În 2019 poate supraviețui anticorupția numai ca discurs?

Combaterea corupției poate redeveni o realitate numai ca parte subsumată a unui program politic pragmatic.

Alexandru Gussi 22.01.2019

De același autor

Povestea anticorupției a mișcat electorate și a convins partenerii României pentru că devenise mai mult decât un simplu discurs. Multe rezultate sunt, și chiar merită, contestate, e însă abuzivă pretenția de a le transforma în argumente pentru a reveni la o stare inițială ce era definită prin buna înțelegere a magistraților cu corupții și corupătorii. Teoretic, pe parcursul anului electoral e timp pentru a demonta această pretenție și a face din prezidențiale un moment decisiv pentru oprirea reconstituirii partidului-stat.

Dar trebuie să ne întrebăm care mai e rolul electoral al anticorupției în anul în care îi constatăm decesul. Cunoaștem mobilul, știm cine a apăsat pe trăgaci, putem construi un caz pentru a evita victoria vinovatului. Totuși, același context face improbabilă și victoria celor care și-au asumat politic discursul anticorupței și au murit cu ea în brațe.

Electoratul este deocamdată confuz, pentru că e greu să crezi că Harap Alb o termină prost. Încă nu vede că lupta între actorii combaterii corupției și adversarii lor, care, contestând mijloacele acesteia, urmăreau stoparea ei, s-a încheiat cu victoria ultimilor. Cvasi-desființarea DNA, cvasi-blocarea ÎCCJ, perspectiva unor schimbări de natură legislativă și noi decizii ale CCR sunt toate elemente ale unui peisaj de după bătălie.

Combatanții nu au însă interesul să-și declare victoria, respectiv înfrângerea. Victorioșii sunt primii care știu că aceasta a fost numai o bătălie și că urmează altele, pe alte fronturi. În plus, prețul victoriei e unul imens: România devine un caz-problemă al UE, regimul constituțional e ridiculizat, criza de încredere în stat riscă să meargă până la incapacitatea de a aplica legea, adică la anarhie. Proclamarea victoriei ar demobiliza o parte din trupe tocmai atunci când aceste pericole sunt mai mari, tocmai atunci când pierderea altor bătălii riscă să pună în pericol soarta întregului război.

Cei care au pierdut nu au nici ei interesul să se declare învinși. Asta, într-o lume normală, ar presupune să fie căutați responsabilii. Cei care au făcut erori majore, cei care doar au mimat lupta etc. Lipsa de leadership din zona anti-PSD face însă ca nimeni să nu fie identificat drept responsabil. De vină pare că e numai adversarul că nu s-a lăsat înfrânt.

E motivul pentru care povestea anticorupției a fost rescrisă în timp. Ștafetele au fost luate cu forța. Să ne aducem aminte că lupta împotriva corupției a fost subiectul care a dominat toate campaniile electorale începând cu momentul 1996. Constantinescu în 1996, Vadim Tudor și PDSR în 2000, Băsescu în 2004 și 2009, Iohannis în 2014 au câștigat utilizând acest tip de discurs. Dar singurul care a fost reales a fost și singurul care a livrat în sensul construirii unor mecanisme funcționale de combatere a corupției. Președintele Băsescu a fost apoi transformat în personaj negativ, dar cei care au preluat ștafeta anticorupției nu au mai livrat decât discursuri.

Noua poveste face uitat faptul că un candidat ca Băsescu federa tipuri de electorate foarte diferite între ele (în 2004, de la ex-CDR la ex-PRM). Discursul anticorupție era orientat împotriva unei clase politice dominate de PSD, dar nu era convingăror de unul singur. El apărea împreună cu reforme în diverse domenii, cu discursuri proocidentale, procapitaliste, dar și cu dimensiuni naționaliste (raportul cu Republica Moldova) și anticomuniste. Discursul anticorupție de unul singur devine unul de nișă, folosit pentru branding, fără a viza rezultate concrete.

Dimensiunea instituțională a combaterii corupției nu putea exista fără un factor politic eficace și fără legitimitatea dată de un mixt de sensibilități politice, fără existența unor coaliții pestrițe atât la nivel politic, cât și la cel mediatic și al societății civile. Cu cât discursul anticorupție devenea o realitate instituțională, cu atât el se desprindea de aura sa de discurs moral pentru a deveni rezultanta unor compromisuri politice.

În timp, lărgirea prăpastiei între iluziile federatoare și realitate a putut fi denunțată. Numai că această denunțare nu a fost asumată de o grupare civico-politică idealistă, ci de o coalizare a PSD și PNL într-un USL a cărui agendă ascunsă se confundă cu agenda celor care erau vizați de combaterea corupției. Totuși, agenda publică nu era explicită în acest sens și triumful electoral al USL din 2012 nu poate fi văzut ca o delegitimare a luptei împotriva corupției. Cuplul Antonescu-Ponta denunța corupția regimului Băsescu, iar o parte a societății civile ieșea în Piața Universității și semna petiții pro-USL fără să-și dea seama că prin asta contribuia la adâncirea viciilor pe care le denunța.

Președintele Iohannis nici acum nu a înțeles că în 2014 a câștigat tot datorită unei coaliții de electorate despărțite de clivajele perioadei 2007-2014. Pro și anti-Băsescu, pro și anti-USL s-au dus să-l voteze încă din primul tur. După ce a fost ales a ignorat necesitatea reconcilierii electoratelor din zona anti-PSD, ceea ce a fragilizat fuziunea PNL-PDL și a afectat șansele de la parlamentarele din 2016.

Azi, combaterea corupției a rămas un simplu discurs. El nu mai poate garanta victorii electorale urmate de fapte. Prezidențialele pot schimba această situație numai dacă sunt ocazia apariției unei coaliții pragmatice, orientată spre rezultate care răspund unui electorat ce riscă să nu mai creadă în povești.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22