Maia Sandu și victoria bunului-simț

Maia Sandu a câștigat alegerile din Moldova și pentru că a avut o campanie cu mult bun-simț și decență, elemente mai degrabă rare într-o țară deprimată de cum au evoluat lucrurile în ultima decadă, fie ei ani dominați de partide pro-rusești sau așa-zis pro-europene. A avut și șansă, căci cel puțin două evenimente au ajutat-o semnificativ în confruntarea cu Igor Dodon: victoria nesperată din turul întâi, pe fondul spargerii frontului pro-rusesc de către Renato Usatîi, ceea ce a crescut imediat speranța și mobilizarea electoratului pro-european pentru turul doi, unul mult mai pretențios decât cel pro-rus, dar și prezența foarte ridicată a diasporei moldovenești la vot. A fost emoția necesară pentru o prezență masivă în turul doi de care a profitat din plin.

Între cele două tururi, un Igor Dodon descumpănit a făcut și foarte multe gafe. A numit electoratul din diaspora unul „paralel”, a organizat mitinguri la Chișinău cu Bogdan Țîrdea pe post de portavoce, unul dintre cei mai puțin credibili politicieni din Moldova, unde și-a amenințat oponenții politici că „vor primi peste bot”, dar l-a și determinat pe primarul Ceban să-și ia concediu de la Primăria Chișinău pentru a-i face campanie. Enervarea electoratului din Chișinău s-a acumulat între cele două tururi, iar prezența la vot a capitalei a fost mult peste media pe țară (53% vs 49%). 1 din 5 voturi a venit din Chișinău, un oraș care a votat masiv cu Maia Sandu (60% vs 40), aceasta câștigând inclusiv sectoarele tradițional pro-ruse.

A fost o campanie murdară, coordonată de Igor Dodon și Partidul Socialiștilor, cu multe știri false, dezinformări sau denigrări în ultimele două săptămâni. Toate acestea s-au întors decisiv împotriva acestuia. Un Igor Dodon iritat a preferat să mizeze pe radicalizarea propriului electorat, o tactică pierzătoare într-un final. A pierdut și pentru că propriul electorat a fost mai degrabă dezamăgit de prestația sa ca președinte, una lipsită de orice performanțe notabile.

Ce înseamnă victoria Maiei Sandu

Este victoria Maiei Sandu un moment decisiv pentru Republica Moldova? La fiecare scrutin electoral s-a vorbit despre un moment decisiv, de cotitură pentru Republica Moldova. E cazul să renunțăm la această retorică și să ne obișnuim cu ideea că alegerile din Moldova vor fi pe muchie o bună perioadă de-acum înainte. Moldova este o țară împărțită între Est și Vest, cu părți importante ale populației orientate spre Est, în special în Nord și Găgăuzia, dar și în multe raioane vecine cu România, dar cu o economie dependentă de comerțul cu statele vestice și ajutorul financiar al Uniunii Europene, Statelor Unite sau României. Și cu o tânără generație pro-europeană și pro-românească din ce în ce mai implicată civic.

Victoria Maiei Sandu este, în primul rând, o gură de aer proaspăt pentru mișcarea reformatoare de la Chișinău, una descurajată complet de evenimentele ultimilor ani. Situația Moldovei rămâne însă extrem de complicată, cu un Parlament dominat de Partidul Socialist și sateliții săi, dar și de deputații încă fideli oligarhilor Plahotniuc și Șor. Chiar și în eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate, puțin probabile, de altfel, scorul Maiei Sandu nu se va reflecta neapărat în scorul Partidului Acțiune și Solidaritate, căci eșichierul pro-european este extrem de divers, existând suficient de multe antipatii chiar și între partidele pro-europene sau pro-românești.

În realitate, alegerea Maiei Sandu dă semnalul că puterea nu mai este concentrată în mâinile unui singur grup de interese, că inclusiv puterea oligarhilor moldoveni de a controla votul s-a redus simțitor în ultimii ani, mai ales după fuga lui Vladimir Plahotniuc. Deși puterea dată de Constituție președintelui din Republica Moldova este limitată, Maia Sandu va avea pârghii pentru a impulsiona reformele de la Chișinău. Mișcarea reformatoare începută în 2016 și apărută în jurul Maiei Sandu și-a dat testul de maturitate și l-a câștigat într-un timp relativ scurt.

Cum s-au împărțit voturile

Pe fondul unei prezențe masive la vot, cu populația de sub 40 de ani mult mai activă, Igor Dodon a câștigat voturile doar în raioanele rusofone nordice, în Găgăuzia, dar și în Transnistria. Și cam atât. Votul covârșitor obținut de acesta din Găgăuzia și Taraclia, de 92-95%, a venit în pofida faptului că regiunea Găgăuziei este cea mai mare beneficiară netă de fonduri europene după Chișinău. Iar în Transnistria, cea care a speriat atât de mult înainte de alegeri, Dodon a obținut 85%, deci semnificativ sub voturile dinspre regiunea găgăuză.

