Statuia radioului public pe soclu de carton

Dezastrul economic de la televiziunea pu­blică este pus adeseori în contrast cu si­tua­ția înfloritoare a radioului public: „Anii 2014–2015 reprezintă cea mai fastă pe­ri­oadă din ultimii 20 de ani ai Societăţii Române de Ra­diodifuziune. Dacă 2014 cre­deam că a fost cel mai bun an din istoria ra­dio­u­lui, se pare că 2015 ne con­trazice. Din punct de ve­de­re financiar, So­cietatea Ro­mână de Radiodifuziune es­te într-un moment fast, a existat un plus de 7,7 mi­li­oane de lei. SRR nu are datorii, credite, nici măcar întârzieri de facturi la plată. Ne finanţăm singuri investiţiile, din 2012 nu mai primim bani de la bugetul de stat“, declara triumfal la bilanț Ovidiu Mi­culescu, președintele-director general al SRR. Dar, ghinion, Ministerul Finanțelor lucrează cu cifre și nu înghite vorbe, fă­când publică o concluzie deloc măgu­li­toa­re, că mediile publice ar denatura ra­poar­tele financiare: „În urma misiunii cu te­ma auditul financiar al contului general de execuție a bugetului de stat pe anul 2014 la Ministerul Finanțelor Publice, Cur­tea de Conturi a stabilit că ordonatorii principali de credite Televiziunea Română și Societatea Română de Radiodifuziune (en­tități finanțate din venituri proprii și alocații de la bugetul de stat) au de­na­turat situațiile financiare centralizate ale instituțiilor publice (bilanțul ins­ti­tu­țiilor publice)“. După acest document, ca­re recunoaște și ambiguitățile de statut, bi­lanțul prezentat de SRR apare ca act de propagandă, cu foloase incluse: men­ți­ne­rea actualei conduceri și a privilegiilor afe­rente. De amintit că rapoartele anuale pe 2014 și 2015 prezentate parlamentului spre admitere sau respingere n-au fost exa­minate de doi ani. Poate fiindcă acolo, în comisiile de specialitate, stau de gardă îngeri păzitori cum este Mădălin Voicu, care tocmai a intrat în atenția DNA pentru conflict de interese. S-a aflat că deputatul ia onorarii de la SRR în timp ce votează pro sau contra instituției, așa cum a arătat sesizarea Sindicatului Unit al Salariaților din Radio.

De ce s-ar teme actuala conducere, atât de glorioasă, de pierderea funcțiilor? De ce ar declanșa adevărate campanii, pe re­sursele radioului public, pentru a combate schimbarea Legii 41/1994 a SRR și SRTV, așa cum au fost campaniile „Nu distrugeți Radio România!“ și „Eu sunt Radio Ro­mâ­nia!“, lansate în perioada când se pro­pu­seseră modificări le­gis­la­ti­ve? Cu toate argumentele aduse în fața CNA, unde Sin­dicatul Profesioniștilor din Media și Cultură, pre­cum și SUS-Radio România au reclamat cenzură, abuz și alte grave încălcări ale stan­dardelor jurnalistice, to­tuși, o blândă sancțiune a fost aplicată: o somație motivată de lipsa imparțialității și a in­su­ficientei separații dintre opinii și fapte în emisiuni. Reprezentanții oficiali ai ins­ti­tu­ției trimiși la înaintare - șeful studiourilor regionale, Florin Brușten, redactorul-șef al știrilor RRA, Nicu Popescu, Radu Do­brițoiu din Consiliul de Onoare al Ra­dioului, precum și sindicatul de suflet al lui Ovidiu Miculescu numit Sindicatul Li­ber al Lucrătorilor din SR, condus de Ni­coleta Balaci, au zis că toate campaniile s-au referit la... taxa radio-TV! Tot SLL-SRR s-a asociat cu conducerea în refuzul dia­logului cu salariații nemulțumiți organizat de CNA. Nu-i treaba voastră, a fost răs­punsul. Jurnaliștii, tot mai numeroși, nu se mai tem să vorbească: „Totul la Radio es­te un joc de putere, pe mai multe pa­liere. Oamenii care conduc Radioul se as­cund după rezultatele contabile și astfel scapă de orice dezbatere publică, deși despre felul în care e tratată libertatea de expresie colegii mei v-au spus ce era de spus“, a spus realizatorul Alexandru Ru­su la o dezbatere ținută la Frontline Club. Motive de spaimă ar fi pentru oa­meni, fiindcă PD-G i-a dat afară pe cei ca­re au cârtit. Cazul cel mai cunoscut este cel al lui Adrian Moise, concediat acum trei ani ani și aflat în procese. Dar mai sunt și alte metode: conflictul cu Mihai An­ghel, managerul luxat al Radio Ti­mi­șoara, cercetările disciplinare de care vor­bește deschis Mihaela Platon, fidelizările pe bani mulți (cazul Ceraselei Rădulescu, ți­nută la Bruxelles pe 40.000 euro pe lună din bugetul SRR, e concludent), susținerea politică obținută tot pe foloase (cuvenite sau nu) sunt patentate în SRR. Deo­cam­dată, vulnerabilitățile d-lui Ovidiu Micu­lescu, racolat ca informator în 1987 cu nume de cod „Adrian“, incompatibilitatea declarată de ANI și confirmată de Curtea de Apel în 2014 (sentința definitivă vine pe 17 mai 2016 de la ÎCCJ), conflictul de in­te­rese, și el confirmat prin sentință, plân­gerile penale aflate în cercetare nu au im­presionat parlamentul, majoritar PSD, plus aliații, pentru care integritatea nu e cri­teriu. Consiliul de Administrație este și el marcat de incompatibilități, ca să nu mai vorbim de condamnarea unei șefe, Oltea Șerban-Pârâu, la un an închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. So­clul succesului SRR e din carton. La o sa­lubrizare, monumentul se surpă.