Lecția de bucurie

Pentru că, într-un fel sau altul, e timişorean, pentru că ne-am întâlnit şi am povestit de multe ori şi mai ales pentru că mi-a explicat cum poţi savura gustul vieţii în orice clipă, oricât de amară ţi s-ar părea ea, viaţa, am să vă spun ce m-a învăţat Mihai Şora. Despre tot ce urmează el mi-a vorbit cu un calm surâzător, oarecum abstras. Şi a început toate discuţiile (parte publicate sub formă de interviuri) prin a-mi aminti că niciodată nu e prea tîrziu să spui sau să faci ceva. Şi ce-­am desprins, ca într­un fel de Învăţăturile lui M.Ş. către...? Întîi, că norocul stă în genă, într-o rădăcină sănătoasă. Apoi, că ar fi bine să descoperi cât mai devreme gustul vieţii şi să nu-­l pierzi niciodată. Adică (spicuiesc din interviuri): să-­ţi păstrezi intacte, ca în copilărie, interesul, curiozitatea vitală; să ai o anumită detaşare, dar nu ca formă de dezinteres, ci ca distanţă interioară; să înveţi să calci în aşa fel încît să nu te înglodezi în propria situaţie şi îngrijorare la fiecare pas, lăsîndu-­te năpădit de acestea; să rămîi deschis; să nu fii comod; să ai o disponibilitate, o deschidere fără obiectiv; să trăieşti într-­o iluzie fără termen, adică să ai speranţă; să faci lucrurile fără încrîncenare; să nu-­ţi epuizezi energia; să percepi, oarecum cu coada ochiului, lumea extrem de frumoasă care curge alături de tine; să­-ţi păstrezi orizontul integru; să ai disciplină; să nu te gîndeşti doar la rezultatul unei acţiuni, ci să te bucuri de paşii făcuţi; să­-ţi aminteşti, la capătul unei zile, de toate lucrurile minunate care te­-au înconjurat; să fii conştiincios; să ai umor; să ai o undă de melancolie în chiar toiul jubilaţiei; să primeşti tot parfumul şi gustul lumii înconjurătoare; să nu îţi pierzi bucuria.

         Aşa l­-am văzut mereu. Cum vorbeşte jubilînd despre gomboţii cu prune şi arany galuska din copilărie, nişte găluşte geniale, pufoase, coapte într­-o formă de budincă şi umplute cu hecserli (marmeladă de măceşe). Sau cum descrie naşterea ştrudelului pe masa din bucătăria mamei ca pe o Facere. Sau cum mănîncă meticulos, concentrat, savurînd fiecare linguriţă, o îngheţată de ciocolată. Sau cum bea, cu aceeaşi concentrare şi voluptate, cafeaua pe care şi-­o face singur dimineaţa. Sau cum stă cu ochii ţintă, minute în şir, la desenul pe care-­l lasă zaţul în ceaşcă. Sau cum reuşeşte să străbată la trap un cartier întreg în nici o oră. Sau cum ştie să privească cerul de la marginea Timişoarei, care i se pare unic, ca atunci, în tinereţe, şi care-­i va rămîne în memorie aşa, mulţi, mulţi ani de-­acum înainte.