De același autor
S-a deschis sezonul electoral și, împreună cu el, oportunitățile de câștig pentru companiile media. Se vede cu ochiul liber cum ung banii împărțiți de Gabriela Firea din bugetul Primăriei Capitalei rotițele televiziunilor de știri: cum are primărița de ripostat ceva, pe loc se face „breaking news”. Numai pentru publicitatea Spitalului de copii Gomoiu s-au cheltuit 1,1 milioane de euro, conform surselor ziarului Libertatea, iar campaniile de imagine ale Gabrielei Firea numără mii de spoturi TV plătite darnic din banii bucureștenilor. Despre clientelismul media cu studii de caz românești, s-ar putea scrie volume groase. De altfel, există un Index al clientelismului în mass-media din România, realizat de Expert Forum în 2016, care arată că „politicile publice privind mass-media sunt destul de imprevizibile și se bazează pe priorități politice în loc de argumente și date; există o voință politică scăzută de combatere a clientelismului în procesul de elaborare a politicilor. Pe scurt, politica publică din sectorul mass-media este elaborată fie aleator, fie se bazează pe interese politice”. Antenele, RTV, Evenimentul zilei, DC News etc. sunt produsele perfecte ale clientelismului.
Lejeritatea cu care un jurnalist notoriu pentru incisivitatea sa, e vorba de Moise Guran, a recunoscut că dădea consultanță pro bono Uniunii Salvați România și Plus a readus în discuție publică întrebarea dacă, din punct de vedere etic, jurnalistul poate fi concomitent în slujba publicului și sfătuitor de partid. Primul care i-a tras „o smetie” a fost tocmai Robert Turcescu, jurnalist cu o traiectorie similară, poate cu o stație în plus pe la „servicii”. Turcescu i-a reamintit colegului că în 2015 zicea „nu detest nimic mai mult decât detest un jurnalist care își abandonează meseria pentru a intra în politică. E o indecență în sine față de ea (de meserie), față de tine ca profesionist (cel mai des politicienii au fost mediocri în meseria lor de bază), dar este și o trădare față de public”. În 2019, „trădarea” i s-a părut normală și etică lui Moise Guran, cu argumentul că nu a fost plătit pentru consiliere, iar intrarea în partid nu a mai fost o surpriză după ce a declarat că a elaborat capitole din programul de guvernare al USR. Cazul Rareș Bogdan învederează încă o dată labilitatea statutului de jurnalist folosit ca acoperire pentru alte misiuni. Rareș Bogdan, azi prim-vicepreședinte al PNL și europarlamentar, dădea sfaturi politice la vedere în emisiunea sa de la Realitatea TV, transformându-se în avocat al liberalilor, în vreme ce declara emfatic că este un jurnalist dedicat adevărului și dreptății.
Se știe că privilegiile și banii se obțin, fără să fie nevoie de calități speciale, în politică. Varianta cinică și arghirofilă a propagandistului de partid deghizat în jurnalist este întruchipată de Doru Bușcu și de Bogdan Chirieac. Newsweek România a publicat date despre sumele dirijate către aceștia de la PSD/Dragnea, prin diverse firme. „Cațavencul” Bușcu a primit din 2016, timp de trei ani, sume între 17.000 și 52.000 de euro pe lună pentru consultanță, iar Bogdan Chirieac a câștigat cu așa-numitele consilieri peste 250.000 de euro în 2018 numai de la PSD. În spațiul public însă, aceștia s-au acreditat ca jurnaliști, comentatori și analiști, propagând mesaje convenabile partidului plătitor.
Presa locală și regională este plină de exemple pe care atât jurnaliștii, cât și politicienii le cunosc. În timpul campaniilor electorale, mulți ziariști își activează firmele sau PFA-urile și joacă, pe cont propriu, ambele roluri: de sfetnici politici și de profesioniști media. Liviu Alexa a depășit deja și această etapă, devenind șef local Cluj al PSD și transformând presa imundă pe care o practica în armă letală pentru criticii PSD. Ocupat contra cost să facă imagine bună candidaților deserviți, jurnalistul vinde apoi imaginea ca fiind informație de interes public. Aici stă defecțiunea care compromite presa, devenită goarnă propagandistică vecină cu dezinformarea. Într-un studiu publicat acum câțiva ani de CJI, câțiva jurnaliști motivau că susțin un partid sau altul „din convingere”. Este posibil și nu ar fi o încălcare etică, dacă demersul e transparent și sincer. Când însă susținerea sau „consilierea” se face pe bani sau pentru funcții și poziții în partide, deontologia pa! //
