De același autor
Dacă cineva ar mai dori să gândească fără patimă semnificația deciziei CCR de săptămâna trecută, aceasta nu ar trebui privită ca un simplu element declanșator al unei crize. Atitudinea CCR de tip dictat („Președintele României urmează să emită decretul...“) nu poate fi decât rezultatul spectaculos al unui proces mai vechi, al unei crize constituționale care e deja cronică.
Din această perspectivă, ideea unui adevărat război (de imagine) împotriva CCR, punerea în discuție a modului cum membrii acesteia sunt numiți etc. provine dintr-un reflex care mai degrabă adâncește boala (semi)democrației de la noi. Sigur că CCR s-a pus într-o poziție dificilă: dacă vrei să aperi Constituția, e greu să nu critici decizia CCR. Pentru a ieși din dilemă există două soluții logice. Prima e să constați că textul constituțional a fost deconectat de la spiritul său chiar de către CCR, caz în care nu mai există ordine constituțională legitimă. E logica anarhic-revoluționară. Duce inevitabil la violență, e deci proastă. E însă utilă pentru a ne da cu adevărat seama cât de gravă e situația în care suntem puși.
A doua variantă e să recunoaștem că s-a produs o schimbare de regim, o schimbare a raporturilor între puterile statului și în interiorul acestora. Modul cum a evoluat cadrul constituțional e mai mult decât discutabil, motivele sunt obscure. Dar simplul cetățean, activ civic sau nu, trebuie să plece de la această realitate de facto. Acceptarea noii realități și legitimarea ei implicită nu înseamnă că nu poți încerca să o schimbi. Dar instrumentele cu care o poți schimba se găsesc tot în Constituție. Plecând de la ele, trebuie căutate soluțiile politice.
În același timp, cine se întreabă ce poate face președintele Iohannis acum, după acest dictat al CCR, fără să se întrebe ce a făcut cu o zi înaintea deciziei CCR, ce a făcut cu o lună înainte sau cu un an, de fapt nu vrea să primească un răspuns. Azi vedem rezultatul: nu a făcut destul, nu a comunicat destul, a devenit astfel o victimă facilă.
De ce a fost marginalizată instituția președintelui? Tocmai pentru că era potențial puternică în probabil defuncta variantă de regim semiprezidențial pe care o experimentasem după 1992. Această putere era dată de patru factori: constituționali, legali, cutumiari (ținând de cultura instituțională) și politici-informali. Dintre toți, ultimul era poate cel mai important, dar era singurul conjunctural. Toți acești factori luați împreună au dus la constituirea rolului de șef al statului într-o lectură care numai în parte ne apropia de cazul extrem francez superprezidențialism.
Bună sau rea, instituția șefului statului a avut un rol esențial pe cel puțin trei paliere: funcționarea instituțiilor, interfața cu aliații occidentali din NATO-UE și, deloc în ultimul rând, rolul legitimator pentru întregul sistem politic. A treia a rezultat din incapacitatea partidelor de a mobiliza electoratul, mai ales atunci când alegerile prezidențiale și parlamentare au fost decalate și când a devenit mai evidentă nereprezentativitatea partidelor parlamentare: un plus de participare din ce în ce mai mare la prezidențiale, ajuns la 15% între prezidențialele din 2014 și parlamentarele din 2016. Președintele devenea astfel, din punctul de vedere al legitimității, un fel de cârjă a democrației noastre bolnave.
În ultimii ani, războiul împotriva instituției prezidențiale a dus la căderea pe rând a majorității realităților legale și informale care consolidaseră instituția șefului statului. Constituția era ultima redută. Iată că azi a apărut o interpretare a CCR prin care președintele e marginalizat și umilit în mod voit în piața publică. O adevărată execuție.
Dar nu Klaus Iohannis a fost decapitat. Clasa politică și elita instituțională au decis că statul trebuie decapitat. Consecințele puterii instituției prezidențiale deveniseră insuportabile. Decapitarea ritualică vine în mod simbolic cu ocazia problematicii demiterii șefei DNA. Instituția prezidențială susținea în mod aproape inevitabil lupta împotriva corupției, atât în urma relației sale directe cu instituțiile UE, de altfel Art. 148 din Constituție îi dă și președintelui responsabilitatea de a aduce la îndeplinire obligațiile față de tratatele UE, cât și prin angajamentele față de electoratul său și societatea românească în ansamblu.
