De la Timișoara, imigranți, tristețe, un ONG mic și un strop de optimism

Când pandemia ne molfăie și ultimele rămășite de răbdare, ne vine tot mai greu să fim atenți la problemele altora. Și totuși. Voluntarii LOGS au servit imigranților fără adăpost patru mii de mese.

Alex Condrache 13.04.2021

De același autor

În ultimele luni, prin Timișoara au trecut sute de imigranți care au dormit sau încă dorm pe unde apucă și dârdâie pe sub podurile din oraș și în câteva clădiri părăsite. Unii dintre ei au reușit să fugă în Occident, mulți încă încearcă, în timp ce în oraș ajung alți imigranți. Cei mai mulți vin din Afganistan și, după ce au trecut prin încercări greu de imaginat pentru mulți dintre noi, faptul că, de pildă, fac scabie din cauza igienei precare nici nu mai pare atât de grav. Din primele zile s-a ocupat de ei o mână de oameni inimoși. La început le-au adus pături și sandviciuri, iar nu mult după, sute de porții de mâncare, haine și servicii medicale de bază.

Nouă, românilor, ne place să credem că suntem un popor ospitalier. După criza refugiaților, când, deși imigranții ne ocoleau, destui dintre noi s-au și văzut siliți să se roage pe covoraș de cinci ori pe zi, părea că stereotipul nostru pozitiv, pe care l-am pune pe tavă lângă fripturile cu care ne omenim oaspeții, s-a cam acrit, pentru că ospitalitatea noastră a fost repede înlocuită de un exercițiu colectiv (nu majoritar, sper) de pus poalele în cap. De atunci n-au lipsit ocaziile în care ospitalitatea noastră a părut la fel de veritabilă ca iile făcute în China. Nu a trecut mult de când doi bieți srilankezi nu au fost lăsați nici măcar să așeze franzele în lăzi la o brutărie din Ditrău. Dar, cine știe, poate nu sunt toate atât de negre. La asta m-am gândit acum câteva zile, când am petrecut o după-amiază cu mai mulți membri ai nou înființatei asociații LOGS - Grupul de Inițiative Sociale. Acum, desigur, cu o floare nu se face primăvară, deși am aflat că la Timișoara vorbim de sute – de oameni sau flori, ziceți-le cum vreți. Până la urmă, poate nici cei care umplu secțiunile de comentarii ale articolelor despre imigranți cu replici puturoase n-or fi decât niște floricele crescute șui în curtea noastră, în care s-a semănat de-a valma din te miri ce saci ideologici și s-a fertilizat cu îngrășământ retoric venit de unde şi neunde.

Când pandemia ne molfăie și ultimele rămășite de răbdare, ne vine tot mai greu să fim atenți la problemele altora. Și totuși, iată, acum s-a nimerit ca sute de pribegi să ajungă pe străzile Timișoarei; și ce bine că mai mulți au înțeles că oamenii aceia nu pot fi lăsați în voia sorții. Flavius Ilioni-Loga a pus bazele LOGS ca să-i ajute pe neajutoraţi. El și cei treizeci de voluntari organizați de LOGS au servit imigranților fără adăpost de pe străzile Timișoarei aproximativ patru mii de mese. În fiecare zi, datorită lor, fiecare imigrant primește trei mese. Ce-i greu de priceput că, dacă nu ar fi fost ei, acei oameni ar fi rămas pe străzile Timișoarei să se descurce cum pot și să se hrănească cu ce-or ști? Sigur, or fi destui cei care ar opina că avem și noi amărâții noștri și la ei ar trebui să ne gândim mai întâi. Așa cum spune și Flavius, poate nu ar trebui să uităm că nu a trecut chiar atât de mult de când mulți dintre ai noștri au fugit disperați în Occident și au fost în situația să se bucure de un sandvici servit de cantina cine știe cărei biserici din Germania sau din alte Germanii.

Pe Flavius l-am cunoscut când, împreună cu doi voluntari, primea opt imigranți la un hostel din Timișoara. Îmi spunea una dintre voluntare că încearcă în felul ăsta să răsfețe opt imigranți, alții în fiecare noapte. Desigur, să dormi cu alți șapte oameni într-o cameră nu pare mare lucru, dar dacă înainte de asta ai dormit cine știe câte zile în, cum o numesc voluntarii, din motive evidente, casa părăsită, să apuci să îți speli hainele și să faci un duș, e chiar ceva. Flavius organiza lucrurile cu o voce jovială: mai întâi dușul, apoi pijamale curate, o pereche de chiloți noi, un ceai cu mult zahăr, o masă caldă, ceva dulce, iar apoi somn într-un pat curat. Din tot ceea ce spunea Flavius răzbătea un bun-simț pe care atâţia dintre noi l-am pierdut pe drum: niște oameni au mare nevoie de ajutor, iar el face tot ce poate ca să le fie de folos. Nu în numele vreunei ideologii, politichii, religii ori interes personal. De fapt, Flavius nu are alt job în prezent. Să se ocupe de LOGS îi ia tot timpul, așa că pentru moment, până când poate vor câștiga proiecte și vor putea remunera niște poziții în organizație, se bucură de înțelegerea nevestei, căci ea e singura ce are o slujbă plătită.

