De același autor
Primarul de trei ori ales al Sectorului 5 este şi preşedinte executiv al organizaţiei Bucureşti şi vicepreședinte al PSD. Dar, mai ales, este un reprezentant al ceea ce aş numi „Romanian poscommunist dream“.
Unul dintre cele mai răspândite sentimente colective în România de azi este acela al „rupturii de realitate“ de care ar suferi ceilalţi. Membrilor clasei politice li se pare că cei care îi critică sunt „rupţi de realitate“. „Poporului“ i se pare că cei care îi conduc sunt rupţi de realitate. Ambele categorii îi privesc pe intelectuali ca fiind şi mai rupţi de realitate. În general, fiecare e în realitatea lui şi îi desconsideră pe ceilalţi. Excesul de comunicare a ucis comunicarea veritabilă. Fiecare e în lumea lui.
Rolul politicienilor în democraţie este tocmai acela de a transcende înfeudarea diverselor categorii sociale. În măsura în care oamenii politici sunt reprezentativi, lupta politică nu duce la gâlceavă socială, ci, din contra, este o modalitate de a instituţionaliza contradicţiile normale dintre diversele grupuri sociale. Astfel, nu „excesul“ de democrație, ci absenţa unor politicieni reprezentativi poate duce la conflicte sociale. Este riscul major la care România se expune azi.
Conflictele de pe scena politică din ultimul timp au două consecinţe majore: creşterea puterii PSD şi declanşarea competiţiei interne din partid. Ieşirea publică a lui Marian Vanghelie de luni, 10 februarie, este interesantă atât pentru a înţelege ce este PSD azi, cât şi ca o tentativă autentică de a comunica dinspre elita politică spre cetăţeni.
Primarul de trei ori ales al Sectorului 5 este şi preşedinte executiv al organizaţiei Bucureşti şi vicepreședinte al PSD. Dar, mai ales, este un reprezentant al ceea ce aş numi „Romanian poscommunist dream“. Acesta a fost invitat săptămâna trecută la emisiunea Jocuri de putere, moderată de Rareş Bogdan, care l-a prezentat pe liderul partidului de guvernământ ca pe un posibil viitor proprietar al postului respectiv, Realitatea TV.
Într-o limbă română cu destule greşeli, dar îmbunătăţită faţă de începutul anilor 2000, Marian Vanghelie şi-a îmbrăcat afirmaţiile în neobişnuit de multe nuanţe. Voi încerca să reiau mesajul său, făcând poate o nedreptate acestor nuanţe, dar concentrându-mă pe mesajul principal, care, chiar dacă a fost prezentat cu mănuşi, acestea erau de box.
Pentru Marian Vanghelie, în ţară lucrurile nu merg bine. Dar nu din cauza conducătorilor de azi sau de ieri: „Până la urma urmei trebuie cu toţii să înţelegem că nu ne ajută ca ţară şi ca naţiune să plimbăm toţi conducătorii pe la televizor cu cătuşe şi să considerăm că în felul acesta se rezolvă problemele în România“. Cei vinovaţi trebuie să plătească, dar „mă uit şi în Europa şi în America, sunt nişte etape care conform democraţiei trebuiesc parcurse“, „ne uităm cu toţii şi suntem îngrijoraţi“, „ideea de a te lua din casă şi după aceea să poţi să-ţi dovedeşti nevinovăţia pare un pic inechitabilă, nu pare coerent şi corect“. „De aia am şi ieşit.“
În legătură cu Năstase, dă exemplul problemelor lui Helmut Kohl, „după care a venit un socialist“ şi, totuşi, „până la urmă s-a pus un punct“. „Nu cred că era pentru binele Germaniei să-şi aresteze un cancelar.“ „Nu vreau să iau apărarea vinovaților, dar schimbarea şefilor, bucuria nebunilor.“ „Stânga cu dreapta fac guvern şi în Germania, şi în Europa“, iar „Noi nu ne înţelegem... în nebunia asta alţii conduc, alţii beneficiază de haosul nostru“. „Cred că nu ne îndreptăm... către o democrație reală. Este nevoie de politicieni, avem nevoie de partide.“ Dacă nu, „să punem pe cineva pentru 50 de ani şi... nu mai avem voie să spunem nimic despre justiție, nu mai avem voie să spunem nimic despre Bruxelles“. Adevărata soluţie este „să depăşim certurile“, „nu mi-e frică de cătuşe“, dar e timpul „să ne oprim din nebuniile astea“.
Avertismentele sunt grave, pentru a sublinia asta, în tot acest timp degetul arătător de la mâna dreaptă este îndreptat ameninţător către telespectatori: „Să nu ne bucure că azi vedem pe unul la puşcărie... poimâine că altul este condamnat zece ani... pentru unii dintre ei, doar pentru că sunt politicieni... ajung judecătorii să-i condamne de frică ca să nu se subînțeleagă că sunt mână în mână“. „Atenție pentru jocurile astea, s-a întâmplat în Italia şi n-a ajutat pe nimeni.“
„Să susţinem investitorii... nu să-i arestăm pe ai noştri, că o să ajungem să nu mai avem nici un investitor în România, să ajungem să fim toţi o ţară de săraci.“ „Năstase a greşit, a vrut să mute problemele de aşa-zisă corupție către judeţe.“ „Baronii sunt cei care câștigă alegerile... tot ce e pozitiv vrem să omorâm.“
Preşedintele Băsescu este lăudat în mod repetat, dar întrebat de moderator dacă acesta riscă să „ajungă în situaţia lui Adrian Năstase, dacă nu îşi negociază bine ieşirea din Palatul Cotroceni“, răspunsul lui Marian Vanghelie este că „pe nebunia care este la noi în ţară... din păcate se poate întâmpla orice“. „Nu cred că s-a procedat corect cu Adrian Năstase, dar ar fi și mai nebunește să continuăm aceste lucruri.“ Trebuie să îndreptăm greşelile „şi mai ales să căutăm soluţii să nu se mai întâmple a doua oară“.
„Lumea interlopă e pe diverse paliere, de la cei de duzină până la cei mai mari. Până la urma urmei, un lider, un prim-ministru, un ministru de Interne trebuie să înțeleagă sistemul ăsta, trebuie să înțeleagă că noi avem o lume interlopă care nu ne afectează atât de mult societatea românească, nu dispar copii, nu împuşcă pe X sau pe Z, nu se întâmplă lucruri cum se întâmplă în alte ţări... datorită acestei lumi interlope mai bune sau mai proaste, că și ea se raportează tot la societatea noastră, nu vă supărați, ca şi clasa politică, ca şi clasa intelectuală, avem un noroc că la noi în România n-au putut să vină mafii din afară.“
Lăudabil efortul de comunicare al lui Marian Vanghelie. Programul posibilului viitor preşedinte, măcar executiv, al PSD este clar. Ar fi bine ca şi alţi politicieni să fie la fel de sinceri. //