Această adevărată decapitare va duce mai departe și va agrava atât războiul interinstituțional, cât și deficitul de legitimitate de care suferă elita politică și regimul în ansamblu. Putem identifica momentul declanșator al acestui proces încă din 2007 cu ajutorul unuia dintre cei mai cunoscuți politologi bulgari, Venelin Ganev, care, într-un articol academic despre Huliganismul post-aderare scris în 2013, observa schimbarea de comportament a elitelor politice din România și Bulgaria după intrare în UE. Autorul vedea principala cauză în refuzul de a juca jocul european din partea celor obișnuiți cu logica impunității și cu existența unui stat captiv. Exemplul cel mai elocvent era considerat momentul suspendării președintelui din România lui 2012. Iată că azi huliganismul postaderare a devenit un huliganism (anti)constituțional cu acte în regulă. Scopul său e același: să oprească veleitățile anticorupție. Dar de data aceasta parcă dorind o confruntare cu instituțiile europene.
Societatea românească ar trebui să nu cedeze sirenelor anarhisto-revoluționare, așa cum o împing chiar beneficiarii actualei schimbări de regim, ci să folosească energia civică în mod constructiv: obligarea forțelor politice responsabile să se unească într-o adevărată alianță proconstituțională și proeuropeană. Numai aceasta și perspectiva unei victorii nete la alegerile parlamentare pot schimba raportul de forțe care a dus la actuala criză.
Comentarii 5
Biondi Rodica - 06-10-2018
Materialul publicat de domnul Alexandru Gussi este absolut real ,Romania fiind pusa intr-o situatie extrem de grava ,fara precedent de insasi CC R care denatureaza continutul Constitutiei in favoarea grupului infractional organizat de tip mafiot PSD,ALDE ,UDMR, subminand rolul Presedintelui consfintit de cartea fundamentala CONSTITUTIA !Nici nu ma mir de vreme ce Mona Pivniceru este unul din judecatorii CCR ! MI-o amintesc cum se disculpa direct in TV in cazul Dosarului Costiniu ,motivand ca sunt prieteni de familie si in Dosarul Zambaccian cand in zilele premergatoare pronuntarii sentintei impotriva inculpatului penal Adrian Nastase, dumneaei se plimba impreuna cu o alta judecatoare prietena tocmai in masina lui Nastase condusa de fiul acestuia ,iar Pivniceru a declarat jurnalistilor ca habar nu avea cui apartinea autoturismul si cine il conducea prietena ei judecatoarea a invitat-o sa urce ,dar ea nu stia nimic ... Asemenea judecatori nu au ce cauta in CCR !!!
RăspundeIoan Vlad Nicolau - 06-10-2018
Domnule Gussi! Astazi lupta politica nu se mai da simplu, brutal, in stil bolsevic clasic, in transee, cu baioneta la arma, pocnind din kalsnikoave si nagane, in urletele dezlantuite a le gloatei victorioase, racnetele disperate si gemetele celor care mor. Se da mult mai altfel. Mai subtil, mai escamotat mai sofisticat, pe nesimtitelea, tacut dar si foarte periculos, ascuns prin si pe sub tufisurile padurii de legi constitutionale, sau ne constitutionale, paragrafe si adnotari scrise sub paragrafe, legal sau ilegal cu ajutorul carora orice tintar cit ar fi el de mic, poate fi transformat in harmasar voinic si orice paduche, oricit de mizerabil ar fi el, poate lua forma de tigru sau balaur dupa necesitate, atunci cind Constitutia a fost emisa si admisa viciat, preluata si numai usor modificata dintr-o constitutie veche, impusa, care a servit unor forme de guvernamint banditesti, complect anormale, bazate pe reguli inafara dreptului international admis, asa cum vedem ca se-ntimpla astazi in Rominia. Da domnule Gussi! Aveti dreptate! Se fac acusi 30 de ani de cind Rominia parea ca a scapat de sub starea nefireasca de banditism guvernamental in care cazuse dupa terminarea celui de al 2-lea razboi mondial. Parea numai! Parea, fiindca nu cred sa mai existe astazi cineva care sa mai creada ca a existat cu adevarat o revolutie in 89 si o schimbare de guvern, ci din pacate a fost numai o lovitura de stat bine pusa la punct la Moscova, de catre Gorbaciov si KGB-ul de la vremea aceea, executata cu succes de catre, Securitatea Romina avind concursul marei majoritati a generalilor care conduceau atunci Armata Romina, cu totii realizind un puci sub comanda unei gasti sinistre de membrii CC ai PCR, cu legaturi strinse in Guvernul Uniunii Sovietice condus atunci de M. Gorbaciov. In timpul care s-a scurs de atunci s-a scris mult. S-au scris vrute si