De același autor
TVR s-a dezvoltat ca un adolescent care creşte brusc şi rămâne dezorientat, cu picioare nesigure care nu-l ţin.
Raportul pe anul precedent al televiziunii publice semnalează fără escamotări o creştere semnificativă a deficitului, de la aproximativ 77 milioane lei în 2009/2010, la aproape 162 milioane lei la finele anului 2010. Din bugetul alimentat din taxa TV (îngheţată din 2003 la 4 lei/familie lunar, cea mai mică în comparaţie cu televiziunile publice din Uniunea Europeană), din publicitate şi servicii către terţi, precum şi de la bugetul statului pentru plata emisiei şi pentru investiţii, TVR a avut aşadar cheltuieli uriaşe, de peste 200 milioane lei, faţă de încasările şi colectările liliputane. Unde se duc, totuşi, atâţia bani publici în vreme de criză, când toate companiile media comerciale îşi restrâng bugetele, iar bătălia pe publicitate a devenit un război fratricid? Sume imense doar tranzitează TVR, oprindu-se la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR), alte sume imense sunt înghiţite de salariile celor aproximativ 3.500 de angajaţi, sume serioase se duc în bunuri şi servicii etc.
Ce pot face managementul şi Consiliul de Administraţie pentru a domestici acest monstru bugetofag cu şase capete distincte, TVR1, TVR2, TVR3, TVR Info, TVR Cultural, TVR Internaţional, plus cele cinci studiouri regionale, TVR Iaşi, TVR Cluj, TVR Timişoara, TVR Craiova, TVR Tg. Mureş? Măsurile, obligatorii la situaţia de acum, reprezintă însă o adevărată ruletă rusească. Fiecare măsură potenţială se loveşte de impedimente structurale, de legislaţia incompletă şi de rezistenţa instituţională şi umană la orice schimbare. Asta dacă există voinţa şi competenţa de a redresa instituţia. Istoria recentă a televiziunii publice arată că niciun preşedinte-director general şi membrii CA numiţi politic n-au răspuns şi n-au plătit pentru conducerea defectuoasă, pentru găurile financiare sau pentru abuzurile făcute, chiar dacă au fost dovedite.
N-a fost tras la răspundere nici Valentin Nicolau, care a dezvoltat un sistem special de glisare a banului public, ajutat din plin de guvern, care aproba rectificare bugetară din 3 în 3 luni pentru TVR, nici succesorul său liberal, care a lăsat vreo 9 milioane de euro pierdere netă, nici Alexandru Sassu, de la care actuala conducere a preluat cam 20 de milioane de euro deficit.
Vitală este colectarea taxei, sursa principală de venit a TVR. Încredinţată de mai mulţi ani companiei Electrica, colectarea nu atinge mai mult de 36%. Legea 41/1994 nu formulează clar care sunt consecinţele pentru cei care nu declară sau nu plătesc taxa, iar executările silite, cu firme scumpe de avocatură, n-au avut succes. Publicitatea, cealaltă sursă de finanţare, a fost până nu de mult obiectul unui contract nefericit cu firma Splendid Media, care nu şi-a atins targetul asumat contractual, aşadar n-a adus venitul promis. Un proces sau un şir de procese înseamnă ani de aşteptare pentru o televiziune care are nevoie zilnic de bani pentru a funcţiona. În plus, de mai mulţi ani spaţiul de reclamă a fost restrâns la TVR la maximum opt minute pe oră pentru a echilibra piaţa de publicitate pe care se bat sute de televiziuni.
TVR s-a dezvoltat ca un adolescent care creşte brusc şi rămâne dezorientat, cu picioare nesigure care nu-l ţin. Prea multe canale, prea multă producţie, prea mult personal neselectat după criterii de competenţă. Sindicatele extrem de vocale pretind punerea în aplicare a unui Contract Colectiv de Muncă lăsat moştenire de managementul anterior, care protejează drepturi salariale, bonusuri, prime. Tăierile de orice fel înseamnă nesfârşite litigii. Modernizarea, retehnologizarea, reorganizarea în structuri mai suple sunt măsuri amintite de conducerea actuală, dar rămase deocamdată pe hârtie, fiindcă înseamnă inclusiv investiţii.
Sumele care merg la SNR, date pentru emisie, nu se discută. SNR este un organism cu statut de monopol, iar statul îşi trece banul dintr-un buzunar în celălalt. Licenţele pentru transmisii sportive, negociate cu largheţe în trecut, trebuie achitate în prezent, aşa cum trebuie plătite şi alte obligaţii, de la taxele către CNC până la TVA-uri şi cheltuieli administrative în perpetuă creştere. Alte cartuşe pe ţeavă.
S-ar pune întrebarea cui îi trebuie un asemenea colos somnolent împiedicat în propriile picioare? Nouă, tuturor, aşa cum Europa civilizată îşi păstrează servicii publice de radio şi televiziune chiar în vreme de criză, pentru a contracara, la noi, otevizarea pronunţată, pentru a oferi publicului program divers, pe care televiziunile comerciale nu-l pot finanţa: emisiuni pentru minorităţi, campanii sociale etc. Un sondaj recent al CURS arată că încrederea în TVR este în creştere (în absenţa întrebărilor legate de politizare), iar conducerea TVR promite schimbări radicale începând din primăvară, în an electoral. De văzut minunea. //
