De același autor
Imperiul Voiculescu s-a prăbuşit brusc şi eliberează un loc esenţial în sistemul de putere care controlează distribuirea de resurse din România postcomunistă. Secta pe care a creat-o cu instrumentele unei propagande sofisticate va mai supravieţui o vreme, pentru a ne aduce aminte cum de a fost posibil ca atâta lume să se lase minţită atât timp. Dincolo de a fi cel mai eminent reprezentant al unui anumit tip de traiectorie în comunism şi după, Voiculescu-oligarhul a fost simptomul unei boli sociale şi instituţionale de care încă nu ne-am lecuit.
Condamnarea de săptămâna trecută a lui Dan Voiculescu şi eroii ştiuţi şi neştiuţi ai unei lupte care părea fără speranţă ne transmit tuturor faptul că orizontul de posibilitate din România de azi e mai larg decât credeam. Resursa discursivă privilegiată a sectei voiculesciene a fost tot timpul o văicăreală naţională care, iată, într-un mod spectaculos, este delegitimată de căderea idolului fals pe care îl slujea. Lecţia este că trecerea de la anormalitatea în care băltim la normalitate presupune depăşirea văicărelii populiste care, deocamdată, domină sfera noastră publică. Înţelegerea consecinţelor politice ale căderii oligarhului trebuie să plece de la constatarea acestei dimensiuni ideologice a influenţei acestuia. Văicăreala duce la dependenţă, duce la victimizare la nivel individual şi naţional, duce la nevoia de „tătuc“. Nu degeaba Voiculescu s-a dezvoltat în perfectă simbioză cu sistemul Iliescu. În mod eronat, o analiză Mediafax titra că Voiculescu „a trecut dintr-o barcă politică în alta“. De fapt, a fost consecvent în a dori ca sistemul ex-ceauşist să rămână „Intact“, a fost un „conservator“ în sensul păstrării României pe coordonatele unei mediocrităţi care servea pseudoelitei care a acaparat statul în anii 1990.
Atunci când Iliescu şi oamenii din jurul său nu au mai putut să dea o linie ideologică pentru PSD, Voiculescu şi-a pus la dispoziţie aparatul de propagandă în aşa măsură, încât azi discursul majorităţii liderilor PSD practic se confundă cu cel al Antenei 3. Pare incredibil, dar imaginaţia discursivă a celui mai mare partid din România rămâne captivă cvasimisticii Antenelor.
Numai în acest context putem înţelege reacţia lui Victor Ponta din ziua fatidică: „Alături de milioane de alţi români, doresc și cred că mulţi ani de acum înainte «Antena 3 va fi aici»!“. A fost un mesaj care acredita teza că decizia justiţiei pune în pericol libertatea presei, ceea ce era şi teza din comunicatul oficial al trustului Intact. Dar coordonarea PSD-Antene va merge mai departe, pentru că au strategii de comunicare bazate pe aceeaşi idee: autolegitimarea prin opoziţie faţă de Traian Băsescu.
Pe de o parte, Victor Ponta îşi bazează campania electorală pe discursul anti-Băsescu. Pe de altă parte, condamnarea principalului său partener îi subliniază neputinţa. O neputinţă deja denunţată de Antene. Această tensiune de fond riscă să se rezolve prin repunerea în funcţiune a mecanismului suspendării preşedintelui. Numai aşa Ponta poate dovedi că vrea şi poate să-l pedepsească pe Traian Băsescu şi, implicit, să-l reabiliteze pe Voiculescu, pe Năstase, pe toţi aşa-zişii „condamnaţi politic“. Recenta decizie a lui Ponta de a „rupe“ Acordul semnat în decembrie 2012 poate fi citit şi ca un pas în acest sens. Acest scenariu devine şi mai probabil după ce condamnarea de săptămâna trecută amenință şi baza economică a mașinii de propagandă pe care Ponta se bizuia pentru alegeri. Dar care vizează în primul rând o bază simbolică, în măsura în care Voiculescu nu numai că era un aliat şi artizan al USL, dar şi pentru că Ponta a înlesnit fuga de justiţie a lui Voiculescu prin susţinerea jocului acestuia cu demisia din Senat, apoi o nouă candidatură, în 2013, urmată de o nouă demisie.
Prezidenţiabilul Ponta nu mai are timp să se elibereze imagologic de spectrul lui Voiculescu, aşa că va fi în continuare obligat să-i relativizeze vinovăţia. În plus, influenţa Antenelor asupra opiniei publice va rămâne suficient de importantă cât să dramatizeze clivajul din jurul condamnării. Drumul campaniei prezidenţiale a PSD va merge deci spre radicalizare, o radicalizare care are şansele să includă suspendarea şi alte gesturi spectaculoase.
Este foarte greu să credem că va mai putea fi produsă o majoritate precum aceea din 2012, care să pună în discuţie statul de drept de dragul unei răzbunări ritualice pe Traian Băsescu. Astfel, putem constata că spectrul înfrângerii primului ministru nu a părut niciodată mai probabil. PSD are toate şansele să plătească un preţ major după condamnarea lui Voiculescu, inclusiv la nivelul pierderii guvernării. Echipa Ponta-Sârbu probabil e deja slăbită în interiorul PSD. Deşi e prea târziu să fie retrasă de pe teren înaintea bătăliei finale, discuții vor exista, pentru că, probabil, se va pune problema menținerii sau nu a candidaturii la preşedinţie a actualului prim-ministru. O altă întrebare este dacă Ponta va împinge partidul spre aventura suspendării.
Consecințele cele mai importante ale căderii lui Voiculescu nu sunt pe termen scurt. Ele ţin şi de faptul că o generaţie tânără, care s-a născut mediatic într-o epocă dominată de Antena 3 şi a fost formată politic în spiritul acesteia, are acum şansa trezirii. La un nivel mai general, putem spune că justiţia şi-a făcut treaba în dezvăluirea corupţiei sistemului politico-economic care a dominat atâta timp România, acum e rândul cetăţenilor. Ceva s-a schimbat în România, dar, dacă rămânem la stadiul autovictimizării, nu vor apărea niciodată alternative mai bune care să umple golul lăsat de dumnezeii căzuţi. //
