PSD în criză de timp

PSD se zbate între agonie și renaștere, fără ca majoritatea membrilor săi să conștientizeze că dușmanul cel mai aprig îi este timpul.

Pierderea alegerilor prezidențiale a adus par­ti­dul fondat de Ion Iliescu în situația de a se con­frunta cu înnoirea structurilor, a modului de a face politică, însușite ca teme de lea­der­shipul PSD la unison, însă în­treaga acțiune politică din no­iembrie încoace nu dă niciun semn de reformare.

Mai exact, o analiză onestă a eșecului la alegeri, cu cauze și responsabili, a fost tă­ră­gă­na­tă până în primăvară și apoi a fost expediată în în­tâl­niri in­formale, unde s-a sta­bilit un singur lucru – nu se mai or­ganizează congres, adi­că sin­gurul for în care se poate schimba topul ie­rar­hiei PSD. Relansarea a fost aruncată pe sea­ma unui Consiliu Național, a doua struc­tu­ră ca importanță în viața unui partid, cu pes­te 1.000 de membri, care poate lua decizii de orice fel, dar numai de schimbare a pre­șe­din­telui, nu.

Victor Ponta ne-a anunțat că în martie va fi schimbat președintele Consiliului Național al PSD, care până acum a fost Adrian Năstase. Să ne amintim că această funcție i-a fost acor­dată lui Năstase în 2008, după ce îi fuseseră lansate oficial acuzațiile din Dosarul Zam­bac­cian și din Trofeul calității. La vremea aceea, alegerea în fruntea Consiliului Național a fost scutul pe care PSD i l-a oferit fostului său li­der. PSD a aș­tep­tat opt ani pâ­nă când a de­cis să-l schim­be pe Năstase, re­con­fir­mân­du-l de două ori (în 2010 și 2013) în funcție, la fi­nalul is­pășirii în închisoare a do­uă pedepse, cu interdicția de a can­dida la funcții pu­bli­ce. PSD a procedat la fel cu toți liderii locali sau de prim-plan. Tăvălugul din ul­ti­ma vre­me, care i-a măturat pe Viorel Hre­­benciuc, To­ni Greblă, Ioan Adam (sunt doar câ­teva nu­me și stau la rând acuzațiile din do­sarele Mi­cro­soft și EADS), a împins PSD în si­tuația de a promite că schimbă statutul, ast­fel că vor su­por­ta sancțiuni toți cei care sunt în diverse sta­dii în procese penale. Din nou, timp pier­dut, când alte partide (PDL și noul PNL) și-au consumat deja discuția des­pre apă­rarea acu­za­ților de corupție.

Ar fi fost credibil un astfel de demers, de sanc­ționare – nu este clar dacă este vorba de ex­cludere sau nu –, dacă ar fi avut o ilustare în plină campanie electorală, atunci când DNA a solicitat ridicarea imunității Ecaterinei An­dro­nescu pentru cercetarea în Dosarul Microsoft, iar Senatul nu ar fi fost trimis mai devreme cu o lună în vacanță, cu concursul unanim al PSD.

Și mai credibil ar fi fost demersul de de­li­mi­tare față de corupți, dacă în 2006 o pro­pu­ne­re similară a proaspătului pe-atunci pre­șe­din­te al PSD, Mircea Geoană, ar fi fost aprobată și pusă în aplicare. La vremea aceea, a existat o dezbatere internă despre votarea ridicării imu­nității și excluderea persoanelor suspecte de corupție, gestionată de președintele Co­mi­siei de Integritate a PSD, Cristian Diaconescu, nefinalizată nici până astăzi. Erau pe listă, atunci, Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu și Mi­ron Mi­trea. Partidul a abandonat dezbaterea printr-o decizie prin vot. Nici la Consiliul Na­țio­nal din martie nu este sigur că propunerea, reluată acum de Victor Ponta, va fi aprobată, câtă vre­me Nicușor Constantinescu, Radu Ma­zăre, Ma­rian Oprișan, Liviu Dragnea, Dan Nica, Adri­a­na Țicău, toți cu dosare la DNA (sunt doar câți­va), sunt chemați s-o voteze. Și asta în vre­me ce Victor Ponta bravează cu de­pu­ne­rea pro­priului mandat în cazul unui eșec, iar Ma­ză­re și Oprișan îl amenință cu retragerea spri­jinului politic.

PSD a intrat în criză de timp și în privința ră­mânerii la guvernare - anunță că are o ma­jo­ri­tate parlamentară strașnică, dar care se subțiază în fiecare zi. E foarte puțin probabil ca asaltul noului PNL de constituire a unei noi majorități (care este aproape concretizată la Senat) să nu dărâme în scurt timp PSD de la gu­vernare. Dincolo de loialitatea precară pe care o pot sugera UNPR și UDMR la votarea unei moțiuni de cenzură, PSD plătește acum subțierea propriului grup parlamentar. Pentru că i-a exclus pe Mircea Geoană și Marian Van­ghelie când aceștia au pus în discuție men­ți­ne­rea lui Ponta și a lui Dragnea în fruntea PSD, partidul a pierdut în două luni 18 se­na­tori și deputați, plecați la formațiunea pe care o înființează Geoană, partener de negociere a unei noi majorități, alături de PNL.

În fapte, PSD pierde la guvernare startul nou­lui an la absorbția fondurilor europene (zero euro în două luni) și execută la foc automat, cât mai are majoritate în parlament, numiri pe posturi-cheie la CCR, CNA, așteptând răb­dător marea încercare de la SRI și SIE.

Astfel, cu reforma în pas de broască țestoasă, încercând să profite de prezența la putere în salturi de ghepard, PSD riscă să rămână o re­licvă a epocii postcomuniste. Neatent că elec­toratul s-a schimbat în vârstă și aspirații, pier­de timp prețios reluând în dezbaterea internă gesturi pe care le-a ratat de-a lungul anilor și ținându-i agățați pe perdanți, confundând lo­ialitatea față de oamenii de partid cu ono­rarea propriului electorat.