Antipesedismul și demisia spiritului (auto)critic

Învățarea în politică necesită asumarea riscului de a ieși din narațiunile prea comode.

Alexandru Gussi 08.01.2019

De același autor

Probabil că o să vă șocheze ce voi spune, dar ceea ce s-a întâmplat de la Ordonanța 13 încoace este cu mult, mult, mult mai grav decât Ordonanța 13 și probabil că istoricii cândva vor spune că daunele pentru România ca societate, nu daunele cu privire la cum ne văd alții, ci cu privire la ce suntem noi, ar fi fost mai mici dacă se dădea Ordonanța 13 și terminam. Terminam prost, dar mai puțin prost decât așa cum suntem acum.

Sunteți șocați? Unii au fost. Atât de șocați încât, dacă veți verifica cu ajutorul Google, veți descoperi că afirmația de mai sus nu aparține autorului acestui articol. Am auzit-o rostită la Realitatea FM pe 3 ianuarie 2019, apoi am așteptat să fie reluată într-o știre. Dar nimeni nu a fost interesat. Silenzio stampa.

Ciudat. Atâtea știri sunt simple afirmații reluate numai pentru a face reclamă mascată producătorilor lor. Sau pentru că atacă pe cineva care trebuie atacat. Sau pentru a umple spațiul. Acum a trebuit să caut înregistrarea emisiunii ca să extrag fragmentul de mai sus. Profesioniștii din mass-media au la dispoziție monitorizări, un simplu copy-paste ducea la publicarea unei știri. Nu a fost cazul. Și nu pentru că autorul era un anonim.

Fostul ministru al Justiției din Guvernul Cioloș, Raluca Prună, nu e o anonimă. Prezența într-un talk-show la o oră de maximă audiență și ca singur intervievat e semnificativă. Opiniile sale referitoare la (contra-)performațele actualului ministru al Justiției sunt preluate în mass-media. Analiza de la începutul acestui articol era o știre tocmai pentru că era făcută de doamna Prună.

Oricum, era interesantă analiza singurului ministru al justiției de după 2012 care are un capital de credibilitate și care ne transmite și ceva din analiza pe care o face Comisia Europeană României de azi. Vorbesc despre o analiză pentru că declarația e făcută la sfârșitul acelui interviu și nu e un răspuns, ci premisa unui răspuns. E o afirmație pe care Raluca Prună a dorit să o facă știind ce consecințe poate avea aceasta asupra înțelegerii fenomenului dezarticulării întregului sistem de combatere a corupției și fragilizării pe termen lung a autorității puterii judiciare în România.

De aici putea să fie deschisă o dezbatere interesantă. Dar o astfel de dezbatere nu cred că poate avea loc în spațiul nostru public, chiar dacă analiza fostului ministru apărea pe prima pagină. Și asta nu numai pentru că o parte a mass-media e indecent sau, după caz, subtil controlată de sponsori ai PSD. Ci pentru că narațiunea dominantă la nivelul antipesedismului de azi o distribuise pe fostul ministru Prună într-un anumit rol. Încercarea acesteia de a ieși din acest rol s-a dovedit zadarnică.

Raluca Prună a fluierat într-o biserică care eșuează sistematic pentru că refuză să învețe din greșeli. Și sunt majore acele greșeli care au făcut ca ieșirea a sute de mii de români în stradă să ducă până la urmă la o înfrângere totală în fața PSD. Așa cum conchide fostul ministru Prună: „nu mai au nevoie de dea ordonanța sau legea privind amnistia și grațierea... pentru că ceea ce au făcut are aceeași finalitate“.

Recunoașterea acestei înfrângeri, recunoașterea incapacității utilizării inteligente a energiei sociale anti-PSD ar trebui să ne ducă la căutarea unor responsabili. Aceștia pot fi lideri politici, dar și civici, partide etc. Dar responsabilitatea fundamentală cred că revine tipului de atitudine care definește noul antipesedism.

El e nou pentru că are caracteristici inedite care-l îndepărtează nu numai cronologic de anticomunismul anilor 1990-1996. Dintre ele amintesc aici trei. Primul vine din faptul că e mult mai comod să fii azi antipesdist decât era în 1990-1996 să fii anticomunist. A doua caracteristică e lipsa memoriei. Nu atât a comunismului, cât a trecutului recent. Toată mărirea și decăderea USL e o istorie tabu, ca și condițiile în care sunt pierdute în 2016 alegerile parlamentare, deși raportul de forțe de atunci făcea improbabil acest rezultat. Exemplele pot continua. A treia caracteristică e legată de faptul că actualul antipesedism anti-Dragnea include mulți foști lideri ai PSD, în frunte cu Victor Ponta, care sunt gata să se urce pe acest val după ce el va deveni câștigător.

Dar elementul comun cu anticomunismul politic și civic al anilor 1990 e slăbirea până la absență a spiritului autocritic. Adversarul era în așa măsură de rău, încât prietenul era automat exonerat de aproape orice păcat. Erorile la guvernare ale CDR și ale lui Emil Constantinescu, care au dus la dispariția definitivă a anticomunismului politic, au fost rezultatul direct al acestei cvasi-absențe a spiritului (auto)critic. Iar istoria are toate șansele să se repete.

Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României! e titlul moțiunii de cenzură votată de 161 de parlamentari pe 20 decembrie, mai puțin decât numărul semnatarilor, dar mai ales departe de cele 233 voturi necesare. Povestea acestui eșec la aproape patru luni de la evenimentele din 10 august ar fi trebuit să ducă la asumarea unor responsabilități. Toți aliații posibili au fost demonizați de inițiatorii moțiunii (grupul Firea, ALDE, UDMR), semn că a fost un cinic joc de scenă. Dar demisia repetată a spiritului critic, linii editoriale conforme narațiunii antipesedismului recent, blochează orice discuție serioasă. Iar cea pe care o putea deschide analiza doamnei Prună era una serioasă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22