De același autor
„O minimă legătură cu realitatea sau cu plauzibilul trebuie să rămână.“ Crin Antonescu (ianuarie 2013)
Nu întâmplător, săptămâna trecută a fost relansată ridicola joacă cu datele alegerilor (europene şi prezidenţiale). Ridicolă, pentru că predictibilitatea calendarului electoral este un element fundamental al oricărui regim democratic, iar după jocurile, inclusiv pe acest subiect, de anul trecut, măcar acum am putea să ne abţinem. Însă nu este întâmplător faptul că această discuţie, cu implicaţii majore în problema mandatului prezidenţial şi implicit a durabilităţii acordului între preşedinte şi primul ministru, este lansat acum. USL avea urgent nevoie de o cât mai groasă perdea de fum pentru a ascunde acumularea de veşti (foarte) proaste: cele aduse de buget, amânarea încheierii acordului cu FMI şi controversele legate de „reforma“ în sănătate. Am putea adăuga şi altele, dar acestea sunt suficiente pentru a trage concluzia că guvernul este departe de a prinde o viteză de croazieră.
USL a fost şi poate să rămână o formidabilă maşinărie de câştigare a alegerilor. Dar de 9 luni vedem că guvernarea USL e departe de a fi la fel de eficientă. Deşi PSD şi PNL „s-au luat“ la tribunal, e totuşi vorba de o coaliţie. Dar inerentele contradicţii sunt amplificate vizibil de două fenomene. Primul este cel al lipsei de transparenţă asupra funcţionării interne a coaliţiei. La coaliţiile precedente puteam afla ce poziţii au partidele, deciziile asupra principalelor subiecte fiind rezultatul unor compromisuri despre care opinia publică era relativ informată. Acum, repetatele conferinţe de presă şi intervenţii televizate ale liderilor USL urmăresc să ascundă neînţelegerile de fond. USL vrea să-şi spele rufele în familie, dar această strategie de comunicare e bună numai pe hârtie, pentru simplul fapt că USL e departe de a fi o familie. Negarea contradicţiilor normale între cele două sau trei partide tinde să ducă la dramatizarea acestora. Pare că liderii USL se despart cu greu de logica conspiraţionistă în care au intrat anii trecuţi.
Al doilea fenomen, nu fără legătură cu primul, este ascunderea partidelor din coaliţie în spatele liderilor. Vocile diferite amintesc de disidenţii din vremea comunismului, ceea ce face mai clar faptul că ordinul pe unitate este cel al vocii unice. Şi aici este evident efectul pervers al dramatizării controverselor, de data aceasta din interiorul partidelor. Dar există o consecinţă cel puţin la fel de importantă: apare ca manifestă divergenţa traiectoriilor pe care se înscriu Victor Ponta şi Crin Antonescu. Unul şi-a raţionalizat discursul pentru că populismul nu este suficient pentru a justifica actualele politici guvernamentale. Dar, dacă Victor Ponta pare să abandoneze neoperonismul care a caracterizat mesajele useliste din anul electoral 2012, Crin Antonescu se demarcă de primul ministru tocmai prin faptul că rămâne fidel nobilelor idealuri ale naţional-populismului. Într-un fel, e de înţeles: nefiind deloc sigur pe susţinerea USL, încearcă să păstreze cât mai mult din electoratul acestei alianţe în vederea prezidenţialelor. În acest sens trebuie remarcată ideea, lansată tot săptămâna trecută de preşedintele PNL, referitoare la o posibilă participare pe liste separate la europarlamentarele din 2014.
Acestei ameninţări Victor Ponta i-a răspuns ca un domn, asumând ideea devansării alegerilor prezidenţiale. Aceasta îi fusese propusă preşedintelui Traian Băsescu într-un mod care poate fi calificat drept neruşinat la întâlnirea primilor patru demnitari de la Palatul Parlamentului. Apoi Frunzăverde şi chiar Antonescu au plusat retoric: „Cu Băsescu nu se negociază. Băsescu se suspendă“.
Pe fond, primul ministru are de ales între cinismul de a-l face pe Antonescu să creadă că alegerile prezidenţiale pot fi organizate mai devreme şi iresponsabilitatea de a provoca o nouă suspendare. Nu putem decât spera că machiavelismul va învinge spiritul de kamikaze. Raţionalitatea politică ne spune că alianţa între PSD şi PNL nu ar trebui să se împiedice în orgoliile unuia dintre lideri. Inclusiv ale lui Crin Antonescu, care vrea să pară mult mai puternic decât este. Dacă actualul preşedinte al liberalilor nu vrea să facă din USL un instrument de guvernare, ci numai un vehicul pentru alegerea sa ca preşedinte, atunci se va pune singur în afara guvernării. Ceea ce îl va face ejectabil şi din fruntea partidului. Slăbiciunea preşedintelui PNL vine din faptul că, deşi contextul politic s-a schimbat dramatic prin preluarea puterii de către USL, el rămâne prizonierul aceluiaşi tip de mesaj. În mod logic, singura soluţie pe care domnia sa o vede este întoarcerea la conflictul instituţional, pe care numai aparent îl denunţă, şi organizarea cât mai rapidă a prezidenţialelor. Ceea ce nu poate fi în interesul PSD, de unde soluţia de compromis a simultaneităţii prezidenţialelor cu alegerile europene. O perspectivă care îi dă un moment de respiro lui Crin Antonescu în vederea congresului PNL de luna viitoare. Totuşi, o falsă soluţie, pentru că PSD nu are de ce să vrea scurtarea mandatului prezidenţial. Şi asta cu atât mai puţin de dragul unui tigru de hârtie. //
