Săraca presă locală!

Cine citește studiul lansat recent de ActiveWatch în programul FreeEx, cu titlul Harta politică a televiziunilor locale, înțelege brusc de ce mai mult de jumătate dintre cei 600 de semnatari ai protestului etic al jurnaliștilor sunt oameni din presa locală.

Mai mult decât mass-media de la „centru“, jurnaliștii din provincie resimt efectele pau­perizării, ale abuzului de putere exercitat de baronii locali - primari, autorități județene, con­silieri, șefi de instituții -, dar mai ales efectele dezo­r­ganizării breslei, care nu și-a asigurat terenul pentru a pu­tea înfrunta nerușinarea ba­ronilor locali și nici o viață de­centă în profesie. Protestul a pompat un pic de vlagă și ilu­zia unei solidarități pro­fe­sio­nale necesare. Fiindcă umi­li­rea publică a jurnaliștilor este un sport practicat mai peste tot în țară de către politicienii aflați la butoane. Exprimarea pesedistului Stancu Bunea, președintele Con­si­liului Județean Brăila, care îi promitea „două picioare în gură“ pentru întrebări legitime Mă­dălinei Poenaru, reporter la B1 TV, nu re­pre­zin­tă o excepție. Se întâmplă la case mai mari, unde „stăpânii“ au pretenții de intelectuali, ca primarul Robu al Timișoarei, care nu pierde ocazia să-i blameze pe cei incomozi, fă­cân­du-i „ziariști de terasă“, plătiți de „ziare-to­no­mat“ etc. La Lugoj, șeful poliției locale, și el până mai ieri amestecat în politică, l-a ame­nințat pe Dani Groza, redactorul-șef al ziarului Redeșteptarea, că îl scoate din oraș în sicriu. Plă­tiți cu sume care se învârt pe la 1.000 lei pe lună, reporterii de teren din provincie învață repede lecția obedienței și a supraviețuirii. Vorba unui jur­nalist vâlcean, consemnată în studiul amintit: „Și eu tră­iesc în orașul ăsta, dar nu mi-l pun în cap“.

Harta politică a televiziunilor oferă informații importante și trasează un contur funerar au­diovizualului local. Valorile exprimării libere, in­dependenței, eticii jurnalistice, res­pon­sa­bi­lității față de comunitate par defuncte. Con­cluziile studiului efectuat pe 56 de televiziuni din 15 județe prin 200 de interviuri sunt fu­neste, chiar din intertitluri: Televiziunea lo­ca­lă - aspirator al banului public, trambulină pen­tru cariera politică și lăutar pentru pol­i­ti­cieni sau Conținutul media: impus de patron, dictat de politicieni, plătit din bani publici și generator de șantaj. Autorii lucrării coor­do­na­te de Răzvan Martin și Liana Ganea, editor, au ales termenul de „lucrător media“ în locul ce­lui de „jurnalist“ pentru a marca o pierdere de substanță a profesiei. Reduși la condiția de „mozaicari“, cum îi numește un intervievat că­rășean pe cei care compactează știri de ga­ta de la conferințele de presă, de pe Internet și de pe agenții, mulți jurnaliști aleargă de la un job la altul pentru a-și completa veniturile, fiindcă sunt adesea plătiți la minim de pa­tronii lor. Cel mai la îndemână este să facă pe consilierii de imagine pe lângă partide și politicieni locali, încălcând regula elementară a conflictului moral. O spune pe șleau un jur­nalist din Giurgiu: „Cine mă plătește, pentru ăla lucrez, ca mercenarii sau ca la nuntă“. Deși centrele universitare produc în con­tinua­re jurnaliști, ei nu sunt bineveniți în redacțiile locale din cauza mefienței față de studiile aca­demice pe care angajatorii, patroni cu puțină școală, o manifestă. Poate e acceptată doar câ­te o fată drăguță la prezentare. „Captive într-un cerc vicios al compromisului, te­le­viziunile locale sunt, de cele mai multe ori, in­signifiante ca audiență și lipsite de cre­di­bi­li­tate, ceea ce le face total dependente de ba­nii aduși de patron de acasă și de sponsorizări din bani publici venite sub formă de con­tracte publicitare pentru administrația locală sau pentru politicieni“, este o altă concluzie a studiului, bogat ilustrată de supremația lui Mazăre în teritoriu, unde nimic nu mișcă fără aprobarea sa. Dacă presa locală ar fi liberă să vorbească, poate nici constănțenii nu l-ar ale­ge obsesiv pe cel mai cinic și corupt primar din România. Dar ideea de bine public nu mai are loc în ecuația mediatică, unde politicienii nu cumpără publicitate, ci direct televiziuni și „lucrători“. Se poate ieși din asta? Lucrarea oferă câteva sfaturi: apelarea la Legea 544 a accesului la informația de interes public, la site-uri profesionale, la ajutorul colegilor, pen­tru a surmonta refuzul informației, al in­ter­viului sau abuzul de autoritate. Remediile le vor căuta doar cei care depășesc condiția de „lucrători media“ și cred în misiunea lor de jur­naliști. //