Dreapta franceză, de la extaz la agonie. Și retur?

Cu o lună şi jumătate înainte de primul tur al prezidențialelor franceze, sondajele ne anunță un François Fillon virtual eli­mi­nat din primul tur. Marine Le Pen și Emmanuel Macron își îm­part primul loc cu 26% din intențiile de vot, față de 20% pentru Fillon. Va ră­mâne dreapta fără candidat în turul al doilea, ceea ce nu s-a mai întâmplat ni­cio­dată în istoria de aproape 60 de ani a celei de-a V-a Re­publici? Iată o premieră care era aproape imposibil de anticipat acum o lună și jumătate. Impopularitatea președinției Hol­lande anunța de mult o nouă alter­nan­ță pe axa stânga-dreapta. Apoi, Fillon și-a câștigat dreptul de a reprezenta centrul-dreapta. Pe 25 ianuarie, scandalul pornit de la acuzațiile că și-ar fi angajat fictiv so­ția a produs o dublă metamorfoză. Cea a cursei prezidențiale, care își schimba fa­voritul în persoana lui Macron. Și cea a lui Fillon însuși.

Candidatul dreptei a rămas Fillon și asta chiar e o știre, după ce, la începutul săp­tă­mânii trecute, se organizase o ședință a partidului Les Républicains în care se anun­ța schimbarea sa. Fusese izolat, pără­sit de șeful de campanie, de purtătorul de cuvânt, de aliații centriști, de o mare par­te dintre susținători. Totuși, a supraviețuit în mod miraculos. S-a invocat încă­pă­țâ­na­rea sa, s-a invocat mulțimea venită să-l susțină în manifestația ultimei șanse de la Trocadero. Adevărul e că supraviețuirea sa e un nou motiv să credem că vechile me­tode prin care puteam anticipa di­ver­sele mișcări politice sau rezultatele elec­to­ra­le devin din ce în ce mai ineficiente. Im­pre­dictibilul devine norma? Mai degrabă pare că metamorfozele de care vorbeam mai înainte vin dintr-o me­tamorfoză mai profundă a sistemelor politice de­mo­cra­tice. Un motiv în plus ca remodelarea peisajului po­litic francez să fie ur­mărită cu atenție.

Într-o lume a serialelor, și viața politică pare îm­păr­țită pe episoade care se ter­mină astfel încât suspansul să fie păstrat. Serialul Fil­lon e unul demn de House of Cards. Fil­lon a câștigat alegerile primare după ce cu puțin timp înainte era pe locurile III-IV. Până în seara primului tur din 20 no­iem­brie nici măcar un analist nu-l considera favoritul primarelor. În câteva ore a de­venit chiar favoritul prezidențialelor. Asta după ce a știut să-și facă aliați la dreapta-dreptei. Programul său, liberal economic, dar și conservator, a apărut ca fiind sin­gu­rul care dorea să-și asume până la capăt critica și depășirea guvernării Partidului Socialist. Stânga a reacționat prin ziarul Libération, care l-a prezentat pe prima pagină cu o coafură à la Margaret That­cher. Începea atunci o campanie de de­ni­grare de inspirație îndoielnică. Dar la asta pu­tea să se aștepte. Era o replică la ra­di­calismul programului său. Campania urma să fie un test asupra capacității sale de a reforma. A devenit un test al capacității de a supraviețui politic.

Fillon avea să invoce un „asasinat po­li­tic“. Ultimul atac e legat de costul pro­hi­bitiv al unor costume care i-au fost făcute cadou. Lunea trecută, chiar Alain Juppé anunța că nu vrea să se întoarcă în cam­panie, invocând inclusiv protejarea fa­mi­liei sale contra „demolatorilor de repu­ta­ții“.

Ironia e că, la sfârșitul verii 2016, Fillon arun­ca fraza asasină: „Cine și l-ar ima­gi­na pe De Gaulle pus sub urmărire pe­na­lă?“. Cei vizați erau favoritul de atunci, Juppé, și fostul președinte, Sarkozy. Fillon devine candidatul ireproșabil, candidatul moralității în politică. Dar nu va su­pra­viețui revelațiilor săptămânale din Le Ca­nard Enchâiné. Un timp a încercat să-și păstreze postura, dar părea rupt de rea­li­tate. A spus chiar că se va retrage dacă va fi urmărit penal. În fața realei perspective ca acest lucru să se întâmple, și-a retras promisiunea și, odată cu asta, a trebuit să inventeze un nou personaj.

A reușit să producă un Fillon al II-lea. Aces­ta e un supraviețuitor al luptei cu pre­sa, cu magistrații, nu în ultimul rând cu propria sa familie politică care, practic, de­cisese să-l sacrifice. A fost salvat de po­porul de dreapta de la Trocadero, dar mai ales de poporul de dreapta din sondaje, cel care îi asigură pragul de supraviețuire de 20%. De aici încolo, totul devine po­sibil?

E pariul noului Fillon care vrea să devină un cvasi-„candidat antisistem“. Fillon a im­presionat prin capacitatea sa de a re­zis­ta într-o situație în care a căzut de sus. Nu era prima dată. Ca prim-ministru al lui Sarkozy a fost umilit, a fost pe punctul de a fi înlăturat. Și atunci a rezistat ui­mi­tor, și atunci sondajele, era mai popular decât președintele, l-au făcut să devină unul dintre cei mai longevivi șefi de gu­vern. O revenire a sa nu e una probabilă, dar e posibilă. Dar asta se va întâmpla nu­mai dacă preaplinul de atacuri mediatice și instituționale împotriva candidatului dreptei, de la calendarul judiciar la decla­ra­țiile președintelui și primului ministru, se vor întoarce împotriva adversarilor săi. Căile opiniei publice rămân misterioase.

De unde și riscul real de a produce un elec­torat de dreapta mai radicalizat ca niciodată, deci mai dispus ca niciodată să o susțină pe candidata Frontului Național. Liderii dreptei au fost puși în fața unei situații aproape imposibile: să rămână fără candidat sau să-și ia acest risc. Inclusiv riscul victoriei unui nou Fillon, în care ma­joritatea dintre ei nu prea mai au în­cre­dere din cauza atitudinii sale din ultimele săptămâni. Nu e însă exclus să-l susțină nu­mai ca să nu devină ei înșiși acuzați de înfrângere. Urmează în iunie legislativele, rezultatul acestora depinde și de maniera în care se pierd, sau se câștigă, pre­zi­den­țialele.