De același autor
Problema romaneasca
Radacinile raului
Moartea Giovannei Reggiani a reprezentat picatura care a umplut paharul rabdarii italienilor, altminteri un popor tolerant si ospitalier. Tragedia din capitala Italiei depaseste dimensiunile unei drame familiare, un popor intreg simtindu-se agresat si umilit de ceea ce, in perceptia omului comun, a devenit un pericol pentru siguranta publica: infractionalitatea româneasca. Era de asteptat ca acesta sa fie deznodamântul unei stari de tensiune alimentata de zecile de autocare si microbuze care debarca zilnic in Italia nu doar persoane aflate in cautarea unui loc de munca retribuit decent, ci si numerosi indivizi pusi pe capatuiala, deveniti in scurta vreme autorii unor furturi, tâlharii, crime, escrocherii pe care mass-media italiana le prezinta cu lux de amanunte, spre oroarea cetatenilor care resimt situatia din tara ca pe o stare de asediu latenta. Românii care ajung in Italia sunt in cea mai mare parte truditori onesti, oameni care nu se dau in laturi de la munci dintre cele mai grele pentru a-si câstiga existenta, obtinând, chiar si in conditii dificile, intr-o saptamâna de lucru cel putin cât retributia lunara din România. Evident ca nu acesti muncitori onesti reprezinta acel pericol românesc invocat la ordinea zilei in Italia ca problema prioritara de siguranta nationala, ci miile de infractori, prostituate, proxeneti care, cu complicitatea unora dintre politistii de frontiera din România, ajung nestingheriti pe teritoriul italian transportati mai ales de catre amintitele autocare si microbuze ce tranziteaza cu rapiditate vamile noastre datorita tainului pe care il primesc cei care trebuie sa vegheze la noile granite ale UE, insa vegheaza de fapt la umplerea propriilor buzunare. Nu o data, când am calatorit spre Italia cu autocarele marilor firme românesti de transport international de calatori, s-au pretins cu nerusinare de catre soferi câte 5 euro fiecarui pasager, chipurile "pentru a accelera trecerea frontierei româno-ungare"; altadata, sub ochii mei, o domnisorica a introdus in pasaport 50 de euro si i-a inmânat actul de identitate unui jovial politist de frontiera supraponderal, care o convocase grijuliu la o "intrevedere" ca sa ii solicite lamuriri asupra lipsei invitatiei, care in acea vreme ne permitea accesul in spatiul comunitar. Nu-i nicio luna de când am vazut cu ochii mei, in miezul zilei, in centrul localitatii Mestre, parte a celebrei Venetii, nu mai putin de 15 cersetori (numarati!), romi cetateni români de toate vârstele, agresând verbal trecatorii care nu cedau insistentelor si refuzau sa le ofere bani. La Venetia, pâna mai deunazi, nu puteai trece vreun pod fara a intâlni romi din România sau falsi ologi care implorau mila publica. Posturile italiene de televiziune centrale si locale au transmis pâna la banalizare stiri si reportaje despre prostituatele românce, despre tâlharii care devalizeaza bancomatele si golesc de marfa magazinele, insa in ultimele zile, dupa ingrozitoarea crima a lui Nicolae Romulus Mailat, mass-media peninsulare incearca sa identifice radacinile raului, sa caute la origine cauzele care au provocat emigrarea in Italia a acestui val nestavilit de disperati care isi abandoneaza tara cu atâta usurinta. Astfel, telespectatorii italieni au putut urmari la ore de vârf imagini socante din România profunda: sate dezolante, drumuri desfundate, nenumarate atelaje cu cabaline costelive, figuri abrutizate de alcool si foarte multi romi surprinsi in diferite ipostaze, dar si, intr-un final apoteotic, instantanee de la dizgratioasele "reuniuni" cu manele ale comunitatii românesti de la Roma.
Revenirea la calm
Vizita oficiala la nivel inalt a delegatiei guvernamentale române, din 7 noiembrie 2007, a fost initial modest reflectata de catre jurnalele posturilor de televiziune italiene, ca informatie politica de fapt divers, prin apelul la un simplu flash care prezenta coloana auto ce transporta oficialitatile noastre catre sediul guvernului de la Roma. Aceasta stire marginala nu anticipa ecourile impresionante pe care le-au trezit, inca din acea seara, in aproape toate mass-media centrale si locale din Italia. O reflectare asa de vasta, la nivelul intregului teritoriu italian, a problematicii românesti, cu bune si rele, cu o alternanta de imagini dure sau pitoresti, completate de interventii ale conationalilor nostri pline de demnitate si bun-simt, dar uneori si de ridicol si de prejudecati, cred ca nu s-a mai vazut in Italia de la revolutia "in direct" din ‘89 incoace.
