Anul atipic al schimbărilor politice spectaculoase

Redefinirea PSD și construirea noului PNL ne aduc în postura, după 25 de ani, de a intra într-o nouă etapă politică. De felul în care politicienii cu viziune și decizie înțeleg să se redefinească depinde viitorul partidelor lor. Iar faptul că au existat candidaturi independente luate în seamă arată că oamenii sunt atenți la alternative.

Anul politic pe care-l încheiem a cons­a­crat cele mai importante schimbări care s-au inventariat în 25 de ani de cons­trucție democratică în România. Nimic din ce se anunța la 1 ian­u­arie 2014 nu mai este va­labil astăzi din perspectiva poziționărilor, a struc­tu­ri­lor de putere și a figurilor care ocupă demnități im­portante în stat.

Încheiem anul cu o re­con­figurare a alianțelor po­li­ti­ce, cu o nouă garnitură de lideri în punctele cheie și, mai ales, cu cel mai mare număr de politicieni cu greutate care pl­ă­tesc cu închisoarea faptele lor de corupție. Este, să recunoaștem, o premieră! Dan Voi­culescu, Viorel Hrebenciuc și Relu Fe­ne­chiu făceau agenda politică la început de an.

În ianuarie, clasa politică părea să pre­gă­tească relansarea USL în perspectiva ale­gerilor prezidențiale, deși existau tensiuni în interiorul alianței, iar dreapta des­tră­mată și inactivă în opoziție aștepta de la Tra­ian Băsescu coagularea numelor cre­di­bile, dar mai ales un moștenitor pe mă­sura leadership-ului pe care l-a de­mons­trat fostul președinte. Puțini sunt cei care afirmau, la începutul anului, că ștafeta de la Cotroceni va fi preluată de Klaus Io­hannis.

Am asistat la momentul în care acțiunea politică a reprezentat un răspuns la so­li­citările corpului electoral, iar acei lideri și partide care au ignorat că vârsta, as­pi­rațiile și mai ales răbdarea oamenilor care votează s-au schimbat au plătit la alegeri. Catalizatorul schimbărilor a fost DNA, iar scena politică are acum alte ierarhii, nu neapărat prin reformă sau voință politică, ci pentru că oamenii de rând s-au mo­bilizat și și-au spus cuvântul.

USL sau coaliția împotriva naturii

În primăvara lui 2014 s-a destrămat ali­anța dintre PSD și PNL, erodată de o gu­vernare care nu a adus nici milionul de locuri de muncă promis, nici bunăstarea, nicidecum noua Constituție sau re­gio­na­lizarea țării. O guvernare cu taxe noi și cu o singură direcție politică – atacarea lui Traian Băsescu - nu avea cum să avan­ta­jeze un candidat la prezidențiale, care nu mai părea foarte clar că ar fi liderul de atunci al PNL, Crin Antonescu. Pretențiile prezidențiale ale lui Victor Ponta se întrezăriseră deja din declarațiile acestuia și ale PSD, doar că nu era asumată can­didatura. În aceste condiții, mișcarea PNL de a propune o participare liberală mai con­­sistentă în guvern, prin venirea lui Klaus Iohannis ca vicepremier, a marcat testul de loialitate la care a fost supus PSD. Respingerea lui Iohannis a fost mo­ti­vul despărțirii. Dincolo însă de de­cla­rații, un element din această dispută a ie­șit în evi­dență. Este vorba despre Legea am­nis­tiei, care a plutit deasupra ar­gu­mentelor, despre acuzațiile reciproce că oameni sau grupuri de interese din PSD și PNL ar dori-o în vigoare. După o lună în­treagă de dispute, după calcule în pro­cente elec­to­rale, cele două partide s-au separat. Cu adevărat, Le­gea amnistiei avea să fie respinsă abia după alegerile pre­zi­den­țiale, după ce a atâr­nat ca o piatră de moa­ră de pi­ciorul PSD și când valul de simpatie creat în jurul lui Iohannis la scru­ti­nul din de­cembrie i-a dat au­to­ri­tatea de a impune scoa­te­rea sa de pe agendă. Pentru cât timp - trebuie urmărit.

PSD, lupii tineri şi moștenirea comunistă

După dezintegrarea USL, partidul condus de Victor Ponta și Liviu Dragnea a parcurs întregul an electoral cu primul punct pe ordinea de zi, în fiecare zi – atacarea lui Tra­ian Băsescu.

Câștigarea alegerilor europarlamentare i-a condus greșit pe cei de la PSD la ideea că ar fi câștigătoare sancționarea perpetuă, in­clusiv amenințarea cu a treia sus­pen­dare, a unui politician la final de etapă. Poate că în analizele consultanților social-democrați erau convingătoare zvonurile că Traian Băsescu pregătește unificarea drep­tei și propulsarea unui politician care l-ar învinge în turul al doilea pe Victor Ponta. Astfel s-ar putea explica obsesia PSD de a reînnoda USL în prima jumătate a anului, dar fără Antonescu, și apoi de a sfârși prin a frauda, în timpul alegerilor prezidențiale, ideea de alianță electorală. După pierderea prezidențialelor, o mare pro­blemă pentru PSD este că nu poate guverna alături de actualii săi aliați pe ter­men lung. PC, UNPR, PPDD sunt for­ma­țiuni în mare derivă de proiecte și, mai ales, de bazin electoral stabil. În par­la­ment, acestea, alături de UDMR, pot func­ționa ca mașini de vot, însă în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare toate au probleme de supraviețuire.

