Glorioasa tradiţie a loviturilor de palat

Alexandru Gussi 03.07.2012

De același autor

Adversarii USL în calea dobândirii integrale a puterii nu mai sunt partidele concurente, ci se află în interiorul instituţiilor statului şi în societatea civilă.

Preluarea guvernării de către USL nu a fost un „puci parlamentar“, în măsura în care majoritatea precedentă nu rezultase di­rect din urne, ci fusese construită într-un anumit context politic, du­pă alegerile prezidenţiale. Nu a fost nici măcar prima moţiune de cenzură votată de actualul parlament, aşa că schimbarea guvernării a părut că ţine de nor­ma­li­tatea democratică. De fapt, intrasem încă din pri­mă­vara lui 2007 într-o pe­ri­oadă de instabilitate gu­ver­namentală, schimbări de majorităţi între alegeri, coabitări, ameninţări cu demiterea preşedintelui şi, nu în ultimul rând, în­cercări de delegitimare a autorităţii unor instituţii precum justiţia, parlamentul sau Curtea Constituţională. Au fost cinci ani în care crizei politice şi instituţionale i s-au adăugat succesiv influenţele crizei eco­nomice şi financiare globale, intrarea economiei româneşti în recesiune şi pro­blemele de la nivelul Uniunii Europene. Ine­vitabil, dimensiunea economică a cri­zei a avut şi are consecinţe sociale, care la rândul lor pot fi regăsite la nivel politic. Principalul rezultat nu este schimbarea de la nivel guvernamental, ci faptul că la ni­velul unei majorităţi a românilor a fost ali­mentat un orizont de aşteptare imposibil de satisfăcut din motive economice. Ast­fel, perspectiva este una a agravării con­flictelor sociale, politice şi, după cum ve­dem deja în aceste zile, chiar ins­titu­ţio­nale. Este probabil ca votul populist să creas­că semnificativ, iar guvernul să aban­doneze politicile prudenţiale, creşterea sa­lariilor bugetarilor fiind un prim pas în acest sens. Dar până unde va fi dispus USL să meargă pentru a-şi păstra sus­ţi­ne­rea impresionantă pe care o are acum?

Rezultatul alegerilor locale, precum şi ra­portul de forţe de pe scena politică, aşa cum ni-l arată sondajele referitoare la partide şi la încrederea în politicieni, ne pun în faţa unui tablou profund de­zechilibrat. Niciodată după 1992 un partid sau o coa­liţie nu au beneficiat de un asemenea sprijin electoral la alegerile locale, dar şi, în perspectivă, la alegerile par­lamentare. Niciodată un gu­vern care organizează ale­ge­rile nu a fost mai sigur că va păstra pu­te­rea. Este de înţeles că USL se grăbeşte să valorizeze existenţa unei majorităţi po­pu­lare care îi este favorabilă. Iar adversarii USL în calea dobândirii integrale a puterii nu mai sunt partidele concurente, ci se află în interiorul instituţiilor statului şi în societatea civilă.

 

Pentru a înţelege ce se întâmplă în zilele acestea – atacarea instituţiilor care nu sunt subordonate noii guvernări, mutarea peste noapte a Monitorului Oficial, ati­tu­dinea de sfidare a ordinii constituţionale, violenţa crescândă a campaniilor de de­zin­formare etc. – trebuie să ne uităm la tre­cutul recent al celor care dau tonul în USL. Actualul PSD se naşte în 1992, dar Ion Ili­escu şi mai ales cultura instituţională şi politică pe care acesta le reprezintă aveau deja un trecut impresionant. Nu mă voi re­feri la cel din perioada comunistă, amin­tesc numai momentele cele mai im­por­tante de după aceasta: decembrie 1989, iu­nie 1990 şi septembrie 1991. În toate aces­te trei episoade avem o combinaţie de luptă pentru putere în interiorul ins­tituţiilor statului, violenţă, masive cam­panii de dezinformare şi de ins­tru­men­ta­lizarea unor grupuri sociale. Dacă, în de­cembrie 1989, căderea unui regim totalitar putea scuza multe, în iunie 1990 avem uti­lizarea unor grupuri sociale pentru a ani­hila opoziţia civică şi politică, precum şi presa liberă. Cenzura de atunci asupra ima­ginilor cu violenţele minerilor are şi azi efecte asupra memoriei sociale a acelor evenimente. Dezinformarea joacă un rol determinant şi în septembrie 1991, când Ion Iliescu practic îl demite pe primul ministru Petre Roman (care vorbeşte des­pre o lovitură de stat), într-o atmosferă de conflict social în care au fost antrenaţi mineri, bucureşteni. Atunci, PNŢCD, ca şi PNL azi, a avut naivitatea să creadă că poate beneficia de acele evenimente.

Aproximativ acelaşi scenariu se repetă şi în ianuarie 1999, când o campanie de dezin­formare condusă prin intermediul Antenei 1, combinată cu utilizarea ne­mul­ţumirilor sociale ale minerilor, face să se clatine întreaga construcţie instituţională. Numai invocarea intervenţiei armatei a li­mitat atunci elanul spiritelor înfierbântate. După acest eveniment, care a combinat uti­lizarea emotivităţii publicului cu vio­lenţa efectivă împotriva unor trupe de jan­darmi dezorganizate şi chiar trădate din interior, drumul către o victorie zdro­bi­toare a PDSR de atunci era deschis, alături de alimentarea discursului extremist, de care a beneficiat Corneliu Vadim Tudor în 2000. Momentul din 1999 a pus în evi­denţă fragilitatea instituţiilor statului, iar PSD-ul lui Adrian Năstase, de frica unei utilizări similare, dar împotriva sa a ace­lo­raşi metode, a instituit în perioada 2001-2004 o cenzură de tipul celei din Rusia lui Putin, din aceeaşi perioadă.

Campania de dezinformare din ianuarie 2007, declanşată după „scandalul bile­ţe­lului“ trimis de primul ministru Tă­ri­cea­nu, a dus la schimbarea majorităţii par­lamentare, a componenţei guvernului şi la suspendarea neconstituţională a pre­şe­din­telui. De atunci, această campanie nu s-a stins, în măsura în care obiectivul ei prin­cipal nu a fost atins. După un maxim în toamna lui 2009, pare că acum ne în­drep­tăm către un apogeu al acesteia. Zidul de minciuni groase construit în jurului lui Adrian Năstase s-a năruit, dar asta nu fa­ce decât să-i lase pe protagonişti fără cale de retragere. Podurile cu orice minimă bu­nă-credinţă fiind distruse, având şi povara unui plagiat dovedit pe umeri, singura cale rămâne schimbarea realităţii după chi­pul şi asemănarea protagoniştilor. Astfel, o alternanţă care, în principiu, putea fi benefică, se transformă într-un prilej de reactivare a celor mai triste reflexe ne­de­mocratice din ultimii 22 de ani. Dar asta poate fi şi o şansă pentru renaşterea ac­tivismului civic şi a implicării politice. Es­te greu de crezut că metode folosite la începutul anilor 1990 pot fi la fel de efi­ciente azi. Ele mai degrabă deconspiră intenţiile şi tradiţiile în care se înscriu cei care le folosesc. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22