nevrute, prostioare, legende, aiureli, ba uneori, ca sa fim drepti, chiar pe cit posibil s-a scris corect si cinstit despre evenimentili petrecute atunci si toata lumea a cochetat o vreme cu ideea ca mamaliga contrar tuturor asteptarilor, infine a explodat. Pe urma ne-am lamurit. Nu! N-a explodat! S-a revoltat.... putin. A fost numai un bulbuc, o basicuta produsa de marea mamaliga mondiala care fierbea, o mica revolta suprapusa neasteptat peste lovitura de stat planuita, pusa la punct si organizata de catre Moscova si executata de pucistii de la Bucuresti. Dovada esentiala as zice eu ca n-a fost o revolutie, este faptul ca in timp ce intr-o revolutie d-adevaratelea se moare numeric vorbind, de o parte si de alta a beligerantilor proportional cel putin juma', juma', dar de obicei mult mai multi asupritori decit revolutionari, aici si acum s-a murit, de partea celor care asuprisera 2 indivizi (doi) hai sa zicem trei, daca-l punem si pe Milea, iar de partea revoltatilor daca este sa credem ultimele cercetari acceptate 1166 de morti (O mie o suta saizeci si sase). Discrepanta este prea mare ca sa reprezinte imaginea unei revolutii. Asta una la mina. Si doi la mina, dupa o revolutie terminata cu succes, fortele revolutionare conducatoare acum, suite sus la cirma tarii, alea ne comuniste care ar fi fost sa duca mai departe Rominia catre viitor, ar fi trebuit dupa victorie sa fi schimbat complect vechiul tacim de oribili stapini, cu proaspetii oameni ai revolutiei. Si atunci intr-o revolutie blinda, cei vechi ar fi fost judecati si bagati la puscarie de la fasa la barba alba, iar intr-una mai aspra dar dreapta si fara compromisuri, componentii vechiului regim ar fi dat ortu' popii, intr-o proportie mai mare sau mai mica, in functie de bunavointa noului regim, cea ce in lovilutia romina nu s-a-ntimplat. Ba la dincontra! Vechii guvernanti au preluat puterea cu ajutorul Moscovei, a KGB-ului a Securitatii si Armatei, aceiasi care guvernasera sub Ceusescu, dar.... din garnitura doua. Au continuat sa conduca, sub un alt nume, dar aceiasi oameni. Aceiasi indivizi, cu aceleasi ginduri, aceleasi dorinti, aceleasi supuneri neconditionate fata de Moscova si aceleasi pofte de jaf, inselaciune si imbogatire dezlantuite asupra celor multi si prosti. Manifestari ce le intrasera in singe dupa atita timp cit slujisera comunismul si care acum ieseau la iveala reflex. Mai mascate, mai atenuate, sub o forma asa zis democratica, nu pe fata ca in vremurile de glorie comuniste ci mai cu modestie. Acuma aveai voie sa-njuri si chiar sa protestezi, dar in rest...... absolut la fel! Ei guvernau si multimea inghitea. Si asa, sau cam asa a si ramas, pina-n ziua de azi cind sub aspectul unei democratii, totusi, vrind ne vrind din ce in ce mai avansate, se ascunde o lupta acerba, pe viata si pe moarte intre elementele politice ramase constant conservator comuniste si o slaba opozitie a unor putini oameni constienti, care incearca cu disperare sa scape de reziduurile, comuniste pro rusesti asezate comod in circa tarii, gratie neputintei de a gindi a unui popor neobisnuit sa profite de pe urma unui moment istoric favorabil pus la dispozitie de catre un destin istoric norocos. Momentul acela s-a numit Timisoara si punctul 8 al rezolutiei, pe care masele de oameni ai muncii l-au ratat. Atunci criza constitutionalitatii romine s-a declansat si de atunci devine din ce in ce mai pregnanta, mai vizibila, mai nerusinata, separind societatea politica in doua parti antagonice. O parte pro sovietica devenita mai apoi sub evolutia evenimentelor pro ruseasca, parte provenita din vechea putere escamotata sub masca unei democratii de nevoie, dar luptind prin toate mijloacele pe care le ofera puterea intr-un stat impotriva unei democratii autentice, cu toate ca ea, democratia, prin forta lucrurilor si situatia in lume se instaleaza incet, incet ca vrea sau ca nu vrea nenorocita asta de parte. Si o parte constienta, din pacate mult prea mica, care sustine efortul de normalizare, de adevarata democratizare a societatii, atita cit ii sta in putinta in situatia in care nu este la putere, este slaba, nu-i unita si ne organizata, ne avind de partea ei presa, radioul si televiziunea decit intr-o foarte mica masura. Partea pro rusa, Parlamentul in qvasi totalitatea lui, lupta la unison, atit cei din opozitie impreuna cu cei de la putere, impotriva instalarii unei democratii