De ce PSD-Ponta îşi ia raţia de populism

Alianţa cu PP-DD este o piatră de moară pentru un Victor Ponta care se află în deficit de respectabilitate.

Liviu Dragnea a anunţat pentru săptămâna aceasta finalizarea negocierilor între PSD şi PP-DD pentru o colaborare „pe trei pa­liere: pe plan local, parlamentar şi gu­ver­namental“. În acelaşi timp, Victor Ponta spune că nu ne­gociază cu Dan Dia­co­nes­cu, ci „cu conducerea par­ti­dului, doamna Man şi se­cretarul general“. Poate că primul ministru, ca în alte ca­zuri, cum a fost cel al pro­iectului RGMC, doreşte şi acum să se dedubleze: ca preşedinte PSD să se în­ţe­leagă cu Dan Diaconescu, iar în calitate de candidat la preşedinţie să nu se în­tâl­neas­că niciodată cu acelaşi Dan Diaconescu. Din­colo de consecinţele pentru contextul politic, această logică este semnificativă şi pentru faptul că relevă o atitudine mai ge­nerală faţă de electorat. Aşa cum un ma­tur faţă de un copil poate utiliza în­cre­derea copilului în el pentru a-l minţi, de doi ani Victor Ponta îşi utilizează po­pu­la­ri­tatea pentru a impune neadevăruri care de­­­vin adevărurile „poporului USL-ist“ sau „poporului PSD-ist“. Acest proces de in­fan­tilizare a electoratului se bazează pe o al­tă similitudine, de data asta cu situaţia co­piilor încă necuvântători: dacă ceva dis­pa­re din raza lor de observaţie, atunci nu mai există. Tot aşa, dacă ceva dispare sau ia o altă formă la televiziunile oficiale, atunci electoratul trebuie să se adapteze la noua realitate construită în studiourile TV.

Chiar în acest proces de infantilizare a elec­­toratului-telespectator găsim com­pa­ti­bi­li­tatea profundă între discursul PSD şi cel al partidului-televiziune. Succesul OTV s-a bazat pe poveşti de adormit copiii mari, pe o împingere a „in­cre­dibilului“ atât de departe, în­cât chiar distincţia cre­dibil-incredibil părea de­pă­şită. Acest procedeu nu era original, la nivelul presei scrise el fusese utilizat cu succes în mai multe rân­duri, exemplul cel mai ilus­trativ fiind prima fază a Eve^­nimentului Zilei. Dar, la nivelul discursului politizat, cel mai important înaintaş este săptămânalul Ro­mânia Mare, care adaptase cu talent pro­paganda ceauşistă la contextul post­ceau­şist. Atât România Mare, cât şi OTV au creat realităţi paralele care au făcut apoi posibilă apariţia câte unui partid care era parlamentar, dar nu era chiar partid. Am­bele s-au afirmat ca mişcări populare an­tisistem, dar erau populate de oamenii sis­temului. Ambele au fost la nevoie utile PDSR/PSD. Aparent, diferenţa esenţială vi­ne din faptul că PRM putea fi uşor ca­ta­logat drept extremist, în vreme ce PP-DD a fost mult mai precaut. Dar ambele s-au hrănit din nostalgia ceauşismului, o nos­tal­gie care în anii 1990 suna mult mai rău de­cât azi. O nostalgie pe care dispariţia OTV a transferat-o azi spre postul patronat de talentatul prieten al domnului Ponta. Ast­fel, cercul se închide şi, după ce ieri ni se spunea că „USL nu a murit“, azi aflăm de la aceleaşi voci că PP-DD nu a murit, de vre^­me ce se anunţă venirea lui la guvernare.

Această compatibilitate între PSD şi PP-DD la nivelul discursului populisto-nostalgic nu este însă un motiv pentru ca pre­zi­den­ţiabilul Ponta să ofere posturi unui PP-DD muribund după europene. Negocierile în­tre cele două partide au început şi în anu­mite zone s-au şi finalizat, pentru că o par­te dintre preşedinţii de consilii jude­ţe­ne şi dintre primarii PSD s-au trezit, după dispariţia USL şi înţelegerea PNL-PDL, fă­ră majorităţi în consiliile judeţene, res­pec­tiv locale. La rândul său, Dan Diaconescu, lăsat acum fără televiziune, fără o mare parte din parlamentarii câştigaţi în 2012 şi cu un statut de partid sub 5% după eu­ro­parlamentare, luptă acum pentru supra­vie­ţuirea care ar veni prin participarea în ma­jorităţile locale, dar mai ales la nivel cen­tral. Nu este clar dacă PSD îi va ceda un mi­nister, ceea ce ar putea complica relaţia cu ceilalţi parteneri de guvernare, dar este evident că pentru PSD parlamentarii PP-DD contează pentru a-şi asigura o majoritate, chiar în condiţiile unei defecţiuni în ac­tuala coaliţie cu UNPR şi UDMR.

Rezultată în urma presiunii baronilor lo­cali, utilă la nivel parlamentar, alianţa cu PP-DD este totuşi o piatră de moară pen­tru un Victor Ponta care se află în deficit de respectabilitate. În România este un prim-ministru încă popular, dar ma­jo­ri­ta­tea nu-l vede ca fiind prezidenţiabilul ideal, iar în exterior este acceptat numai în mă­sura în care se bucură de un sprijin în ţa­ră. După ce România a fost una dintre ţă­rile care nu trimite europarlamentari din zona po­pu­list-antieuropeană, ar fi ciudat ca un par­tid asimilat cu această zonă să vi­nă la gu­ver­nare. Dacă aşa se va întâmpla, atunci ar însemna că Victor Ponta con­si­de­ră că are o imagine atât de proastă la nivel eu­ro­pean, încât nu mai are nimic de pier­dut.

La nivelul politicii interne, alianţa cu PP-DD scoate PSD din izolare, mai ales în pers­pec­tiva prezidenţialelor? Deşi într-o pri­mă fază am fi tentaţi să spunem că pre­şe­dintele PSD îşi măreşte astfel electoratul potenţial, nimic nu este mai puţin sigur. Pe de o parte, pentru că, spre deosebire de mulţi parlamentari PP-DD, electoratul acestui partid în 2012 chiar a fost unul an­tisistem. Încolonarea lui în spatele can­di­da­tului PSD este mai degrabă improbabilă. Pe de altă parte, pentru că nu este clar cât de controlabil este Dan Diaconescu. Pen­tru a supravieţui politic, Vadim Tudor s-a întors împotriva lui Ion Iliescu în 1996 şi împotriva lui Adrian Năstase în 2004. În 2009, Geoană făcea o vizită fatală la un mo­gul acum în închisoare. Victor Ponta în 2014 riscă mult dacă primeşte în casă un minimogul care nu se simte prea bine. Este şi acesta un semn că aparenta aro­gan­ţă a reprezentanţilor PSD ascunde nesi­gu­ran­ţa faţă de soarta pe care le-o rezervă electoratul la toamnă. Noi putem spera că operaţiunea de infantilizare în masă va fi până la urmă un eşec. //