De același autor
Se poate spune ca un partid este in pericol atunci cand nu se pot face prognoze minimale pentru viitorul sau imediat. Daca ne gandim la viitorul PNL, constatam imediat cat de larga este plaja de posibilitati privind evolutia sa in urmatoarele luni, nefiind excluse nici macar scenariile cele mai sumbre.
Totusi, ca PNL a ajuns in situatia de instabilitate de acum nu este de mirare. Dupa venirea la guvernare, conducerea PNL a comis doua greseli majore: a inghetat competitia si dezbaterile din interiorul partidului si s-a concentrat exclusiv pe actul executiv, ignorand viata de partid. Premierul-presedinte C.P. Tariceanu a plecat de la ideea - impartasita, de altfel, de PD si PSD - ca, pe timpul guvernarii, partidul de guvernamant incremeneste, fiind dator sa se ralieze neconditionat in jurul conducerii si sa amendeze drastic orice disidenta. Or, un partid care nu are competitie interna nu produce lideri puternici. Lipsa dezbaterilor cu miza strategica din interiorul partidului face ca varful formatiunii sa fie lipsit de sfaturi utilizabile in momente importante, iar partidul, de alternativa in momente de criza. Antifractionismul intransigent paralizeaza reflectia si impinge alternativele in afara partidului. Iar reducerea formatiunii la rolul ancilar de servant al guvernarii ii demobilizeaza pe activistii care nu sunt prinsi in actul executiv.
PNL este, in acest moment, un partid divizat, demobilizat si dezorientat, fara tinte electorale precise, lipsit de prezidentiabili si de lideri populari. Purtatorii de mesaj ai PNL nu au nici un fel de relevanta electorala. In sondaje, PNL este al doilea partid, dupa PSD, despre care populatia crede ca trebuie reformat. Partidul plateste acum pentru lipsa de democratie interna. Listele pentru parlament au fost ocupate preponderent pe criteriul contributiei la fondurile partidului. La Congresul PNL din februarie 2005 si la alegerile din filiale au circulat liste de "preferati" pentru a intra in conducere. Multe dintre organizatii sunt controlate de asa-numite "cooperative" (termenul le apartine), care filtreaza capricios orice ascensiune si distribuirea beneficiilor puterii. Partidul si-a creat imaginea de formatiune inchisa, de nisa. O parte consistenta a elitei si diferite segmente ale societatii pur si simplu nu se recunosc si nu se simt reprezentate in discursul PNL, care nu are un mesaj inclusiv, strategii de tip "catch-all" si nici disponibilitate fata de grupuri tinta altele decat patronajul privat.
Toate cele afirmate despre PNL nu implica nici pe departe ca restul partidelor, si PD in mod particular (cu care formatiunea liberala se compara obsesiv, scuzandu-si inertiile prin prisma inertiilor democratilor), nu ar avea aceleasi pacate. PD este in aceeasi masura un partid nereformat, clientelar, fara prea multa democratie interna - si acest lucru se va resimti curand. Deocamdata, avantajul PD se numeste Traian Basescu, iar marele dezavantaj al PNL poarta acelasi nume.
Inca de la congres, PNL a primit din partea presei mesajele cuvenite pentru a evita erorile ce au urmat. Problema a fost ca aceste mesaje au fost preluate de gruparea Stoica-Stolojan, iar, mai departe, conducerea liberala nu a stiut sa faca diferenta intre temeinicia mesajelor si exponentul lor, reactionand nevricos de fiecare data cand era contrazisa. Dezavantajul major al gruparii Stolojan-Stoica este asocierea cu Cotroceniul, dar se poate spune ca a fost impinsa inspre acolo de monolitismul din interiorul partidului. PNL nu a fost capabil, pentru ca a lipsit democratia interna, sa secrete o a treia cale prin care sa se relanseze. Gheorghe Flutur nu a sesizat oportunitatea, dar nici partidul nu i-a oferit prea multe resurse in acest sens.
Experienta PNL confirma ca partidele romanesti au probleme importante de succesiune. Viata partidului nu poate fi imaginata in lipsa conducerii de la un moment dat a acestuia. Lucru care este mai greu de inteles atunci cand are o conducere care nu poseda alte calitati decat avantajul pozitional, in virtutea caruia distribuie functii si beneficii. Marea calitate a lui Tariceanu este pozitia sa de sef de partid si de guvern. Atunci, de ce va fi fiind atat de greu de imaginat inlocuirea sa?
Spectrul disparitiei PNL de pe scena politica, inspirat de Cotroceni, complica suplimentar lucrurile. PNL reactioneaza acum ca o cetate asediata, in care nu este timp de dezbateri. Conducerea PNL incearca sa-si salveze pozitia, invocand acest fapt si sugerand ca debarcarea sa implica distrugerea partidului.
Lucru care este, evident, fals. Sansele PNL depind de rapiditatea cu care va imagina o ruta de salvare, o cale de mijloc. Ce va implica, probabil, sacrificarea onorabila a "omului bolnav" din fruntea sa si repunerea in miscare a mecanismelor din interiorul partidului care sa produca idei viabile si lideri puternici. In PNL sunt o multime de oameni valorosi, dar care nu sunt cotati la bursa electorala. De asemenea, partidul are inca un mare potential de crestere, de atragere a celor cu orientari de centru-dreapta si a electoratului educat, care, prin activism, a facut diferenta la alegerile din 2004. PD nu este inca in stare sa preia acest electorat, dar va fi, daca va ramane, asa cum probabil isi doreste Traian Basescu, singura forta credibila de pe zona de centru-dreapta a scenei politice.