Dupa socul si valul de indignare provocate de uciderea bestiala a Giovannei Reggiani, unda emotiva de adversitate generalizata fata de români s-a diminuat progresiv, lasând locul, in cea mai mare parte, in ciuda unor manifestari izolate de xenofobie, ratiunii si apelurilor la discernamânt. Pe fondul detensionarii situatiei si a diminuarii sensibile a climatului de suspiciune in primul rând fata de etnicii români, s-a remarcat o vizibila accentuare a criminalizarii excesive a minoritatii romilor, prin focalizarea atentiei televiziunilor si presei scrise asupra taberelor ilegale, situate la periferia multora dintre orasele Italiei, ale romilor provenind din România, prezentate - in mod justificat, de vreme ce chiar unii dintre cei intervievati in aceste adaposturi improvizate marturiseau cu seninatate ca supravietuiesc de pe urma cersetoriei, a furtului de metale sau a furturilor de automobile - ca focare de micro-criminalitate si de maladii.
Intrevederea Prodi-Tariceanu a fost un succes
Prim-ministrul Tariceanu a sosit la Roma spre a concorda cu autoritatile italiene o linie politica ferma, inevitabila si de absolut bun-simt, care, in opinia mea, ar putea fi sintetizata astfel: ne asumam infractorii, care constituie totusi o minoritate in rândul rezidentilor români din Italia, si suntem de acord ca ei sa fie expulzati imediat sau sa suporte rigorile legii pe teritoriul italian, insa ne sustinem cu hotarâre cetatenii onesti, indiferent de etnie, respingem culpabilizarea lor si propagarea xenofobiei, ca si alungarea celor care, fara a fi comis vreo infractiune, nu detin un contract de munca sau un domiciliu stabil. Astfel, premierul roman a incercat sa obtina eliminarea posibilitatii aplicarii asa-numitelor "expulzari indiscriminate" - prevazute initial de decretul-lege prezentat in regim de urgenta Parlamentului Italian de catre guvernul de centru-stânga al coalitiei conduse de Romano Prodi - si sa aiba pe mai departe garantia politicii portilor deschise fata de românii care sosesc in Italia in cautarea unui loc de munca. Propunerea premierului român, exploatând cu pragmatism directivele UE, care oricum nu permit expulzari in masa ale cetatenilor comunitari asa cum solicita energic opozitia de dreapta, a gasit interlocutorul potrivit in coalitia eterogena de centru-stânga care sustine guvernul lui Romano Prodi. In mod paradoxal, tocmai stânga radicala italiana, prin partidele Rifondazione Comunista si Partidul Comunistilor Italieni, care s-au opus liniei dure a Partidului Democrat condus de primarul Romei, Walter Veltroni, ce promoveaza politica ferma a "tolerantei zero" fata de români, a contribuit la transpunerea in practica a ideilor exprimate de premierul de dreapta al României. Având in vedere consonanta opiniilor celor doi prim-ministri, român si italian, intrevederea Prodi-Tariceanu a fost un succes, iar reflectarea pozitiva a acesteia in mass-media italiene centrale si locale, nota distonanta facând doar unele jurnale ale partidelor de dreapta, reprezinta un imens câstig de imagine pentru România, dupa ce zile la rând românii au fost prezentati in modul cel mai sumbru si au fost socotiti inamicul public numarul 1 in intreaga Italie.
Prodi si Tariceanu au sustinut la unison ca nu exista disensiuni in relatiile bilaterale, ca raporturile politice si economice italo-române nu au avut de suferit de pe urma episodului regretabil reprezentat de crima oribila de la Roma si nici din cauza exceselor izolate de xenofobie manifestate in Italia, ca opiniile converg catre o rezolvare a problemelor rezidentilor români - indiferent de etnie, pentru ca de aceasta data premierul român a refuzat sa discute despre romii cetateni români ca despre o parte maligna a natiunii pe care o reprezenta in vizita oficiala intreprinsa in Italia.