Maia Sandu a câștigat într-o manieră autoritară votul din diasporă (93%), Chișinău (60%), dar și din majoritatea raioanelor moldovenești din centru. A beneficiat din plin de prezența la urne a electoratului tânăr, iar în diaspora, doi din trei votanți au avut sub 40 de ani. La Chișinău, doi din cinci. 63,5% dintre tineri au votat față de o prezență medie la urne de 52%.

Provocările Maiei Sandu

Așteptările de la mandatul prezidențial vor fi ridicate. Și cel mai probabil nu vor ține cont nici de aritmetica parlamentară de la Chișinău, nici de cine va domina componența guvernului. Maia Sandu va avea parte doar de o scurtă perioadă de euforie, apoi va trebui să înfrunte realitatea clasei politice de la Chișinău, una care nu este dominată de idei reformiste sau bună guvernare.

Marea provocare pentru Maia Sandu va fi, probabil, susținerea unei reforme sustenabile a sistemului judiciar, unul aflat în sfera de influență a lui Plahotniuc și Dodon. Lupta anticorupție nu există la Chișinău, marile dosare de corupție sau crimă organizată au fost clasate, iar încrederea populației în justiție este la un minim absolut. Moldova s-a afirmat mai degrabă printr-o ineficiență cronică în a soluționa problema corupției, Uniunea Europeană întrerupând de câteva ori asistența financiară din această cauză.

Maia Sandu are puțini aliați la Chișinău. Relația cu celelalte partide pro-europene sau pro-românești s-a răcit, animozitățile cu Andrei Năstase fiind cele mai evidente. Nici relația cu liderii unioniști de la Chișinău nu sunt excelente, Octavian Țîcu declarând înainte de primul tur că Maia Sandu este cel mai facil adversar al lui Dodon, mai ales pentru că „Moldova nu este pregătită să voteze o femeie”. Și dacă acestea pot fi reechilibrate, mai ales după victoria categorică în fața lui Igor Dodon, Maia Sandu poate conta cel mai mult pe partenerii internaționali – fie ei dinspre Statele Unite sau Uniunea Europeană. Aceștia sunt, probabil, atuul Maiei în următorii patru ani.

Palmă serioasă pentru București

Pentru București, victoria Maiei Sandu ar trebui să fie o palmă serioasă. România a susținut în ultimii ani la Chișinău partide doar aparent pro-europene, a investit masiv în oligarhul Vladimir Plahotniuc și a fost una dintre ultimele țări care au recunoscut guvernul Maiei Sandu din 2019. În pofida declarațiilor recente de dragoste, Maia Sandu a fost ignorată ani la rând atât de Ministerul Afacerilor Externe, cât și de Administrația Prezidențială. Falimentul politicii românești la Chișinău este unul destul de evident.

Atât MAE, cât și Administrația Prezidențială au fost puțin interesate de noile mișcări politice pro-europene de la Chișinău, inclusiv de partidul Maiei Sandu, atâta vreme cât politica de la Chișinău era dominată de Plahotniuc și asociații. Nici după fuga acestuia, Bucureștiul nu și-a revenit din șoc, iar Maia Sandu n-a fost niciodată printre preferații Bucureștiului. Suportul primit de Maia Sandu dinspre instituțiile de la București a fost minim. Klaus Iohannis s-a remarcat mai degrabă printr-un dezinteres total față de Moldova, iar dacă ar fi să căutăm poziționările sale publice privind situația de la Chișinău din ultimii ani, probabil le-am număra pe degetele de la o mână.

Partidele de la București s-au poziționat ușor diferit. Dacă Partidul Social Democrat și sateliții săi, Pro România și ALDE, au avut poziționări dezastruoase pentru parcursul european al Moldovei, PNL și USR PLUS, chiar și PMP uneori, cu unele rezerve aici, au fost aproape de Maia Sandu și mișcarea reformatoare de la Chișinău.

Foarte mulți analiști și oameni politici din România și-au redescoperit recent apetitul pentru alegerile din Republica Moldova și s-au declarat susținători ai Maiei Sandu. Mulți dintre cei care o atacau anii trecuți la București se prezintă acum ca mari susținători ai acesteia și ai parcursului european al Chișinăului. Maia Sandu ar trebui să aibă grijă la declarațiile de dragoste dinspre București, căci ascund de multe ori o doză serioasă de ipocrizie. //