De același autor
Televiziunea publică din România a cerut mai multor trusturi de presă să-și dezvăluie sursele care au făcut posibilă publicarea informației privind venitul lunar de la TVR al angajatului Ionuț Cristache. Venit de peste 5.600 de euro în mână. Cu alte cuvinte, o instituție de presă, și încă una publică, despre care presupunem, a priori, că servește mai ales interesul public, notifică mai multe publicații să-și dezvăluie sursele care au ajutat chiar la dezvăluirea unor date de interes public. Pare un paradox, nu-i așa? Dincolo însă de ceea ce poate să pară această situație, să vorbim despre ceea ce chiar este: demersul TVR nu este nici naiv, nici neproblematic. Puține lucruri sunt, acum, mai revoltătoare decât intenția unei instituții de presă de a încerca să intimideze alte trusturi, de a induce public ideea că toate datele confidențiale nu pot ajunge la marele public, plătitor de taxe și impozite, public care are însă dreptul la adevăr.
Tot de dată recentă, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal solicita jurnaliștilor de la RISE Project divulgarea surselor în cazul anchetei Teleorman Leaks. Asta deși dreptul datelor personale nu este unul absolut, căci primează, în presă și nu numai, libertatea de exprimare și slujirea interesului public.
La 29 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 încă ne confruntăm cu tentative de intimidare atunci când vorbim despre adevăr, despre misiunea fundamentală a presei, despre libertatea de exprimare. La 29 de ani de la Revoluție bagatelizăm încercările instituțiilor publice, ale politicienilor, ale diverselor găști de interese de a pune pumnul în gura presei. Iar asta e trist. E inacceptabil.
Sensul cel mai adânc al României actuale este dat, cred eu, de păstrarea libertății. Libertatea de a ne exprima, de a munci exact acolo unde ne dorim, de a ne deplasa în afara granițelor, de a critica, de a combate, de a ne revolta, de a ieși în stradă atunci când suntem indignați, scârbiți până la limita suportabilității, călcați în picioare. Sigur că, cel puțin la prima vedere, nu există niciun risc iminent de a ne pierde libertatea câștigată în ’89. Atât doar că demersurile de genul notificării trimise de TVR mai multor publicații pentru dezvăluirea unor surse și al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal reprezintă niște derapaje odioase de la bunul simț și de la o democrație cât de cât stabilă și, totodată, creează niște precedente periculoase.
La aproape trei decenii de la căderea comunismului este, poate, oportun să realizăm, oricât de inutil sau de ridicol ni s-ar putea părea, cât de mult contează libertatea. E, poate, timpul să ne amintim cât este ea de valoroasă, dar și cât de greu de obținut. Fie că vorbim despre diverse intenții ale partidelor politice de a da o lege a presei care să le fie pe plac, fie despre încercările clare, neechivoce ale instituțiilor subordonate politic de a intimida presa prin controale și presiuni nejustificate, vorbim, de fapt, despre linia extrem de subțire care desparte libertatea de tiranie. Democrația de abuzul instituționalizat, uniformizat, absolut, prevăzut în lege. Cel mai mare cadou pe care ni-l putem face astăzi este păstrarea libertății. Pe cât este ea de sfântă, de frumoasă, pe atât e de fragilă. Ca o coajă de ou.
