De același autor
Principalii purtători ai discursului orientat către valori care au intrat în PDL nu au putut influenţa decisiv redefinirea acestui partid şi nici nu au putut transforma ARD în mai mult decât o alianţă electorală.
Înainte de a intra în miezul campaniei electorale, cei care mai au încă iluzii în legătură cu partide şi oameni politici e bine să le abandoneze, până când realitatea nu-i va obliga la inutile dezamăgiri. În acest sens, este semnificativ faptul că, în ultima perioadă, mai mulţi susţinători ai PDL sau ai preşedintelui Băsescu au publicat ceea ce poate fi interpretat ca fiind adevărate manifeste în care se delimitează de ARD sau de actualul PDL. Fenomenul nu este nou, dar există o anumită accelerare a acestuia şi o impresie că până şi cei mai fermi adversari ai USL nu consideră că ARD este capabilă să-i reprezinte politic. Pentru a exemplifica, voi aminti aici numai analiza lui Dragoş-Paul Aligică despre Cartelul politic transpartinic şi liberalizarea pieţei politice româneşti, din precedentul număr al acestei reviste, şi de recentul editorial al Blogary.ro, Care este proiectul ARD? De ce să votăm ARD?.
Momentul politic actual este marcat de modul în care USL şi ARD au înţeles să-şi selecteze candidaţii pentru locurile presupus eligibile pe 9 decembrie. Acesta nu face decât să confirme indiferenţa partidelor faţă de electorat şi faţă de competenţele candidaţilor. În niciun an nu a fost mai evidentă distanţa dintre micile oligarhii care conduc discreţionar partidele şi principiile pe care le invocă la nevoie. Iar această distanţă se anunţă mai costisitoare pentru ARD, electoratul potenţial al acestei alianţe fiind mai sensibil la un discurs orientat către valori. Iar cei mai sensibili sunt chiar cei care produc sau legitimează un astfel de discurs. Distanţa pe care, implicit sau explicit, o iau aceştia faţă de ARD fiind reprezentativă pentru moralul întregului electorat potenţial al noii alianţe, dar mai ales putând avea un efect de multiplicare, ducând la demobilizare chiar în perioada electorală.
În analiza lui Dragoş Aligică, „partidele politice în România sunt organizate şi funcționează pe baze ce sunt structuralmente setate astfel încât (…) operează în virtutea unor principii interne tacite care le fac să fie orientate împotriva statului de drept însuși, dacă şi când acesta stă în calea obiectivelor partinice sau a ambițiilor personale ale liderilor lor“. Ascultând un astfel de verdict, nu mai ieşi din casă pentru a alege dintre aceste partide.
Articolul semnat Bleen, publicat de Madame Blogary, spune şi mai crud ceea ce Aligică păstrează la nivelul implicitului. Bleen se adresează direct către ARD: „nu aveți proiect politic, nu aveți proiect guvernamental, nu aveți proiect prezidențial, ne cereți să votăm împotriva USL pentru că a dat o lovitură de stat și vorbiți public de alianțe cu partidul care a inițiat și condus lovitura de stat pentru care trebuie să votăm noi împotriva USL. Adică USL e nefrecventabil pentru noi, pe caz de lovitură de stat, dar e frecventabil pentru voi?“. Acest adevărat rechizitoriu este un excelent rezumat al poziţiei acelei părţi din societatea civilă care a aşteptat ca PDL să se deschidă şi s-a trezit cu un rebranding ratat şi cu aceeaşi logică provincială şi de cetate asediată din care PD nu a putut ieşi după 2005.
Dar acest eşec nu este numai al vechiului PD, este şi cel al prea centralizatului şi în acelaşi timp prea timidei încercări de înnoire a acestui partid. În plus, cei paraşutaţi s-au comportat ca nişte individualităţi aflate în concurenţă, nu ca un comando unit, aşa că au putut fi repede luaţi prizonieri. Un bilanţ serios nu trebuie făcut decât după alegeri, dar avem deja elemente semnificative, atâta timp cât Sever Voinescu a fost împins să nu mai candideze, iar prim-vicepreşedintele Cristian Preda îşi exprimă neputinţa de a influenţa partidul din interior, regretând public retragerea fostului purtător de cuvânt al PDL. Teodor Baconschi, trecut şi el prin postul de prim-vicepreşedinte, este trimis pe frontul din Est pentru că în Vest conducerea PDL l-a preferat pe un Viorel Badea, care avusese chiar în 2012 un stagiu la USL. Încă nu ştim exact care va fi impactul comisiei de etică a Monicăi Macovei, dar este puţin probabil ca aceasta să schimbe în mod semnificativ datele problemei.
Principalii purtători ai discursului orientat către valori care au intrat în PDL nu au putut influenţa decisiv redefinirea acestui partid şi nici nu au putut transforma ARD în mai mult decât o alianţă electorală. Acest eşec al ultimilor ani nu numai că nu poate fi ignorat de către susţinătorii exteriori ai acestei zone politice, dar este natural ca aceştia să fie în primul rând al contestării acestei situaţii. Este normal să se întâmple asta pentru că ar fi dramatic ca eşecurile individuale sau partizane să antreneze căderea în desuetudine a unor valori des invocate, dar rar aplicate şi să ducă la demonetizarea direcţiei proeuropene în spaţiul public românesc. Pe de altă parte, tocmai aplicarea coerentă a acestor valori cred că sugerează necesitatea amânării acestei crize publice de conştiinţă a intelectualilor „de dreapta“. Da, este nevoie ca de aer de „liberalizarea pieţei politice“. Da, ARD nu propune un proiect. Ambele articole citate mai sus aşteaptă un ecou, dar conţin şi argumentele pentru care acest ecou nu va veni niciodată. De fapt, nu e vorba decât de o aşteptare retorică. Am ieşit deci din faza aşteptării şi am intrat în aceea a unei depresii morale ce se iluzionează că poate fi constructivă, dar care începe să reconstruiască ceva din pietrele podului care încă nu a căzut de tot.
Culmea este că liderii USL, ca nişte stahanovişti ai iresponsabilităţii ce se străduiesc în fiecare zi să fie, rezolvă pe moment această criză morală. Putem privi înapoi şi chiar înainte cu mânie, dar în prezent mi-e teamă că, de dragul limitării unui dezechilibru politic prea accentuat, suntem iar nevoiţi să-i sprijinim pe chiorii din ţara orbilor. Cu speranţa că va fi ultima dată. //