Niciun cuvant despre Cioroianu
Au fost insa si doua momente stânjenitoare, inevitabile, de manifestare a ridicolului in plenitudinea sa carpato-danubiano-pontica: un succint interviu al ministrului Cristian David, care a raspuns intr-o româna neaosa ca se simte multumit indeosebi de faptul ca... s-au cam stins ecourile crimei comise de Mailat, adica un fel de "Slava Domnului!" ca am scapat de reclama negativa, acum ne intoarcem la ale noastre, pentru ca in editia de joi a cotidianului roman Il Messaggero acelasi David sa il dojeneasca pe jurnalistul Luca Lippera, condamnând cu emfaza blândetea legilor italiene, care nu reusesc sa ii trimita dupa gratii pe infractorii nostri, de parca, la noi acasa, marii devalizatori de banci, speculatorii imobiliari, evazionistii fiscali si alte "gulere albe" ar fi cu totii la pastrare in inchisorile patriei. Cel de-al doilea moment stânjenitor, cuprins in reportajul RAI 3 de la intâlnirea delegatiei guvernului Tariceanu cu unii dintre membrii comunitatii românesti din Roma, a fost nelipsita Ramona Badescu, "exponenta" spiritului românesc, care s-a confruntat din nou cu dificultatile limbii italiene si cu povara "responsabilitatii" pe care, iata, guvernul i-a recunoscut-o oficial prin invitarea la intrevederea de la Accademia di Romania. Surprinde, in privinta ecourilor relative la vizita oficiala a delegatiei române in Italia, faptul ca in editia de joi a jurnalelor cu difuzare nationala lipseste cu desavârsire orice referire la prezenta ministrului de Externe Cioroianu la discutiile bilaterale; numele acestuia nu este mentionat in niciun cotidian prestigios, nicaieri macar un cuvânt despre contributia sa la adoptarea unor masuri privind imbunatatirea activitatii reprezentantei diplomatice si a birourilor consulare ale României in Italia, desi la intâlnirea de la Accademia di Romania ministrul român de Externe aparea in prezidiu, alaturi de premier si de ministrul de Interne, fiind in cursul zilei neindoielnic prezent si la intrevederea Prodi-Tariceanu.
Schimbari dupa episodul Mailat
La nivelul teritoriului italian, se remarca unele schimbari importante, datorate masurilor adoptate de catre autoritatile italiene centrale si locale; dupa demolarea multor tabere abuzive ale romilor, dupa valul de indignare a opiniei publice si reactiile izolate de extremism si xenofobie, cersetorii români au inceput sa dispara de pe strazile marilor orase, multi minori fiind repatriati de catre familie, altii luând drumul Spaniei. Multi alti români care rataceau pe strazile marilor orase din centrul si nordul Italiei, in cautarea unui loc de munca bine remunerat, s-au transferat in Sicilia pentru a lucra ca zilieri in agricultura, chiar si cu riscul de a obtine un salariu mizer, disputându-si cu nord-africanii locurile de munca si acceptând chiar 15-25 de euro/8 ore de munca/zi. Italia, tarâmul fagaduintei, al locurilor de munca usor de obtinut, s-a dovedit pentru multi conationali de-ai nostri doar o moara de macinat iluzii, insa faptul ca românii prefera sa lucreze in agricultura in sudul Peninsulei si in Sicilia pentru 500-600 de euro/luna ar trebui sa dea de gândit guvernantilor de la Bucuresti, fiindca, de vreme ce muncitorii români accepta la negru salarii mizere pe care pâna si nord-africanii le refuza, este evident ca disperarea a atins cote alarmante, iar in tara foarte putini mai sunt dispusi sa lucreze pentru 150-200 de euro/luna.
In plan politic, "problema româneasca" a inflamat partidele de opozitie, care s-au erijat imediat in purtatoare de cuvânt ale populatiei nemultumite de continua deteriorare a sigurantei publice din orasele italiene. Seful partidului de dreapta Alianta Nationala, Gianfranco Fini, a estimat intr-o prima faza necesarul de expulzari la 20.000 de persoane din Roma si la 200.000 la nivel national, atât extracomunitari, cât si comunitari, cea mai mare parte dintre acestia din urma fiind cetateni români, romi si etnici români. Intreaga opozitie de dreapta sustine cu tarie aceasta pozitie, asa numita "linea dura", care prevede expulzarea imediata a tuturor cetatenilor comunitari, in primul rând est-europeni, care nu au o sursa de venit certa si domiciliu stabil. Aceasta politica de fermitate fata de emigranti este sustinuta, cu unele nuante, si de primarul de centru-stânga al Romei, Walter Veltroni, cel care a incercat si initial a reusit sa isi impuna punctul de vedere in procesul de redactare a decretului-lege ce prevede delegarea de atributii suplimentare prefectilor pentru adoptarea de masuri in vederea imbunatatirii sigurantei publice in orasele italiene. Practic, prefectii sunt investiti cu dreptul de a dispune expulzarea unui cetatean comunitar, daca acesta este socotit un pericol pentru siguranta publica, insa, spre a deveni definitiva, hotarârea trebuie confirmata de un judecator; pâna in prezent era judecatorul de pace cel indrituit sa confirme dispozitia prefectului, insa modificarile aduse decretului-lege de catre extrema stânga au transferat responsabilitatea confirmarii hotarârilor de expulzare catre tribunalele ordinare. Opozitia de dreapta este furibunda si spera in provocarea alegerilor anticipate, ca urmare a posibilei caderi a guvernului la votul pentru aprobarea Bugetului de Stat pe 2008. Coalitia eterogena de centru-stânga, pe baza careia s-a format guvernul Prodi, beneficiaza de o majoritate fragila in Senat, astfel incât o eventuala defectiune a centristilor, exasperati de garantismul si de excesul de masuri sociale promovate de extrema stânga, poate duce la caderea Executivului in cazul unui vot strâns in Camera superioara a parlamentului.
