De același autor
În această lună, mai precis pe 7 mai, s-au împlinit patru ani de la preluarea puterii la nivel guvernamental de către o majoritate constituită în jurul Uniunii Social-Liberale PSD-PNL. Orice analiză a actualului moment politic ar trebui să pornească de la contradicția între eșecul până la căderea în folclor a „celui mai cinstit guvern“ și faptul că viața politică este azi practic monopolizată de cele două partide care au constituit USL între 2011 și 2014.
Dincolo de numeroasele convergențe dintre cele două partide, există un electorat care continuă să se organizeze în jurul faliei istorice PSD vs. anti-PSD. Votul într-un tur de la alegerile pentru primari și președinți de consilii județene, precum și o mai bună organizare față de un PNL care trece prin alegeri de acest tip pentru prima dată de la fuziunea cu PDL vor ajuta PSD să-și păstreze dominația la nivel local. Dar întrebarea momentului nu este cine va câștiga în mod simbolic alegerile locale, ci măsura în care probabila victorie a PSD va fi valorificată de acest partid în lunile următoare.
Pentru a răspunde, trebuie întâi să observăm că sunt destule argumente pentru a spune că PSD trece printr-una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa. Înfrângerea de la prezidențialele din 2014, pierderea premierului din 2015, multitudinea de afaceri de corupție care implică demnitari PSD de la toate nivelurile administrației locale și centrale, precum și sponsori ai partidului au adus cel mai mare partid postcomunist într-o adevărată criză de nervi. În mod colectiv au sentimentul că sunt o țintă și nu știu când și de unde va veni următoarea lovitură. Excluderea președintelui Camerei Deputaților a fost în acest sens exemplară pentru forma de paranoia care s-a reactivat în cultura politică a ex-comuniștilor români.
În actualul moment politic, solidaritatea de partid în fața DNA și nevoia de a controla guvernarea reactivează aparatul PSD, dându-i forța disperării, care îi poate aduce victoria la parlamentare. Asta însă numai dacă va păstra inițiativa după locale. Și o poate face utilizând majoritatea parlamentară pe care o controlează, împreună cu aliații formali și informali.
Această majoritate este tentată ca în ultimele luni să remodeleze cadrul legislativ care a făcut posibilă ofensiva anticorupție. Valeriu Zgonea s-a autoeroizat drept stavilă împotriva acestei ofensive anti-DNA. Este însă greu de crezut că PSD chiar vrea să-și reducă șansele din toamnă susținând pe față o asemenea ofensivă. Mai logic ar fi ca adevăratul asalt să fie păstrat pentru perioada postelectorală.
Interesul conducerii PSD este să-și mobilizeze trupele și aliații pentru alegerile generale, nu să le rezolve problemele penale acum. Dar chiar dacă PSD câștigă și formează o majoritate parlamentară, ce garanție are că va primi postul de prim-ministru?
Cheia e la Iohannis, de unde și intensificarea atacurilor la acesta. Trebuie spus că mult mai desele intervenții publice ale șefului statului conțin stângăcii care sunt taxate, de multe ori în mod legitim, din zone foarte diferite. Beneficiarul final rămâne însă PSD. Dar fragilizarea președintelui cea mai eficientă se poate face prin atacarea guvernului și mai ales a primului ministru, numit și asumat politic de Iohannis.
Eșecul guvernării tehnocrate va fragiliza poziția lui Iohannis în fața oricărei majorități care se va forma după parlamentare. Pentru a sublinia acest eșec, dar și pentru a-l pune în dificultate pe șeful statului, PSD poate eroda mediatic guvernarea Cioloș, pentru ca apoi să-l dea jos la momentul oportun. Acum patru ani, PSD, aliat cu PNL, a dat jos guvernul cu șase luni înainte de alegerile parlamentare. În 2009 făcuse același lucru cu ceva mai puțin de două luni înainte de alegerile prezidențiale.
Sunt mari șanse ca istoria să se repete. Actuala ofensivă împotriva Guvernului Cioloș pare să pregătească o asemenea eventualitate. Ieșirile publice de săptămâna trecută ale președintelui și premierului sunt un răspuns la această amenințare și anunță radicalizarea conflictului politic după locale. PNL rămâne inert și sunt șanse ca inevitabilele schimbări de la nivelul conducerii partidului după 5 iunie să fie umbrite de ofensiva antiguvernamentală a PSD.
În actualul context, Guvernul Cioloș e o victimă sigură: fără susținere în parlament, cu schimbări constante de miniștri, care pun sub semnul întrebării criteriile din momentul numirii, cu un premier care și-a mărturisit nemulțumirea față de echipa sa și a anunțat o nouă evaluare a membrilor cabinetului în iunie, nu în ultimul rând, cu un bilanț dezamăgitor și o capacitate minimă de a mobiliza în favoarea sa.
Căderea guvernului îl va fragiliza pe Iohannis în fața unei propuneri de prim-ministru din partea PSD, propunere care poate fi refuzată acum, dar va fi mai greu de refuzat după o victorie a acestui partid la parlamentare. Iohannis are nevoie de o victorie a PNL la parlamentare, victorie acum improbabilă, dar pentru care este obligat să acționeze.
Spectrul moțiunii de cenzură pare să-l fi reactivat și pe Dacian Cioloș, care se dovedește un comunicator din ce în ce mai bun. Dar după șase luni ar fi trebuit să devină și decident. Poate în ceasul al 23-lea înțelege că guvernul său oricum e condamnat, măcar să moară frumos în lupta pentru reforme. Deocamdată, strategia micilor populisme, așa cum a fost și gestul publicării „listei rușinii“, a datornicilor la fisc, nu dovedește o viziune a schimbării, ci încercarea de a veni cu un substitut de imagine. Acest gest nu va aduce susținere actualei puteri, fiind un exemplu de abuz de putere în care statul aplică o pedeapsă care nu există în legislație.
Slăbiciunile combinației Iohannis-Cioloș-PNL fac deocamdată posibilă o restaurație PSD-istă. Dacă această zonă non-PSD nu va veni cu decizii radicale și oameni convingători, un nou moment tip prezidențialele din 2014 nu se va repeta. Absenteismul masiv va fi cel care va aduce PSD-ului o victorie meritată, la fix 70 de ani de la victoria furată a comuniștilor din 19 noiembrie 1946.
