De același autor
Aflată în plin proces de evaluare a managementului executiv, televiziunea publică dă în continuare semne de autism. Regulamentele sofisticate și interviurile nu ajută la nimic atâta vreme cât nu există sancțiuni pentru management prost, pentru nepricepere și egocentrism managerial. Adică un fel de a conduce în propriul folos, urmărind agenda personală: privilegii, câștiguri în plus, plimbări prin străinătate, conivențe politice pentru menținerea în funcție (sau chiar mai mult, posturi în diplomație, ministere etc.), utilizarea bazei de producție în mod abuziv, avantajarea rudelor și acoliților ș.a.m.d. Pe scurt, lipsă de integritate. Sunt la ora asta peste 80 de șefi în executivul TVR - directori, șefi de serviciu, producători executivi - toți cu indemnizații grăsuțe. Dacă împărțim la numărul de salariați, iese cam un șef la 30 de oameni. Dar structurile nu sunt egale, deci vedem un șef la 5-6 sau 10 oameni, după cum au cerut-o, în timp, interesele și pilele. Să amintim că, pe vremea defunctului PDG, Valentin Nicolau, indemnizațiile au fost incluse în venit, apoi s-au adăugat alte indemnizații. Managerii din TVR au de compus rapoarte pentru analiza contextului socio-cultural, a activității și a strategiilor, a cheltuirii bugetului etc. Hârtia suportă orice. Se pot spune multe. Pe hârtie. Dar faptele, situația reală? Datoriile televiziunii publice sunt, în continuare, uriașe. Audiențele, vai de capul lor! Stați să vedeți un: la categoria talk-show pe anul 2014, TVR 1 a izbutit un loc 10 audiență națională (târâș în coada Antenei 3 și a României TV), iar pe urban locul 22. Marea găselniță managerială este azi paralizarea producției – evident, au voie să producă emisiuni ”agreații”- și difuzarea de filme din anii '60.
Cine sunt managerii de la vârf cărora li se poate mulțumi pentru perpetuarea dezastrului? Majoritatea e lăsată moștenire de Săftoiu, poate cel mai penibil PDG din istoria TVR (un fel de Paul Everac fără operă): Cristian Zgabercea, producător general, remarcat pentru schimbarea pamperșilor protectorului său politic, Nicușor Constantinescu, dat în urmărire la acel moment, Claudiu Lucaci, director la știri, omul lui Adrian Năstase, care a ocolit remarcabil în noiembrie trecut manifestațiile pro-diaspora din timpul alegerilor, Răzvan Bucuroiu, avansat director la TVR2 după ce a cenzurat un interviu cu Băsescu, Gabriel Gherghescu, director TVR 1, care l-a avantajat pe Ponta în alegeri ș.a. Oameni fără viziune, fără chemare managerială, cocoțați politic. Nu trebuie uitați nici directorii tehnici sau cei de la compartimentele economico-financiare, a căror mediocritate se vede în rezultate. Rapoartele tuturor vor fi stufoase, frumos prezentate și suficiente pentru a primi aplauzele comisiilor de evaluare, alcătuite din membri ai Consiliului de Administrație și din câțiva invitați externi. Ceea ce se poate reproșa acestei garnituri amestecate, este inapetența pentru construcție instituțională. Nu există strategii realiste (în afară de ”modelul BBC”, marota actualului PDG, un fonfleu pentru proști), nu există poceduri de avansare în profesie (în afară de pile) etc. Dedesubt sunt interesele, gașca finanțabilă, obediențele politice. Și teama de a nu pierde scaunul. Un exemplu: TVR Timișoara a împlinit anul trecut 20 de ani de la înființare. S-au pus pe hârtie planuri de aniversare, menite să promoveze postul pe plan regional. Ce s-a făcut? Mai nimic. Șefii, Dite Dinesz și Florin Mihoc, au preferat să se autopromoveze, că e mai profitabil. Dacă îi întrebi, se plâng de conducerea de la ”centru”. Demotivarea echipei este mai gravă ca oricând, în condițiile în care cei care fac treabă sunt maginali, iar chiulul este răsplătit. Mai mult, studioul are din ianuarie doi directori, fiindcă s-a întors cu sentință definitivă și executorie fostul director, Lucian Ionică, restructurat de Săftoiu. Conducerea de la București vrea să șmecherească situația prin schimbarea fișei postului, pentru a nu aplica sentința, fiind astfel pasibilă de penal. La TVR Cluj, s-a folosit împotriva unei sentințe tertipul concedierii câștigătorului pe bază de absențe. Pierderea proceselor cu salariații face deja tradiție în televiziunea publică, sunt deja 17 procese câștigate din restructurarea făcută aiurea în 2013 și altele 300 pe rol, indicând incompetența juriștilor și disprețul pentru legalitate. Procesele pierdute înseamnă pierderi financiare: salarii retroactive, compensații, penalități, despăgubiri. Cine plătește? Instituția și publicul. Ce s-ar putea face? O acțiune în regres, îndreptată împotriva celor care au produs ilegalitatea și prejudiciul (cum ar fi fostul PDG, membrii Consiliului de Administrație, ai Comitetului Director etc.). Să plătească din buzunar. Dar pentru asta Curtea de Conturi ar trebui să acționeze. N-a făcut-o niciodată la TVR sau SRR, semnalând ”liber la iresponsabilitate, ilegalități, furtișaguri”. În 9 martie, la finele evaluării manageriale, ne așteptăm așadar la un șir de calificative excepționale, în acord cu performanțele TVR.