Guvernul român de dreapta a gasit un interlocutor privilegiat, dispus sa dialogheze si sa caute o solutie rezonabila situatiei emigrantilor români din Italia, intr-o coalitie de centru-stânga care se pronunta deschis impotriva expulzarii cetatenilor comunitari si sustine deplina libertate a acestora de a ramâne pe teritoriul italian, indiferent de situatia lor. Pâna si presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, cunoscut intelectual si politician de stânga, a pledat pentru garantarea dreptului de azil al emigrantilor in Italia, insa in conditiile garantarii sigurantei cetatenilor, ceea ce spune foarte mult despre consensul de care se bucura optiunea inflexibila a lui Veltroni, mai apropiata de nevoile italienilor si mai putin preocupata de ideologia extremei stângi, protectoare cu orice pret a celor napastuiti in detrimentul necesitatilor resimtite de majoritatea cetatenilor italieni. Siguranta cetatenilor din orasele italiene este in momentul de fata o tema de actualitate stringenta in confruntarea dintre guvern si opozitie; ramâne de vazut daca specularea acestei tematici va continua sa pastreze vie atentia fortelor politice fata de infractionalitatea româneasca, alimentând tendinta de a-i prezenta pe conationalii nostri drept pericol public. Desi tonul inflamat al mass-media italiene a diminuat treptat, iar nevoia de a depasi concurenta, in goana dupa infractiunile comise de români si dupa reportajele impresionante din taberele ilegale ale romilor provenind din România, a fost inlocuita de instantanee profesioniste de pe strazile capitalei georgiene sau din Islamabad, posturile de televiziune locale si centrale nu pierd totusi prilejul de a prezenta noi date despre infractiunile conationalilor nostri: un telejurnal al RAI 2 de vineri, 9 noiembrie, a relatat despre capturarea unei bande formata din 14 români si 4 italieni, organizatie criminala care se indeletnicea cu clonarea de carti de credit si cu sustragerea de bani din bancomatele din mai multe tari occidentale. Editia locala din regiunea Veneto a cotidianului Corriere della Sera isi informa cititorii, joi, 8 noiembrie, despre faptul ca prefectul din Padova, Paolo Padoin, a expulzat trei cetateni români, dintre care unul cu antecedente penale pentru furt si proxenetism, in vreme ce postul de televiziune Rete Veneta a dedicat in aceeasi zi, incepând cu ora 21.30 si pâna dupa miezul noptii, un talk show referitor la "mareea româneasca", adica la "exodul românilor in Italia, in special in zona de Nord-Est a tarii".
Barna din ochi
Ceea ce imi propun in randurile ce urmeaza nu este un exercitiu de obiectivitate. Este o reactie a unui cetatean roman din Italia satul de critici. Un roman care considera ca barna din ochiul Romaniei - si nu numai - este prea mare si o impiedica sa vada gunoiul din ochiul Italiei.
Perplexitatea mea pleaca in primul rand de la afirmarea unei contradictii evidente in discursul politic in primul rand italian, dar in acelasi timp european. Este vorba de o diferenta vizibila intre retoricile publice ce vorbesc de fenomenul imigratiei in termeni de "multiculturalism", "antirasism" (desi nevoia de o noua definitie a termenului pune probleme intelectualilor europeni si nu numai), "integrare", "combaterea xenofobiei" si practicile efective ce par a se inspira din sloganuri ce dau mai mult sau mai putin senzatia unui déjà vu: "imigrare clandestina", "controlul fluxurilor migratorii", "expulzare".
