De același autor
O lume întreagă a văzut-o pe Marina Ovsianikova cu pancarta scrisă de mână prin care jurnalista de la televiziunea de stat din Rusia avertiza că rușii sunt mințiți chiar atunci. Era în timpul principalului jurnal de știri. „Nu războiului!” mai scria în rusă și în engleză. Consecințele imediate erau previzibile: jurnalista a fost pe loc arestată și interogată timp de 14 ore, amendată, iar ulterior acuzată de trădare de șeful postului. Alte consecințe sunt prevăzute în legea „știrilor false” semnată de dictatorul de la Kremlin prin care Ovsianikova riscă închisoare timp de 15 ani.
Nu poate fi uitat că Boris Nemțov, principalul opozant al lui Putin, a fost asasinat la două ore de la un interviu TV unde liderul opoziției dezvăluia slăbiciunile economice și militare ale Rusiei actuale. Nu poate fi ștearsă din memoria colectivă nici asasinarea Annei Politkovskaia, jurnalista care a documentat cu imens curaj ororile din Cecenia.
Garry Kasparov a avertizat în cartea sa premonitorie „Vine iarna. De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere”, publicată în 2015, că Putin nu se va opri nici din elanul său imperialist, nici din a oprima poporul rus, supunându-l celor mai dure cenzuri ale libertăților cetățenești: libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de a protesta etc. Dar celebrul șahist, devenit activist civic de rezonanță mondială, a arătat cu degetul și spre lumea occidentală, acuzând-o de „împăciuitorism”. El spune că Putin „cu cât a simțit mai puțină presiune din exterior, cu atât a devenit mai tiranic în interior... El a continuat să «consolideze presa», închizând posturile de televiziune independente și atenționând, cât se poate de clar, că anumite subiecte sunt tabu”. Azi s-a ajuns la arestarea pe stradă a protestatarilor și la interdicția de a folosi cuvinte ca „război”, „invazie” etc.
Putin a avut timp să devină posesorul unei uriașe averi prin intermediari, a avut douăzeci de ani la dispoziție să taie legăturile rușilor cu adevărul, să constituie ferme de troli pentru a influența alegerile în SUA, Franța, Germania și pentru a bombarda Uniunea Europeană cu știri false. A avut răgaz să pregătească un nou război de agresiune, fiindcă reacția Occidentului a fost timidă, influențată fiind de interese economice, după ce Kremlinul a anexat Crimeea.
Modelul reprimării violente a vocilor critice la adresa regimului e bine-cunoscut în spațiul ex-sovietic. În Belarus, activistul civic Roman Protasevici a fost calificat drept „extremist” și înhățat de serviciile secrete belaruse printr-o operațiune de deturnare a unui avion plin cu pasageri. În Kazahstanului lui Nazarbayev, aproape 300 de protestatari împotriva regimului au murit sub gloanțele dictatorului, iar Rusia a trimis trupe de „menținere a păcii”. Reacția slabă a Occidentului a fost și de această dată ghidată de interesele economice.
Valul de simpatie și de solidaritate a lumii întregi cu Ucraina invadată, dar mai ales sancțiunile impuse Rusiei și acoliților lui Putin reprezintă o întârziată luare de poziție. Răul a fost deja făcut. Rușii, mai ales cei din Rusia profundă, nu știu și nu văd decât ceea ce canalele de propagandă le pun în față: că nu e război (cuvânt interzis), ci „operațiune specială”, că Ucraina trebuie „denazificată”, că pierderile de soldați ruși sunt minore. Propaganda de pe stadionul moscovit include și refrenul „Ucraina-a noastră, Georgia-a noastră, Moldova-a noastră”, expresie „artistică” a visului imperialist al lui Putin. Marina Ovsianikova vorbea într-un mesaj video înregistrat înainte de gestul ei de protest despre „zombificarea” Rusiei. „Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o crimă. Iar Rusia e un stat agresor. Responsabilitatea cade pe o singură persoană – Vladimir Putin. Rusia trebuie să oprească acest război, pentru ca acele două țări-surori să se poată împăca... Îmi e rușine că am permis «zombificarea» cetățenilor ruși”, a transmis jurnalista.
Cenzura și propaganda din țările învecinate, iar cel mai aproape e Ungaria, unde presa independentă e pe cale de dispariție, ne fac suspicioși când modificările legislative ale Parlamentului României preconizează incriminarea opiniei. Pretextul este aplicarea Deciziei cadru JAI 208/913/ a Consiliului Europei care definește criteriile de discriminare: „rasă, culoare, religie, descendență sau origine națională sau etnică”. Parlamentarii români au adăugat ca delict de opinie și discriminarea pe criteriul apartenenței politice, pentru a supraproteja mediul politic. Îngrijorarea societății românești se extinde și asupra pregătirii tot pe ascuns a „iertării” plagiatelor comise înainte de 2011. Societatea civilă din România a strigat, a semnalat. Politicienii au dat un pic înapoi. Dar numai un pic. //
