Coabitarea Băsescu-Predoiu şi salvarea PDL

Ceea ce pare a fi un război rece între primul ministru din umbră şi actualul șef al statului ar trebui să se transforme într-o coabitare pacifică, pentru că au adversari prea puternici pentru a-i înfrunta fiecare pe cont propriu.

Între opoziţia din stradă şi opoziţia din parlament nu pare să existe corespondență şi nici măcar dialog. Prima îi respinge pe toţi, a doua nu pare credibilă decât în pro­priii ei ochi. Totuşi, până opo­ziţia din stradă va avea un corespondent insti­tu­ţi­onal, soarta opoziţiei ac­tu­ale din parlament ră­mâne importantă. Cu atât mai im­portantă, cu cât alternanţa este principiul de bază al le­gitimării sistemului politic românesc după 1996.

PDL-ului îi este foarte greu să se ridice din groapa de cre­dibilitate în care ajunsese anul trecut, de altfel lipsa credibilităţii PDL a fost atunci mai temeinică decât popularitatea USL. Astfel, dispariţia USL nu va rezolva pro­blemele principalului partid din opoziţie, iar inevitabila încercare a naţional-libe­ra­lilor de a-i lua o parte din electorat nu va fi decât o problemă în plus.

Un simptom al dificultăţii PDL de a reveni în prim-plan a fost lansarea „guvernului din umbră“. Mulţi au fost dezamăgiţi de lista asumată de proaspătul prim-ministru din umbră Cătălin Predoiu, acesta fiind chiar nevoit să răspundă la întrebarea da­că şi-a ales el echipa. Totuşi, cred că acest eşec de comunicare este copacul care as­cunde pădurea. Ce a fost vândut drept un „guvern din umbră“ e altceva şi a trebuit să răspundă altor priorităţi. Prima a fost aceea ca fostul ministru PNL Predoiu să fie acceptat de diverse grupuri din partid, care, iată, sunt reprezentate în lista mi­niştrilor potenţiali. A doua a fost ca acea­s­tă echipă să fie capabilă să furnizeze mu­niţie campaniei electorale pentru pre­zi­denţiale pe care fostul ministru al Justiţiei a început-o deja. Nu este deci un guvern din umbră, ci constituirea primei linii a ech­ipei de campanie pentru candidatul PDL din 2014.

Aceasta este vestea cea mai importantă pentru opoziţia politică din România. Şi ea de fapt conţine două veşti. Prima este că PDL a ieşit din criza de moarte care culminase cu strategia blatului de anul tre­cut. A doua fiind existenţa unui candidat la prezidenţiale care poate depăşi pasivul PDL din ultimii ani şi se poate adresa unui electorat mai larg decât cel care a votat ARD la parlamentare.

Ambele veşti sunt legate şi tre­buie nuanţate, pentru că stra­tegia de salvare a PDL prin ci­neva venit din afară nu este fă­ră riscuri pentru ambele părţi. Ne putem aduce aminte că acesta a fost şi modelul salvării PNL prin prezidenţiabilul Stolojan. Ştim cum s-a terminat acest ex­periment. Deşi nu este similară, merită amin­tită şi soluţia Geoană pentru PSD. Aceste exemple ne arată că partidele ro­mâneşti sunt atât de rupte de propriul lor electorat, încât trebuie să ia oameni din afara formaţiunii politice, să-i pună chiar şefi de partid şi candidaţi la preşedinţie, pentru a se recredibiliza. O strategie care pare să funcţioneze, dar când partidul nu mai are nevoie de „salvatorul“ de mo­ment, îl îndepărtează fără milă.

