De același autor
Când un student întâlnește la catedră un profesor plagiator, de bună seamă că educația oferită va fi mult sub orice limită rezonabilă. Când un pacient are de-a faceun doctor cu un plagiat, riscul de a nu beneficia de serviciile cele mai competente de îngijire crește necontrolabil. Când tema siguranței naționale este tratată fără criterii de integritate a cercetării, riscul se transferă, desigur, asupra problemelor de siguranță națională.
Plagiatul a ajuns o plagă rușinoasă a mediului academic și politic. Deși în sistemul educației românești există personalități cu un parcurs intelectual ireproșabil, luminoase, cu integritate, petele sistemului ies mai repede la suprafață și avem tendința, bolnăvicioasă aș spune, să reducem la clișee periculoase eforturile unei majorități semnificative de profesori, atât din mediul pre-universitar, cât și din cel universitar. Cu toate acestea, câteva măsuri, câteva discuții sunt indispensabile.
Deși propunerea acestui titlu se abate de la normele echilibrului și toleranței, deși poate părea radicală și lipsită de discernământ, prima pe ordinea priorităților este dizolvarea Consiliului Național de Etică (numit CNE în continuare). CNE a ajuns un organism inutil, sfidător și o pavază a nerușinării academice. Dizolvarea sa trebuie cumpănită și sprijinită de facțiunile reformatoare în educație. Iata argumentele unei dezbateri publice:
- Regulile de funcționare a CNE nu respectă principiul constituțional al egalității în fața legii, întrucât stabilește excepții, demnitari publici printre alții, a căror probitate profesională și etică a muncii de cercetare nu poate fi investigată decât de CNE. Astfel se limitează sfera de acțiune a altor instituții cu responsabilități de verificarea plagiatelor, inclusiv universitățile, cu alte cuvinte actorul cel mai interesat de reputația propriilor școli doctorale.
- În diverse situații, CNE a dat decizii contrare Universității București, sfidând simțul comun, datele publice și normele acceptate. Pe scurt, CNE s-a transformat într-un organism de albit, de cosmetizat, o instituție de mușamalizare a cazurilor strigătoare la cer, binecunoscute exemple de deficit al muncii academice.
- CNE dublează inutil prerogative și atribuții deja existente, respectiv rolul Comisiilor de Etica din universitățile românești, sarcinile prevăzute în legea de funcționare a CNATDCU și alte mecanisme de control de jos în sus, precum asociațiile profesionale și grupurile de reformă universitară.
- CNE este o instituție netransparentă, fără rapoarte anuale publicate pe siteul propriu, fără criterii explicite al investigațiilor desfășurate.
- Experții apelați s-au aflat adesea în situații discutabile din perspectiva statutului academic și este problematic ca o instituție cu profilul CNE să îngăduie o marjă atât de laxă, din perspectiva onorabilității, a propriei activități
- CNE consumă resurse, nu mare lucru, e drept, însă într-o perioadă în care alte instituții publice au suferit reduceri de personal sau de buget. Având în vedere că toate sarcinile CNE pot fi preluate sau există deja în agenda obișnuită a altor instituții, argumentul resurselor poate fi semnificativ
- Profilul public al CNE și al președintelui său trece drept o sfidare nerușinată a Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Comunismului, întrucât președintele CNE a fost redactor la ERA SOCIALISTA, publicația Comitetului Central al PCR, așadar un nomenclaturist cu acte în regulă, reciclat după Revoluția din 1989 la SNSPA. Politologul Vladimir Tismăneanu afirma, pe site-ul Contributors, însă din iunie 2012, despre această numire a ministrului Liviu Pop: Asadar ministrul Pop a numit in aceasta suprema instanta etica un fost activist ideologic al PCR, angajat ani de zile si platit sa sustina tezele oficiale, sa participe cu contributii proprii la mascarada grotesca a cultului lui Ceausescu. Sincer, cred ca prezenta d-lui Dobrescu ridica serioase probleme de credibilitate pentru acest for. Din păcate, temerile sale s-au dovedit pe deplin justificate.
Concluziile acestor rânduri identifică o singură soluție la mascarada activității CNE – dizolvarea. O idee bună a fostului ministru Daniel Funeriu s-a transformat într-un coșmar al efectelor secundare și perverse. Importăm și construim instituții în domeniul educației numai pentru a-i da dreptate lui T.Maiorescu și teoriei ”formelor fără fond”. CNE încalcă valoarea egalității în fața regulilor, dublează sarcini pe care le pot realiza alte instituții și consumă inutil resursele puține din educație, nu este defel transparent, tolerează experți cu un profil de cercetare incert și sfidează Raportul de analiză și condamnare a comunismului, un document asumat de statul român, prin prezența unui nomenclaturist în conducerea sa.
Dacă Ministerul Educației, universitățile și grupurile informale de reformă doresc cu adevărat un front împotriva imposturii academice, dizolvarea CNE ar fi primul pas.
