De același autor
Dacă vrem cu adevărat să înțelegem ce ni se întâmplă (dar vrem oare?), trebuie să înțelegem câteva adevăruri incomode. Unul dintre ele e că nu jumătățile de adevăruri și minciunelele convenabile duc la mobilizare politică, ci tocmai adevărurile incomode pentru care merită să te bați. Asta cel puțin în zona non-PSD.
Poporul pesedist a produs cea mai categorică victorie a vreunui partid după 20 mai 1990 pentru că i s-a vorbit pe limba lui. S-a simțit reprezentat și a dat un mandat net partidului condus de Dragnea. Poporului non-pesedist i s-a servit o păsărească ambiguă care nu-l putea mobiliza nici dacă toate televiziunile o difuzau non-stop. Axa PNL-Iohannis-Cioloș invocată de Gorghiu nu s-a născut cu adevărat niciodată, iar absența unui program clar asumat și a unui veritabil mesaj politic a fost inabil ascunsă sub platforme virtuale, incantații despre proiectul de țară și patetice mesaje pentru mersul la vot, fără să fie clar sensul votului respectiv.
PNL a crezut că personalizarea campaniei prin invocarea lui Cioloș și a președintelui Iohannis va ține loc de identitate politică. Calculul era din start greșit, pentru că atât primul ministru-candidat virtual, cât și șeful statului sunt ei înșiși lipsiți de un profil politic clar. Și nu au folosit aceste ultime luni pentru a se poziționa, fiind mai degrabă poziționați de alții (susținători și adversari).
Pentru a merge spre cauza principală a rezultatului de duminică e util un citat dintr-unul dintre liderii actuali ai PNL, specialista în imagine Adriana Săftoiu, care, referindu-se la una dintre rarele dăți când PNL s-a poziționat public, declara pe 22 noiembrie pentru Gândul.ro: „Este o greșeală și regret că ne-am lăsat prinși în această capcană, să discutăm despre un subiect foarte sensibil și foarte important pentru societate taman în campania electorală“.
Cu mici scăpări, cam asta a fost strategia coaliției pro-Cioloș PNL-USR: să nu sperie vânatul. O strategie sinucigașă pentru PNL, partid care dorea să se bată de la egal la egal cu PSD. Asta a făcut ca victoria PSD să fie una de mobilizare, adică, până la urmă, de sens. Patrulaterul Iohannis-Cioloș-PNL-USR s-a dovedit unul de conjunctură, lipsit de viziune și de leadership, ceea ce l-a făcut să abandoneze terenul ideologic.
În toată perioada preelectorală și electorală PSD și-a impus temele favorite, a dictat agenda publică. Iohannis și Cioloș nu numai că nu au preluat inițiativa, dar nici măcar nu și-au apărat în mod convingător mandatele. Și aici explicația este că, indiferent dacă ai fie un mandat prezidențial decent, fie anumite inițiative guvernamentale lăudabile, nu le poți utiliza electoral dacă ele nu sunt parte a unui mesaj politic de o anumită culoare ideologică, a unui mesaj care să poată fi decriptat de electorat.
Victoria PSD a fost inițial una psihologică. A împins galaxia Iohannis, oameni politici, jurnaliști apropiați și votanții mai entuziaști din 2014 într-o realitate paralelă în care ei erau confortabili. Marea înfrângere a PSD din 2014 s-a spus că a fost și rezultatul rețelelor de socializare. Iohannis a rămas cel puțin parțial captiv iluziei că România virtuală de atunci devenise și a rămas o Românie reală. Nu a înțeles nici diversitatea electoratului său din 2014 de la al doilea tur și necesitatea de a-i păstra împreună. Iohannis a vorbit fie entuziaștilor, fie României în general. A ratat tocmai partea căreia îi datora victoria, cei care au votat anti-PSD, dar erau și sceptici față de PNL. O parte dintre aceștia s-au dus la USR, dar mult prea puțini ca să nu se piardă practic totul din ce se putea câștiga în urma victoriei de la prezidențiale.
Iohannis nu și-a anunțat renunțarea la candidatura pentru un nou mandat, ca Emil Constantinescu în 2000, dar rezultatul este chiar mai grav: mai are trei ani de mandat în care alegătorii săi din 2014 îl vor vedea ca principalul vinovat al triumfului PSD. Voluntar sau nu, a fost cel care a cauționat o guvernare care, în punctele esențiale, a făcut jocul PSD, începând de la faptul că nu s-a atins de votul într-un tur la primari, continuând cu acceptarea unei legi electorale care are probleme de constituționalitate, produce o sufocare a campaniei electorale în favoarea partidelor cu structuri și limitează votul non-PSD din zona studenților și din cea a diasporei. Nu în ultimul rând, campania se mută inevitabil la nivelul televiziunilor, iar acestea nu sunt arbitrate de un CNA măcar decent.
În schimb, am aflat tânguieli de la premier și unii miniștrii referitoare fie la o majoritate parlamentară ostilă, fie la un aparat funcționăresc lipsit de loialitate. Câte tânguieli, atâtea dovezi nu numai de neputință, ci și de lipsă de onestitate. Un guvern care vrea să reformeze și nu poate fie pleacă prin demisie, fie încearcă să facă ceva, asumându-și răspunderea pe o lege importantă. Guvernul Cioloș nu a făcut asta, ceea ce a convenit de minune PSD-ului. A fost un sac de box cvasi-inert, care a legitimat un PSD care într-un an a trecut de la o guvernare a sa la altă guvernare a sa.
Cioloș nu trebuie să fie țapul ispășitor, dar atitudinea lui ne amintește de faptul că este al treilea prim-ministru tehnocrat (după Stolojan și Isărescu) sub care are loc o victorie a PSD (sau a strămoșilor săi). De altfel, spectrul anului 2000 plutea în aer în ultimele luni și a fost confirmat pe 11 decembrie. În 2000, PDSR-ul lui Iliescu-Năstase revenea spectaculos la putere după o perioadă foarte grea, din care ieșise întărit. Acel moment a fost tot unul de dominație ideologică a național-autoritarismului regimului Iliescu-Năstase. Acum, PSD e mai precaut, dar presa scrisă de atunci nu mai există, iar partidul lui Dragnea a reușit să domine practic tot audio-vizualul chiar înainte de a câștiga alegerile.
Opoziția non-PSD se anunță mai divizată ca niciodată. PNL se află într-o criză existențială și nu mai e clar dacă relația cu Iohannis îi mai aduce un câștig politic net. USR își face o apariție spectaculoasă pe scena națională, dar rezultatul său e grevat de faptul că a fost instrumentalizat de televiziunile pro-PSD ca o armă de atac la PNL. „E o victorie a democrației“, spunea N. Dan în seara alegerilor, arătând că nu prea înțelege în ce piesă a jucat. T. Băsescu știe, dar a supraviețuit cu prețul căderii sale în brațele zonei media PSD-Ghiță. Opoziția va face probabil zgomot, dar are toate șansele să rămână una decorativă. Așa cum sunt și instituțiile noastre democratice. Formal, au fost cele mai democratice alegeri. Pe fond, România e în plină de-democratizare.