De același autor
Alianţa cu PP-DD este o piatră de moară pentru un Victor Ponta care se află în deficit de respectabilitate.
Liviu Dragnea a anunţat pentru săptămâna aceasta finalizarea negocierilor între PSD şi PP-DD pentru o colaborare „pe trei paliere: pe plan local, parlamentar şi guvernamental“. În acelaşi timp, Victor Ponta spune că nu negociază cu Dan Diaconescu, ci „cu conducerea partidului, doamna Man şi secretarul general“. Poate că primul ministru, ca în alte cazuri, cum a fost cel al proiectului RGMC, doreşte şi acum să se dedubleze: ca preşedinte PSD să se înţeleagă cu Dan Diaconescu, iar în calitate de candidat la preşedinţie să nu se întâlnească niciodată cu acelaşi Dan Diaconescu. Dincolo de consecinţele pentru contextul politic, această logică este semnificativă şi pentru faptul că relevă o atitudine mai generală faţă de electorat. Aşa cum un matur faţă de un copil poate utiliza încrederea copilului în el pentru a-l minţi, de doi ani Victor Ponta îşi utilizează popularitatea pentru a impune neadevăruri care devin adevărurile „poporului USL-ist“ sau „poporului PSD-ist“. Acest proces de infantilizare a electoratului se bazează pe o altă similitudine, de data asta cu situaţia copiilor încă necuvântători: dacă ceva dispare din raza lor de observaţie, atunci nu mai există. Tot aşa, dacă ceva dispare sau ia o altă formă la televiziunile oficiale, atunci electoratul trebuie să se adapteze la noua realitate construită în studiourile TV.
Chiar în acest proces de infantilizare a electoratului-telespectator găsim compatibilitatea profundă între discursul PSD şi cel al partidului-televiziune. Succesul OTV s-a bazat pe poveşti de adormit copiii mari, pe o împingere a „incredibilului“ atât de departe, încât chiar distincţia credibil-incredibil părea depăşită. Acest procedeu nu era original, la nivelul presei scrise el fusese utilizat cu succes în mai multe rânduri, exemplul cel mai ilustrativ fiind prima fază a Evenimentului Zilei. Dar, la nivelul discursului politizat, cel mai important înaintaş este săptămânalul România Mare, care adaptase cu talent propaganda ceauşistă la contextul postceauşist. Atât România Mare, cât şi OTV au creat realităţi paralele care au făcut apoi posibilă apariţia câte unui partid care era parlamentar, dar nu era chiar partid. Ambele s-au afirmat ca mişcări populare antisistem, dar erau populate de oamenii sistemului. Ambele au fost la nevoie utile PDSR/PSD. Aparent, diferenţa esenţială vine din faptul că PRM putea fi uşor catalogat drept extremist, în vreme ce PP-DD a fost mult mai precaut. Dar ambele s-au hrănit din nostalgia ceauşismului, o nostalgie care în anii 1990 suna mult mai rău decât azi. O nostalgie pe care dispariţia OTV a transferat-o azi spre postul patronat de talentatul prieten al domnului Ponta. Astfel, cercul se închide şi, după ce ieri ni se spunea că „USL nu a murit“, azi aflăm de la aceleaşi voci că PP-DD nu a murit, de vreme ce se anunţă venirea lui la guvernare.
Această compatibilitate între PSD şi PP-DD la nivelul discursului populisto-nostalgic nu este însă un motiv pentru ca prezidenţiabilul Ponta să ofere posturi unui PP-DD muribund după europene. Negocierile între cele două partide au început şi în anumite zone s-au şi finalizat, pentru că o parte dintre preşedinţii de consilii judeţene şi dintre primarii PSD s-au trezit, după dispariţia USL şi înţelegerea PNL-PDL, fără majorităţi în consiliile judeţene, respectiv locale. La rândul său, Dan Diaconescu, lăsat acum fără televiziune, fără o mare parte din parlamentarii câştigaţi în 2012 şi cu un statut de partid sub 5% după europarlamentare, luptă acum pentru supravieţuirea care ar veni prin participarea în majorităţile locale, dar mai ales la nivel central. Nu este clar dacă PSD îi va ceda un minister, ceea ce ar putea complica relaţia cu ceilalţi parteneri de guvernare, dar este evident că pentru PSD parlamentarii PP-DD contează pentru a-şi asigura o majoritate, chiar în condiţiile unei defecţiuni în actuala coaliţie cu UNPR şi UDMR.
Rezultată în urma presiunii baronilor locali, utilă la nivel parlamentar, alianţa cu PP-DD este totuşi o piatră de moară pentru un Victor Ponta care se află în deficit de respectabilitate. În România este un prim-ministru încă popular, dar majoritatea nu-l vede ca fiind prezidenţiabilul ideal, iar în exterior este acceptat numai în măsura în care se bucură de un sprijin în ţară. După ce România a fost una dintre ţările care nu trimite europarlamentari din zona populist-antieuropeană, ar fi ciudat ca un partid asimilat cu această zonă să vină la guvernare. Dacă aşa se va întâmpla, atunci ar însemna că Victor Ponta consideră că are o imagine atât de proastă la nivel european, încât nu mai are nimic de pierdut.
La nivelul politicii interne, alianţa cu PP-DD scoate PSD din izolare, mai ales în perspectiva prezidenţialelor? Deşi într-o primă fază am fi tentaţi să spunem că preşedintele PSD îşi măreşte astfel electoratul potenţial, nimic nu este mai puţin sigur. Pe de o parte, pentru că, spre deosebire de mulţi parlamentari PP-DD, electoratul acestui partid în 2012 chiar a fost unul antisistem. Încolonarea lui în spatele candidatului PSD este mai degrabă improbabilă. Pe de altă parte, pentru că nu este clar cât de controlabil este Dan Diaconescu. Pentru a supravieţui politic, Vadim Tudor s-a întors împotriva lui Ion Iliescu în 1996 şi împotriva lui Adrian Năstase în 2004. În 2009, Geoană făcea o vizită fatală la un mogul acum în închisoare. Victor Ponta în 2014 riscă mult dacă primeşte în casă un minimogul care nu se simte prea bine. Este şi acesta un semn că aparenta aroganţă a reprezentanţilor PSD ascunde nesiguranţa faţă de soarta pe care le-o rezervă electoratul la toamnă. Noi putem spera că operaţiunea de infantilizare în masă va fi până la urmă un eşec. //