Vasile Blaga şi-a depăşit condiţia de se­cre­tar general perpetuu şi a reuşit cu această mişcare, ce ne aduce aminte de faptul că şi Valeriu Stoica e în PDL, să dovedească, cui mai avea nevoie, că soluţia Udrea era cea care ducea partidul pe ultimul drum. Dar, dacă criza mortală e de­păşită, cea morală e vi­zibilă tocmai în contrastul dintre vestea resuscitării opo­ziţiei şi dezinteresul pu­blicului. Criza de percepţie este departe de a fi una con­juncturală, vine din lip­sa de reformă a partidului. O reformă prea des in­vo­cată, devenită un clişeu, dar nu mai puţin necesară. Cuplul surpriză Blaga-Predoiu salvează PDL, dar ce PDL?

Deocamdată, PDL-ul lui Vasile Blaga. Adi­că un lider care a reacţionat dintr-un in­s­tinct de supravieţuire numai atunci când era ameninţat de Traian Băsescu cu Miş­carea Populară. Într-un recent articol din România liberă, Dan Cristian Turturică amin­tea de posibilul rol obscur al actua­lului preşedinte al democrat-liberalilor în căderea Guvernului Mihai-Răzvan Ungu­reanu. Cădere văzută ca o lovitură a ba­ro­nilor PDL nemulţumiţi, şi ei, de eficienţa DNA în zona clasei politice. Acel moment este important pentru a înţelege ce se în­tâmplă azi în relaţia partidului cu refon­da­torul său Traian Băsescu. Dar şi de ce este foarte puţin probabil ca partidul să se re­conecteze cu electoratul strâns în 2007-2009, câtă vreme Vasile Blaga este principalul lider.

Blaga vrea să fie un Băsescu doi, prin în­cercarea de a se sprijini pe grupuri care nu sunt compatibile între ele. Limitele aces­tui tip de strategie s-au văzut atunci când s-a mimat reformarea partidului. PDL are acum nevoie de altceva, are ne­voie în primul rând de o consonanţă între o mai bine definită identitate politică şi li­deri. Cătălin Predoiu este pentru pedelişti un colac de salvare, dar în acest moment pare că are şi capacitatea de a deveni în timp acest altceva.

Deocamdată însă, şi obiectivul reinventării partidului prin campaniile electorale din 2014, mai ales cea prezidenţială, rămâne unul greu de atins. Vom aminti aici două motive care se adaugă la vulnerabilităţile preşedintelui partidului. Primul este legat de relaţia cu Traian Băsescu. Una care apa­rent a trecut de la subordonare la de­testare reciprocă. Chiar dacă ingrată, auto­nomizarea partidului faţă de mentorul său, aflat la sfârşit de deceniu prezidenţial, este logică. Dar ostilizarea acestuia e con­traproductivă. Iar un exemplu în acest sens a fost dat cu ocazia ofensivei PDL şi a lui Cătălin Predoiu pe tema schimbărilor for­ţate de la DNA. Atunci una dintre te­me, chiar dacă mai mult sau mai puţin explicită, a fost legată de responsabilitatea pre­şedintelui în „înţelegerile politice pen­tru procurori“. Săgeata otrăvită era în­dreptată direct spre Cotroceni. Asta chiar după ce Băsescu, pentru prima dată în ul­tima perioadă, bătuse la poarta partidului, anunţând necesitatea „unificării dreptei“ înainte de europarlamentare.

Suntem într-o perioadă în care pro­blema justiţiei este centrală, iar PDL are marea şansă de a avea în rândurile sale mai mulţi foşti miniştri ai Justiţiei, prezenţa Monicăi Macovei fiind esenţială. Dar este cel puţin lipsit de tact să-l ataci din zona PDL pe preşedinte tocmai pe tema jus­tiţiei, cum a făcut-o inclusiv primul mi­nis­tru din umbră. Ceea ce poţi face din so­cietatea civilă nu mai este legitim să faci din postura de foşti miniştri al Justiţiei care au beneficiat de sprijinul preşe­din­te­lui, iar acesta a plătit cu două suspendări tocmai atitudinea sa faţă de sistemul de justiţie.