autentice, a instalarii unei constitutii infine nationale si rationale care sa defineasca precis si sa garanteze asa cum garanteaza constitutiile celorlalte tari din intreaga Europa drepturile omului, facind in fine ordine in balmajeala constitutionala actuala, care in loc sa duca la un guvern democratic prezidential in care Presedintele sa lucreze sinergic cu Parlamentul, duce la o struto camila de guvern in care cele doua puteri decidente sunt antagonice, luptind una impotriva celeilalte, tragind tara unul hais si celalalt cea. Parlamentul pe de o parte, compus in marea lui majoritate din beneficiarii lovilutiei care si astazi sunt la putere, egal ca fac parte din opozitie sau din partidul majoritar, tragind ca ideatie si tendinta catre banditismul rusesc si Presidentia sustinuta din ce in ce mai putin de mici partide si o mica parte din opinia publica, recte intelectualitatea, dar nu toata, tragind hais catre Europa, normalitate si legalitate. Dar opinia publica, cea care prin votul ei ar trebui sa decida suveran si decisiv directia de mers a Rominiei, cea care ar trebui sa fie capabila sa deosebeasca albul de negru, binele de rau, sa discearna intre directia benefica tarii si cealalta directie politica ce ar duce tara-n dezastru, opinia publica careia destinul ii scoate-n fata o noua sansa, ca atunci in 89, sta si se uita ca boul la bariera cum trece trenul, ne stiind ce bizdiganie-i aia, dece pufaie efortindu-se si nici cum fluiera, pe unde si dece. Parerea mea este ca fara un efort consistent in educarea electoratului, nu ala citit, informat si cit de cit interesat, minoritar in momentul de fata, ci a aluia de sta la bariera rumegind, se uita la tren si nu stie ce-i obectul ala si dece-i. Electoratului ala majoritar care ar trebui sa ne determine drumul si destinul noua rominilor si tarii, care n-are o educatie politica nici macar minimala, nu va fi capabil sa aleaga intre progres si dezastru, va fi in continuare jucat de papusarii puterii cum vor vrea ei si ei nu vor cea ce am vrea noi, majoritatea celor normali, ci invers. O sa va spun o intimplare povestita de cineva care pe vremea lui Iliescu avea o casuta undeva la tara si un vecin, om simplu, nescolit, unul din privitorii de la bariera, dar altfel om cumsecade, gospodar, om saritor la nevoie, ce mai? Piinea lui Dumnezeu! Ei bine Iliescu urma sa fie reales si cunostinta mea, vecina taranului, vrind sa-l indemne pe omul muncii sa se duca la vot si sa aleaga il intreaba: -Ei si pe cine o sa alegi? La care omul nostru fara sa ezite si dintr-o suflare ii spune: -Pe domnu' Presedinte Iliescu! - Pai dece mai omule? -Pai fiindca el este Presedintele! El este la putere! -Si dece nu pe Constantinescu? -Eeeee, cind o fi dumnealui la putere o sa-l aleg pe dumnealui! Nu este banc, nu este gluma. Este un dialog real, petrecut la vremea Iliescului. La fel este si acuma. Si asta-i electoratul majoritar, cei prosti da' multi! Milioane! Asa dara,nu va faceti iluzii! Daca-i adevarat, dupa ultimele sondaje de opinie PSD-ul are inca! Auzi dumneata: inca! 40% de alegatori siguri. Sper eu, ca sondajul asta sa fie o gogoasa ca atitea alte gogosi comuniste ce mi-a fost dat sa le aud in viata mea, cu toate ca.... fiind un mult traitor si cunoscindu-mi oamenii...... tare mi-e frica de 2019! Mi-e frica si cred ca se vor arunca pentru a cita oara? Ca Marita-n pastirnac cu capu-n put.....a, in loc sa aleaga cea ce ar trebui, ca noua tuturor sa ne mearga ceva mai bine! Si ca atare vom cadea din nou sub sfera de influenta a celor sub a caror cizma am mai fost s-am mai gemut.
RăspundeGolan - 06-10-2018
De huliganism constitutional va da dovada presedintele ales,daca nu va da decretul de revocare impus de CCR,conf.constitutiei,el fiind garantul ei.
Răspundeemil - 06-06-2018
Statul nostru este distrus din croiala. Mergem pe doua Constitutii paralele si mereu contradictorii. Asa ca romanasul nostru nu-si mai respecta nici legile facute si ''aparate'' de el.
RăspundeNicolescu Marius - 06-05-2018
Realistă, scrupuloasă, limpede și fără de cusur analiză. Vă mulțumesc, domnule Gussi pentru impresionantul studiu. Ne pregătim să readucem constituționalitatea în rândul instituțiilor și în spiritul demn al U.E. și România acolo unde se chinuie de 28 de ani să pătrundă (în rândul țărilor civilizate). Sper ca tinerii să înțeleagă mesajul explicit al dumneavoastră.
Răspunde