PSD mai are alte două probleme - pro­iectul concret de guvernare și elita politică în rol de promotor al acestuia. Noua ge­ne­rație venită la putere în 2010 în PSD, oda­tă cu Victor Ponta și consolidată prin pre­luarea guvernării în 2012, nu a arătat o schi­mbare. Curajul lupilor tineri s-a ma­ni­festat exclusiv prin comunicare nec­ont­e­nită polemică, adesea ireverențioasă, în lo­cul unor măsuri de guvernare. Soli­da­ri­ta­tea acestora cu oamenii din PSD cercetați de DNA, înverșunarea în a-i apăra pe ba­ronii locali și pe parlamentarii cu pro­bleme au arătat că oamenii de 40 de ani de la PSD nu condamnă corupția. În cam­pania electorală, când strategia amintind de anii ’90 – naționalistă de prost-gust -, culminând cu cenzurarea votului din dias­pora, nu a fost condamnată nicidecum de tinerii lideri, reprezentanți ai unei stângi proclamate ca fiind modernă și europeană. Astfel, tinerii din PSD s-au arătat obe­dienți față de practicile nomenclaturii co­muniste.

Victor Ponta anunța, după pierderea ale­gerilor prezidențiale, declanșarea reformei în PSD, însă primele măsuri - excluderea criticilor Geoană, Vanghelie, Șova – indică mai degrabă o luptă pentru putere. Dacă Ponta și Dragnea intră ei înșiși în conflict în pregătirea congresului anunțat în 2015, atunci PSD ar putea ajunge în pragul sci­ziunii. Eșecul reformării PSD ar putea duce la opoziție îndelungată. Succesul său ar însemna o metamorfoză în care o stân­gă autentică și-ar găsi legitimarea.

Dreapta unificată și copleșită de așteptări

Avatarurile PNL și ale PDL au dus la victoria în alegerile prezidențiale, ne­spe­rată decât teoretic de cea mai mare parte a simpatizanților lor. Tatonările timide de la începutul anului au configurat abia la finele verii o alianță electorală. PDL este partidul care a trecut peste resentimentele legate de trădările de-a lungul timpului ale liberalilor. Fără să se manifeste ca un partid care ar fi putut aduna voturile nemulțumiților de guvernarea USL, fără critici demolatoare la adresa PSD, așa cum o făcuse sub protectoratul lui Traian Bă­sescu, s-a îndreptat către o alianță în care știa că nu poate impune un prezidențiabil.

Se poate spune că PNL și PDL s-au gândit să adune scorurile electorale de la eu­roparlamentarele din 25 mai (gravitând în jurul lui 20%), pentru a atinge procentele PSD. Vasile Blaga, organizatorul, dar nu și candidatul, a ținut în umbră PDL pentru a pregăti alegerile din noiembrie.

Liberalii au avut un parcurs surprinzător prin dinamism. Au schimbat trei pre­șe­dinți de partid, au pierdut prin ieșirea din USL 10 procente în sondaje și l-au dat la finalul anului pe președintele țării, la o diferență de 10% în fața lui Victor Ponta. Între aceste episoade, PNL construiește alături de PDL un partid care ar putea în­semna reunificarea dreptei și trecerea de la Crin Antonescu la Klaus Iohannis fără convulsii. Retragerea lui Crin Antonescu din viața publică în campanie sună a răz­bunare, dezamăgire poate, însă i-a făcut bine PNL-ului. Plecarea lui Călin Popescu-Tăriceanu alături de parlamentarii care-i sunt fideli este mai degrabă așezarea unor orgolii politice și amenajarea unor înț­e­legeri care l-au ținut pe Tăriceanu la gu­vernare în perioada 2005-2008.

Ceea ce are însă marele PNL în față este o imensă așteptare din partea electoratului care l-a adus la Cotroceni pe Klaus Io­hannis. Cu atribuțiile pe care i le acordă Constituția, teoretic Iohannis nu are cum să onoreze solicitările votanților. Iohannis abia de aici înainte își va contura un profil național, iar de el depinde în mare măsură dacă marele PNL se va putea configura ca partid puternic și modern. Numai con­topit, fără scandaluri și dornic de reformă poate câștiga guvernarea până la alegeri. Iar asta nu este posibil decât prin con­fi­gurarea unei noi majorități parlamentare. Trecutul recent al PNL și PDL nu prea lasă loc optimismului, însă orice schimbare a clasei politice, orice lucru bine făcut de Iohannis nu se poate așeza decât pe o platformă politică ea însăși exemplară și credibilă. De aceea, întârzierea delimitării noului PNL de liderii locali sau de la cen­tru acuzați de corupție duce la pierderea startului.

Redefinirea PSD și construirea noului PNL ne aduc în postura, după 25 de ani, de a intra într-o nouă etapă politică. De felul în care politicienii cu viziune și decizie înțeleg să se redefinească depinde viitorul partidelor lor.

Faptul că au existat candidaturi in­de­pen­dente luate în seamă, cum este cazul Mo­nicăi Macovei, arată că oamenii sunt atenți la alternative. Atenți și selectivi, pentru că plasarea, de pildă, a Elenei Udrea în frun­tea PMP a aruncat pentru moment în aer pro­iectul lui Traian Băsescu de a gira mo­der­ni­zarea clasei politice. Votanții le-au dat sem­nale politicienilor despre evo­luția men­ta­li­tă­ții în România postcomunistă, politicie­nilor le rămâne doar să se ma­tu­ri­zeze.