Cum câștigă PSD datorită tripletei Iohannis-Cioloș-PNL

În această lună, mai precis pe 7 mai, s-au împlinit patru ani de la preluarea puterii la nivel gu­ver­na­mental de către o majoritate constituită în jurul Uniunii Social-Liberale PSD-PNL. Orice analiză a actualului moment politic ar trebui să pornească de la contradicția între eșecul până la căderea în fol­clor a „celui mai cinstit guvern“ și faptul că via­ța politică este azi practic monopolizată de cele două partide care au constituit USL între 2011 și 2014.

Dincolo de numeroasele convergențe dintre cele do­uă partide, există un electorat care continuă să se organizeze în jurul faliei istorice PSD vs. anti-PSD. Votul într-un tur de la alegerile pentru pri­mari și președinți de consilii județene, precum și o mai bună organizare față de un PNL care trece prin alegeri de acest tip pentru prima dată de la fuziunea cu PDL vor ajuta PSD să-și păstreze dominația la nivel local. Dar întrebarea mo­men­tului nu este cine va câștiga în mod simbolic ale­gerile locale, ci măsura în care probabila victorie a PSD va fi valorificată de acest partid în lunile ur­mătoare.

Pentru a răspunde, trebuie întâi să observăm că sunt destule argumente pentru a spune că PSD trece printr-una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa. Înfrângerea de la prezidențialele din 2014, pierderea premierului din 2015, mul­ti­tu­dinea de afaceri de corupție care implică dem­ni­tari PSD de la toate nivelurile administrației locale și centrale, precum și sponsori ai partidului au adus cel mai mare partid postcomunist într-o ade­vărată criză de nervi. În mod colectiv au sen­ti­mentul că sunt o țintă și nu știu când și de unde va veni următoarea lovitură. Excluderea pre­șe­din­telui Camerei Deputaților a fost în acest sens exem­plară pentru forma de paranoia care s-a re­activat în cultura politică a ex-comuniștilor ro­mâni.

În actualul moment politic, solidaritatea de partid în fața DNA și nevoia de a controla guvernarea re­activează aparatul PSD, dându-i forța disperării, ca­re îi poate aduce victoria la parlamentare. Asta însă numai dacă va păstra inițiativa după locale. Și o poate face utilizând majoritatea parlamentară pe care o controlează, împreună cu aliații formali și informali.

Această majoritate este tentată ca în ultimele luni să remodeleze cadrul legislativ care a făcut po­si­bi­lă ofensiva anticorupție. Valeriu Zgonea s-a au­to­eroizat drept stavilă împotriva acestei ofensive an­ti-DNA. Este însă greu de crezut că PSD chiar vrea să-și reducă șansele din toamnă susținând pe fa­ță o asemenea ofensivă. Mai logic ar fi ca ade­vă­ratul asalt să fie păstrat pentru perioada post­elec­torală.

Interesul conducerii PSD este să-și mo­bilizeze trupele și aliații pentru ale­gerile generale, nu să le rezolve pro­ble­mele penale acum. Dar chiar dacă PSD câștigă și formează o majoritate parlamentară, ce garanție are că va pri­mi postul de prim-ministru?

Cheia e la Iohannis, de unde și in­ten­si­ficarea atacurilor la acesta. Trebuie spus că mult mai desele intervenții pu­blice ale șefului statului conțin stân­gă­cii care sunt taxate, de multe ori în mod legitim, din zone foarte diferite. Beneficiarul final rămâne însă PSD. Dar fragilizarea președintelui cea mai eficientă se poate face prin atacarea guvernului și mai ales a primului mi­nistru, numit și asumat politic de Io­hannis.

Eșecul guvernării tehnocrate va fra­gi­liza poziția lui Iohannis în fața oricărei majorități care se va forma după par­lamentare. Pentru a sublinia acest eșec, dar și pentru a-l pune în di­fi­cul­tate pe șeful statului, PSD poate eroda mediatic guvernarea Cioloș, pentru ca apoi să-l dea jos la momentul opor­tun. Acum patru ani, PSD, aliat cu PNL, a dat jos guvernul cu șase luni înainte de alegerile parlamentare. În 2009 făcuse același lucru cu ceva mai puțin de două luni înainte de alegerile prezidențiale.

Sunt mari șanse ca istoria să se repete. Actuala ofensivă împotriva Guvernului Cioloș pare să pregătească o asemenea eventualitate. Ieșirile publice de săp­tămâna trecută ale președintelui și premierului sunt un răspuns la aceas­tă amenințare și anunță radicalizarea conflictului politic după locale. PNL rămâne inert și sunt șanse ca ine­vi­tabilele schimbări de la nivelul con­du­cerii partidului după 5 iunie să fie um­brite de ofensiva antiguvernamentală a PSD.

În actualul context, Guvernul Cioloș e o victimă sigură: fără susținere în par­lament, cu schimbări constante de mi­niștri, care pun sub semnul întrebării criteriile din momentul numirii, cu un premier care și-a mărturisit ne­mul­țumirea față de echipa sa și a anunțat o nouă evaluare a membrilor ca­bin­e­tului în iunie, nu în ultimul rând, cu un bilanț dezamăgitor și o capacitate minimă de a mobiliza în favoarea sa.

Căderea guvernului îl va fragiliza pe Io­hannis în fața unei propuneri de prim-ministru din partea PSD, pro­punere care poate fi refuzată acum, dar va fi mai greu de refuzat după o vic­torie a acestui partid la par­la­men­tare. Iohannis are nevoie de o victorie a PNL la parlamentare, victorie acum improbabilă, dar pentru care este obli­gat să acționeze.

Spectrul moțiunii de cenzură pare să-l fi reactivat și pe Dacian Cioloș, care se dovedește un comunicator din ce în ce mai bun. Dar după șase luni ar fi trebuit să devină și decident. Poate în ceasul al 23-lea înțelege că guvernul său oricum e condamnat, măcar să moa­ră frumos în lupta pentru refor­me. Deocamdată, strategia micilor po­pu­lisme, așa cum a fost și gestul pu­blicării „listei rușinii“, a datornicilor la fisc, nu dovedește o viziune a schimbării, ci încercarea de a veni cu un substitut de imagine. Acest gest nu va aduce susținere actualei puteri, fi­ind un exemplu de abuz de putere în care statul aplică o pedeapsă care nu există în legislație.

Slăbiciunile combinației Iohannis-Cio­loș-PNL fac deocamdată posibilă o restaurație PSD-istă. Dacă această zo­nă non-PSD nu va veni cu decizii ra­dicale și oameni convingători, un nou moment tip prezidențialele din 2014 nu se va repeta. Absenteismul masiv va fi cel care va aduce PSD-ului o vic­torie meritată, la fix 70 de ani de la victoria furată a comuniștilor din 19 no­iembrie 1946.