Pe de altă parte, este evident că pre­şe­din­tele poate accepta foarte greu că PDL are deja un candidat la prezidenţiale, şi încă unul care se impune fără binecuvântarea sa. Este şi motivul invocării, în acelaşi in­terviu, a lui Emil Boc ca posibil prezi­denţiabil. Teoretic, acesta ar avea şanse în competiţia internă pentru desemnarea can­didatului, dar ar fi evident o imensă eroa­re de casting, ceea ce Băsescu şi Boc ştiu perfect. Această afirmaţie a fost nu­mai simptomul nevoii prezidenţiale de pârghii politice de negociere, iar Partidul Mişcarea Populară, în actualul stadiu, e de­parte de a fi suficient.

Ceea ce pare a fi un război rece între primul ministru din umbră şi actualul șef al statului ar trebui să se transforme într-o coabitare pacifică, pentru că au adversari prea puternici pentru a-i înfrunta fiecare pe cont propriu. Pentru asta Traian Bă­sescu ar trebui să uite trădările în serie din ultimul an şi să nu mai vadă în Cătălin Predoiu un viitor rival, ci o şansă. Deo­cam­dată, nu este clar nici dacă asta e posibil şi nici dacă Predoiu va face şi el un pas în această direcţie.

A doua mare problemă a partidului este rel­aţia cu PNL. Teoretic, PDL poate spera o revenire la guvernare printr-o (mez)­ali­anţă cu naţional-liberalii. Dar şansele sunt minime. Însă tentaţia există, aşa cum am văzut-o şi din declaraţia lui Cezar Preda pentru care PDL, într-un ipotetic tur doi între Ponta şi Antonescu, ar alege „can­di­datul dreptei“. La câteva zile, Traian Bă­sescu i-a răspuns indirect chiar de la Co­troceni printr-o tiradă anti-Antonescu. Este greu de reproşat PDL-ului că încearcă să colaboreze la nivel parlamentar cu na­ţional-liberalii, spre exemplu, referitor la schimbarea Legii alegerilor locale în im­portantul punct al revenirii la două tururi, în cazul alegerii primarilor. Această schim­bare ar fi un test, pentru că ar destabiliza majorităţile locale USL, fiind văzută ca un pericol de către un PSD căruia îi e frică de posibilitatea ca toţi să se alieze împotriva celui mai puternic.

Deocamdată, PNL este însă principalul ad­versar al democrat-liberalilor, chiar pe zo­na lor politică. Acum, PNL face opoziţie mai vocal decât PDL, iar, pentru a evita această impostură, partidul lui Blaga ar trebui să profite de faptul că liberalii sunt la butoanele ministerelor sensibile ca Fi­nanţele, Economia, Sănătatea, Protecţia So­cială, Transporturile, Internele. Deo­cam­dată, cel care face opoziţie mai eficientă pe aceste domenii e mai degrabă Traian Bă­sescu decât miniştrii din umbră.

Problemele ambelor relaţii ale PDL cu actualul preşedinte şi cu PNL nu au soluţii ideale, dar în acest moment nu este clar dacă PDL are vreo soluţie. Ambele con­ţin riscul unei forme de scindare atât a partidului, cât şi a electoratului. PDL es­te acum într-o poziţie de negociere mai bu­nă decât acum un an. Însă nu este clar dacă vechii pedişti nu doresc să utilizeze oportunitatea Predoiu numai pentru a salva partidul de Băsescu. Dacă vor să-l salveze în scopuri mai nobile, ar trebui să-l lase pe Predoiu să iasă din logica de apa­rat, utilă, dar insuficientă, să-şi to­pească armura de sistem, căpătată în lun­gii ani de ministeriat, şi să întindă o mână acelei părţi din societate care vede pe­ricolul partidului-stat, dar care nu va mai veni spre vechiul PDL Blaga-Boc-Udrea. Nu e nevoie de cianură pentru a exploata aurul electoral produs de puterea USL, e nevoie de decenţă. //