Avem de a face cu o pura ipocrizie institutionala nu doar la nivel italian, ci si european. Pe de o parte, se afiseaza pozitii de "bon ton" antirasiste in asonanta cu relativismul cultural atat de "la moda" astazi si, pe de alta parte, se pun in aplicare legi si practici de "ingradire", de respingere, de expulzare a acelorasi imigranti, de data aceasta prea saraci, disperati si prea diferiti ca sa se poata "integra". Si toate acestea se petrec sub nasul unei comunitati politice si stiintifice mult prea confuze pentru a reactiona.
Potrivit unui model deja comun in Europa si in Peninsula, imigranti reali sau virtuali sunt un pericol de infruntat - incepand de la multiplicarea asa-numitelor "centri di accolienza" pana la expulzarea generalizata. Identificati ca o sursa de corupere a societatii, acestia sunt vazuti in consecinta cu frica, ura si uneori dezgust. Respingerii imigrantilor potentiali ii corespunde excluderea sociala a celor prezenti, intr-o incercare disperata de a "gasi solutii locale problemelor produse la nivel global".
In fata imigratiei, Italia nu numai ca a reactionat, dupa o prima faza de indiferenta, in mod negativ si excludent, dar a atribuit strainilor propria incapacitate de a infrunta fenomenele migratorii. Violenta rasista a minoritatilor ideologice, indiferenta alimentata de ostilitate a majoritatilor silentioase, discriminarea juridica sunt forme diverse prin care o societate compacta ridica o bariera de nedepasit intre "ei" si "noi".
Consecinta principala a acestor doua fenomene de panica si excludere a fost o crestere a numarului de legi, cu scopul mai mult sau mai putin declarat de a filtra strainii, acceptand in masura limitata pe cei "buni" si inchizandu-se ermetic in fata celor considerati periculosi. Un rol decisiv in adoptarea lor a fost jucat si de opinia publica intelectuala. Oamenii de cultura si de "stiinte", a caror sarcina ar fi in mod normal aceea de a supraveghea in mod critic actiunea sistemului politic, denuntand abuzurile, au demonstrat, in acest caz, ca sunt simpli purtatori de cuvant ai diverselor guverne si ai opiniei publice dominante.
Doamna Rodica Culcer se intreaba in comentariul dumneaei din numarul de saptamana trecuta al revistei 22 daca Mailat a fost picatura ce a umplut paharul. Chiar credem ca, daca 9 din 10 italieni se simt amenintati de invaziunea straina (dupa parerea telejurnalului TG 5), inseamna ca 9 din 10 italieni sunt in pericol? Oare chiar nu ne dam seama ca fiecare individ in parte se simte amenintat in momentul in care este bombardat zilnic cu stiri apocaliptice si profetii politice de duzina? Este chiar asa de greu sa vedem ca un milion de romani (si asta este o cifra aproximativa, mai ales daca luam in considerare faptul ca nu toti romanii din Italia traiesc din infractiuni) nu va "invada" niciodata 52 de milioane de italieni?
Pe de o parte, deci, discursul despre "urgenta imigrare" este sustinut de un impresionant cor de stereotipuri, de informatii lipsite de exactitate, de banalitati vandute ca realitate, de prejudecati caracteristice societatii moderne (presiuni demografice "invers-coloniale", alarme de suprapopulare a planetei, fobia invaziunii ce determina o cerere continua de "siguranta urbana"). Pe de alta parte, este legitimat de analize "pseudo-stiintifice" care reiau ceea ce "toata lumea stie" in termeni imprumutati din stiintele sociale.
Ca toate fenomenele sociale, aversiunea fata de "strain" e un fenomen construit si reconstruit in mod continuu in viata cotidiana. Componentele lui nu urmaresc o logica a rationalitatii, ci o logica a discursului social, a opiniilor necontrolate, a mitologiei sociale.
Legitimata de productia de proiecte de legi represive, ostilitatea impotriva strainilor se manifesta in forme difuze de rasism, minimalizate sau ignorate de presa si deci greu de evaluat. De obicei, cand moare un imigrant porneste un fel de cenzura preventiva, automata, in baza careia crimele devin "accidente" sau fapte diverse, mai mult sau mai putin lipsite de semnificatie (si, sincer, nu mi s-a parut ca presa de acasa s-a zbatut prea tare sa denunte crime si infractiuni carora le-au cazut victime cetateni romani).
Numeroase episoade de brutaliate a fortelor de ordine publica impotriva strainilor au fost denuntate in acesti ani. Au fost, insa, foarte rar condamnate in mod public si de multe ori justificate cu stiri ambigue.
Greva foamei pentru a contesta legi ce condamna la disperare in loc sa favorizeze integrarea (spalatorii de geamuri) o fac tot italienii (asociatii, ONG), in timp ce noi ne multumim sa ne fie rusine, sa cerem scuze de deranj.
