Duopolul PSD-PNL și Uniunea Salvați România

Acalmia din politica internă pare să spună că zarurile au fost deja aruncate. Grija ce­lor din partide e numai să prindă pe liste un loc eligibil. Deocamdată e o luptă sur­dă, perdanții mai speră pâ­nă în ultimul moment. În această logică trebuie în­țe­leasă și dispariția UNPR. Pur și simplu, nu mai aveau loc pe listele PSD și au plecat un­deva unde mai pot spe­ra.

Cei care sunt bine plasați în PSD și PNL nu au spe­ranțe, au certitudini. In­clu­siv certitudinea că cele do­uă partide, după ce și-au împărțit puterea la nivel local, vor con­verti această dominație la nivel par­la­men­tar. După paranteza tehnocrată, duopolul PSD-PNL se va instala confortabil și du­rabil. Ceilalți nu există.

Cu puțin timp înainte de momentul ale­gerilor locale, sociologul Alin Teodorescu ne anunța, la Realitatea TV, că Nicușor Dan are în sondaje 10-12% din intențiile de vot și că în niciun caz nu va lua mai mult decât Cătălin Predoiu, candidatul PNL. Nu a fost singurul care s-a înșelat. Re­zultatul de 30% al candidatului USB a fost considerat o mare surpriză nu atât prin faptul că acesta a ieșit pe locul se­cund, ci prin diferența cu locul al treilea (candidatul PNL luând numai 11%). Ar fi prea simplist să punem diferența între son­daje și realitate numai pe seama prezenței foarte scăzute la vot, 33% (față de 44% cu patru ani înainte). De fapt, în București a avut loc o schimbare la nivelul com­por­ta­mentului electoratului. În momente de rup­tură, metodologiile bazate pe pre­ce­den­te nu mai pot funcționa. Schimbării de paradigmă de la nivelul realității colective trebuie să-i corespundă o schimbare de paradigmă simetrică la nivelul efortului de a înțelege această realitate.

Cea mai vizibilă com­po­nentă a acestei rupturi este dată de fragilizarea cli­va­jului pro-contra PSD. El es­te concurat de cel pro-con­tra partidelor dominante din sistemul politic, PSD și PNL. Nu este vorba numai des­pre apariția unor forțe ti­pice antisistem. Este vor­ba despre un nou clivaj în măsura în care distincția între PSD și PNL devine din ce în ce mai lipsită de credibilitate. Astfel, nu numai logica antisistem, dar și logica reformei, de simplă schimbare în cadrul sistemului, merge în sensul unor forțe politice anti-PSD+PNL.

Duopolul acestor partide nu poate dura nu numai pentru că nu produce nici în­credere, nici bună guvernare, nici lideri de calitate. Nu poate dura pentru că sis­te­mul electoral proporțional îl erodează. Până acum doi au fost factorii principali care ne-au adus la acest duopol: bariere foarte înalte pentru a intra pe piața po­li­tică și importanța alegerilor prezidențiale. Barierele rămân înalte, mai ales din cauza lipsei de resurse și a sistemului mediatic. Totuși, rețelele sociale și scăderea costului comunicării în general tind să relativizeze aceste bariere. Logica sistemului semi­pre­zidențial, mai ales cea binară a celui de al doilea tur al prezidențialelor, rămâne încă influentă, chiar dacă prezidențialele și par­lamentarele nu s-au mai organizat con­co­mitent din 2004. Președintele rămâne un reper al lizibilității scenei politice și asta are un efect majoritar puternic. Dar toc­mai aici se poate juca soarta clivajului do­mi­nant. Cei desemnați de cele două mari partide nu vor monopoliza la nesfârșit al doi­lea tur al prezidențialelor. Prezența unui candidat anti-PNL+PSD, care să nu fie catalogat drept extremist, ca Vadim Tu­dor în 2000, teoretic poate interveni chiar la următoarele prezidențiale de peste trei ani.

Nu trebuie ca a treia forță să apară drept semnificativă încă din această toamnă ca să presupunem că duopolul se află acum la apogeu, deci că urmează un declin. Ca și la nivelul piețelor de acțiuni, investitorii politici au identificat deja acest viitor declin, ceea ce poate face ca declinul să ai­bă loc mai repede decât ne așteptăm azi.

Printre partidele care pot intra în ur­mă­torul parlament, ALDE este un instrument de a transfera votanți „de dreapta“ spre o majoritate PSD, dar și un fel de cordon sanitar pentru a capta o parte a elec­to­ra­tului critic sedus de discursul Antenei 3. Un discurs mai critic la adresa PSD+PNL este promovat de Traian Băsescu care, du­pă înghițirea UNPR de către PMP, se în­dreaptă și mai clar către un electorat na­ționalist-autoritar. În mod evident, nici Tăriceanu, nici Băsescu nu pot spera să apa­ră ca fiind cei care aduc schimbarea. Cum natura are oroare de vid, locul stra­tegic a fost deja ocupat de noua Uniune Salvați România.

Să ne întoarcem la schimbarea de para­dig­mă observată la București. În Capitală, nu atât USB a reușit să câștige votanți, ci vo­tanții au găsit un vehicul al schimbării. Es­te un moment rar în care nu atât partidul își creează un electorat, ci alegătorii cau­tă, identifică și într-un fel creează o alter­nativă. Actualul USR are șanse importante de a intra în parlament și de a fi chiar pe podium nu pentru că este credibil prin li­deri, program, structuri, ci numai pentru că este credibilizat de alegătorii bucu­reș­teni.

Electoratul național va căuta alternativa la PNL-PSD și o va găsi la toamnă în USR, peste trei sau patru ani poate în altă par­te. Se va vorbi despre surpriză, dar nu va fi decât rezultatul tipului de ofertă al ac­tualei clase politice. Alternativa la o clasă po­litică traversată de multiple crize nu este un nou partid, ci o structură elec­to­rală capabilă să preia diversitatea nemul­țu­miților. Salvaționiștii sunt investitori po­litici care au înțeles că nu trebuie să răs­pundă unei crize politice, ci uneia morale. Așa că nu au un discurs politic, ci unul de pe pozițiile moralității. Așa cum într-o ce­lebră piesă personajele sunt în căutarea unui autor, în acest caz, electoratul caută și preexistă unei USR care știe să răspundă unei cereri față de care alți investitori politici au fost indiferenți.