără consecințe, re­ferendumul pentru suspendarea președintelui cu celebrele cifre de 200% prezență la vot, re­cen­să­mân­tul care sfidează matematica, Blitzkrieg-ul estival împotriva instituțiilor democratice (Avo­catul Poporului, Curtea Cons­tituțională, INS, Monitorul Ofi­cial, ICR etc.), alegerile par­la­mentare ș.a.

Pe de altă parte, presa stră­i­nă a ținut locul „câinelui de pa­ză“ românesc, ținut în lanț de situația eco­nomică precară a mass-media și de scăderea influenței presei scrise (mai elaborată, mai atentă și mai iscoditoare), sau, alt caz, as­muțit asupra inamicului în arena politică ca instrument la vedere al confruntărilor politice. Deutsche Welle nota ca record al anului tre­cut că „trustul de presă al lui Voiculescu, şi în special Antena 3, a atins apogeul ma­ni­pu­lării pe care servanţii mogulului o practică de mai mulţi ani la modul cel mai periculos. De o agresivitate tot mai vădită, realizatorii de emisiuni şi invitaţii lor permanenţi – pe unii dintre ei îi regăsim acum în demnităţi publice ale actualei formule de putere a USL – nu au încetat să sucească minţile oamenilor, şi din păcate nu doar pe ale celor neinstruiţi. Lipsa de discernământ a pus stăpânire pe o parte însemnată, oricum majoritară, a românilor, printr-o strategie de intoxicare zilnică şi vio­lentă a anteniştilor“.

Presa de la noi a fost în mai mică măsură sur­să citabilă pentru presa străină, cât ecou al acesteia. Dezvăluirile revistei Nature despre pla­giatul lui Ponta au fost preluate de în­trea­ga presă, cu comentarii fierbinți pro sau con­tra. Corespondenții s-au lovit de neîncrederea editorilor și redactorilor șefi în sursele me­diatice românești: „În presa românească nu poți să ai încredere, mi se spune adeseori la Paris, în redacțiile ziarelor la care lucrez... Zia­riștii români sunt prea pătimași, prea na­rativi, amestecă totul, comparații și simboluri peste tot...“, mărturisea într-un articol din Dilema veche Iulia Badea-Guéritée, co­res­pon­dentă la Presseurop și L’Express. Mefiență exa­gerată, fiindcă de fapt se repetă în prezent un fenomen al anilor ‘90, când ziariștii români au transferat subiecte tari în presa inter­na­țională, pentru efect și anvergură. Presa stră­ină a fost necruțătoare cu derapajele etice, cu șmenul politic și economic în care abundă perioada și nu s-a sfiit să puncteze dur re­gresul pe care democrația românească e pe cale să îl săvârșească. Süddeutsche Zeitung, ziar german de stânga, califică vitriolat noul guvern: „Guvernul de penali, de sfertodocți și de incompetenți, pus pe picioare în toată splendoarea sa de către Victor Ponta“. Ai, ai, ai! Premierul și alți politicieni au reacționat înfierând public El Pais, Le Monde, CNN, The Economist etc. la pachet cu presa ro­mâ­nească nealiniată („Cine a scris articolul din Le Monde ori a fost plătit ca să scrie, ori habar nu are despre ce se întâmplă în Ro­mânia... Să le fie rușine celor din București care au trimis aceste mesaje!“, iată o mos­tră), până a sărit Asociația Presei Străine din România și ActiveWatch să-i tragă de mâ­necă, incluzându-l aici și pe președintele sta­tului, care o ține pe-a lui cu presa ca „vul­nerabilitate națională“. Supărați foc, dar și obișnuiți să practice dublul discurs, potentații puterii continuă să acuze presa internațională de ignoranță sau de „băsism“ plătit sau toc­mesc din când în când interviuri inter­na­ționale unde fac pe mielușeii de neabătut ai Europei democratice. //