Cât am coborât cu el la mașină ca să luăm un cofraj cu ouă fierte și o plasă cu borcane cu zacuscă de casă, mi-a spus mai multe despre sursele lor de finanțare. Deocamdată, sunt susținuți doar din sponsorizări și donații. Firme private, biserici de diferite confesiuni și oameni obişnuiţi donează bani și alimente. De la biserici neoprotestante – care, am aflat, oferă un suport consistent –, până la un grup de anarhiști, tot soiul de lume a contribuit. Mi-a spus că nu e zi să rămână vreun imigrant flămând. Şi asta nu e puțin lucru, pentru că vorbim de sute de porții de mâncare. Sus, la hostel, erau două baxuri cu banane și câteva cutii cu alimente. Am aflat că sunt mulți cei care au pus umărul și, deși unele companii ar fi putut să transforme efortul lor într-un prilej de autopromovare, au preferat să nu iasă public. Sunt apoi oameni simpli, care au făcut eforturi realmente înduioșătoare. Pe pagina de Facebook a asociației sunt multe mesaje de genul: „O doamnă trecută de prima tinerețe, dar cu multă bunătate în inimă, a gătit astăzi 50 de porții de sarmale cu vită și gogoși pentru solicitanții de azil fără adăpost...”

Din bulele noastre virtuale, uneori lucrurile se pierd în ceață. Mă așteptam, de pildă, ca Flavius să se plângă de reprezentarea negativă pe care imigranții o au în presă, mă așteptam să îmi spună că Mitropolia nu i-a ajutat în niciun fel. Dar şi una, și cealaltă au fost nuanțate de fondatorul LOGS. Flavius susține că, în ultima lună, presa s-a raportat mai echilibrat la subiectul imigranților. Mi s-a părut însă de reținut faptul că Flavius, de acolo, din prima linie, ar fi fost îndreptățit să se plângă, dar totuși acel bun-simț de care vorbeam mai sus a răzbătut din nou. Oricât ar suna de clișeistic, suntem diferiți. Unii se vor îneca cu truisme naționaliste; alții vor pune umărul. Flavius, la fel ca Mujib, voluntarul afgan pe care l-am cunoscut la hostel, crede că percepția românilor despre imigranți se schimbă. Cine știe, poate, cu încetul, şi mai mulți dintre noi vom învăța ospitalitatea adevărată, în timp real, şi nu doar în cel aburit, mitologic şi tradiţional. Ceea ce nu înseamnă că toate sunt roz. Violența împotriva imigranților a fost deja documentată de mai multe publicații importante. De mai bine de o lună, LOGS oferă imigranților un cartonaș cu un număr unic. Pe aceste cartonașe, pe care imigranții le folosesc atunci când primesc mesele, găsesc informațiile de contact ale lui Flavius. În cazul în care sunt abuzați, îl pot suna.

Ceea ce e impresionant la un ONG care își desfășoară activitatea la firul ierbii și care ţine aproape de cei pe care îi ajută este că reușeşte să le înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc, colorată în nuanțe de tot felul, unele negre smoliu, altele mai calde. Oricum ar fi, poveștile se leagă, și nu toate sunt de coșmar. Am aflat, de pildă, că s-a lipit de ei o timișoreancă, ea însăși nevoiașă. În timp ce ascultam povestea celei supranumite „regina imigranților”, unul dintre ei, care era încă în bucătăria hostelului și mânca un ou fiert (pe care îl mesteca distrat, gândurile lui erau departe – e ciudat cum un gest atât de simplu poate spune atât de multe despre un om), a zâmbit când și-a dat seama de cine vorbim. Într-o zi, când nu au fost destule porții cât să rămână una și pentru regina imigranților, mai mulți dintre ei i-au rugat pe voluntari să facă într-un fel să o hrănească și pe ea. De fapt, micile gesturi făcute de cei pribegi dovedesc că nu iau de-a gata ce primesc. După ce au mâncat, unul dintre ei a măturat în bucătărie, iar un altul a luat cănile de ceai din mâna lui Flavius ca să le spele. De cealaltă parte, poate ce e cel mai impresionant sunt gesturile mici ale voluntarilor. Flavius căra hainele murdare ale imigranților, se apleca, se ridica, era ba în bucătărie, ba în baie, cele două voluntare, fete tinere, cărau plase grele cu mâncare fără să ofteze, Mujib a mutat mai mult singur un frigider de trei ori mai mare decât el, pentru că se stricase o priză. Și, deși vânzoleala nu pare a-nceta, lucrurile sunt bine gândite, fiecare voluntar știe ce are de făcut, echipele sunt organizate pe zile, există responsabili pentru mai multe grupuri de voluntari, se distribuie sarcini...

Şi, văzând cât de frumoase sunt lucrurile astea; ce înseamnă dăruirea când numai uşor nu e; ce bine e să nu păcătuieşti prin resentiment („păi, la ce ne-au făcut comuniştii nouă, creştinilor, acum mai vreţi să-i ajutăm şi pe păgânii ăștia venetici!?“), rasism, condescendenţă ori ură, mi-am zis şi v-o zic: slavă Domnului că avem oameni întregi printre noi! Cu puţin noroc, poate că şi noi o să fim printre ei. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22