Ultimul Șerban

Pe 8 aprilie se împlinesc patru ani de la moartea criticului de film Alex. Leo Șerban. 
 

Îmi amintesc perfect ziua în care a murit Alex. Leo Șerban. Cerul ambiguu, primăvăratic; piesa muzicală care mă obseda în vremea aceea, înfășurându-mi timpanele într-un cocon de înfiorare; tonul cu care prietena mea de-atunci mi-a dat oribila veste... Nu fusesem, ce-i drept, foarte apropiat de cunoscutul eseist. Schimbaserăm epistole literare, ne văzuserăm de câteva ori (inclusiv la petrecerea sa de 50 de ani), tatonaserăm, infructuos, o posibilă colaborare (eu refuzând, de pildă, oferta sa de a lucra la hebdomadarul Dilema veche). Dar am fost întotdeauna un spectator entuziast al felului în care acest om minunat înțelegea să se joace, creator, cu propria sa viață. Și cred că, în toată cultura noastră, nu există o moarte mai frumoasă decât a lui.

Alex. Leo Şerban (28 iunie 1959 - 8 aprilie 2011)

A fost, mai întâi, frenezia aproape nebunească cu care, în ultimii ani de viață, Șerban s-a aruncat în apele tulburi ale Internetului românesc. E inimaginabil, incomprehensibil, indicibil cât de mult a putut scrie alș pe bloguri și forumuri anonime, câtă vervă delirantă a putut cheltui în polemici inutile, câtă strălucire eseistică a putut dona unor foi altminteri inexistente. Sute și sute de replici scânteietoare, analize erudite, gaguri, bârfe, confesiuni piezișe - presărate în locuri în care numai el și câțiva convivi de-o clipă le puteau vedea. La un moment dat, când încă era în viață, am petrecut trei zile pline citind numai asemenea intervenții, cotrobăind după ele pe tot felul de bloguri obscure, excavându-le din neantul de pixeli al rețelei. Editorii români moțăie, ca de obicei, dar pe Internet există mărgăritare care ar merita vânate cu harponul. Ultimul Șerban e, cu siguranță, cel mai extraordinar și misterios spectacol pe care l-a cunoscut, până acum, Internetul de limbă română.

A fost, apoi, rodnicia sa de ultimă oră. Deși știa că moare, deși trupul său era deja contrariat de suferință, Șerban nu s-a aruncat nici în jelanie, nici în resemnare. Și-a onorat, în schimb, agonia cu trei salve de tun. A compus un volum de poeme în limba română. A scris o cărțulie despre Proust, în limba franceză. A dat un roman rafinat, în limba engleză. Judecați, vă rog, dacă aceasta e moartea unui om obișnuit! Dacă așa arată horcăitul comun, gâfâitul standard, crepusculul omului de pe stradă. Când simt răcoarea sfârșitului, cei mai mulți dintre noi nu mai găsesc energie nici pentru a se bărbieri. Șerban a găsit puterea de a construi, in articulo mortis, o mică operă. În română, franceză, engleză. Și mobilizând tot ce era mai savant și mai mătăsos în aceste limbi.

A fost, în final, fastuosul său legat. Cu referire la un mare scriitor francez, care a dorit ca cenușa trupului său să fie pulverizată peste Forumul din Roma, Șerban spusese cândva: o moarte de prost-gust. Din fericire, criticul de film a uitat această evaluare teribilistă și și-a amenajat un exit făcut numai din purpură. Întors acasă din straniile sale peregrinări finale (muribund, alș a locuit mai mult la Lisabona și Buenos Aires, cu bani inexplicabili pentru mine), eseistul și-a reluat contactele bucureștene. Pe patul de spital, l-au vizitat cei mai mari scriitori români în viață. A dat indicații despre cum trebuie publicate lucrările sale. A scris și a citit. Finalmente, când trupul și-a epuizat ultimele suflări, prietenii au pus în aplicare un testament ca o reverie: corpul neînsuflețit a fost incinerat rapid, fără metafizică, iar cenușa, după o mică ceremonie valahă, a fost transportată în cea mai însorită dintre necropolele lumii: dealurile verzi ale Toscanei. Pe acest fiu al bucuriei, al poftei de viață, al entuziasmului pentru frumusețe îmi închipui că pământul Italiei l-a primit fratern, cu multa grijă a iubirii. Țărâna surâzătoare a colinelor va fi recunoscut țărâna surâzătoare a artistului.

* Alex Păun a lucrat, vreme de câțiva ani, pentru una dintre cele mai importante edituri românești. În prezent, conduce un seminar privat de literatură modernă, în cadrul căruia se discută mari texte ale canonului occidental: roman englez, eseu francez și german, nuvelistică rusă.