De același autor
Strategia politica a Partidului National Liberal din ultimul an este dominata de ofensiva impotriva concurentilor politici pe doua "fronturi": unul este cel al trecutului comunist, celalalt, deschis mai recent, se refera la necesitatea retragerii contingentului de militari romani aflati in Irak. Putem intelege ce fel de partid este PNL azi numai analizand atitudinea sa fata de aceste doua subiecte importante.
Prima intrebare pe care trebuie sa ne-o punem este daca din discursurile liderilor PNL privind cele doua teme de dezbatere putem deduce o pozitie strategica si doctrinara coerenta sau, dimpotriva, este vorba de discursuri independente, ce nu pot defini o linie politica elocventa. In primul caz am putea semnala un inceput de clarificare doctrinara, un semn ca refuzul de a se atasa curentului popular european nu a fost circumstantial, atitudinea fata de participarea in Irak parand a fi un argument in acest sens. in al doilea caz insa ar trebui sa vedem care dintre cele doua discursuri, cel asupra trecutului recent sau cel asupra retragerii militarilor romani, este mai aproape de atitudinea generala a partidului. Iar in acest ultim caz ar deveni necesar ca PNL sa se decida care dintre cele doua tipuri de discurs il reprezinta cu adevarat.
Ce au in comun cele doua demersuri? Sigur, ambele sunt indreptate impotriva lui Traian Basescu, dar asta nu ne spune mare lucru despre justificarile lor de fond. Ultimele sondaje ne arata ca cele doua initiative ale PNL sunt agreate de populatie, totusi ele nu ating nici una dintre preocuparile majore ale romanilor. Aceasta chiar daca mass-media au un rol important in a spori interesul pentru aceste subiecte, fenomen ce il ajuta pe primul ministru. Pe de alta parte, ambele teme au lipsit (cel putin explicit) din campania electorala din 2004, iar Calin Popescu-Tariceanu nu a fost ales liderul PNL pe baza unui program ce anunta aceste orientari. Cele doua subiecte apar deci dupa declansarea conflictului deschis intre premier si seful statului, avand pentru PNL rolul de a ajuta la o diferentiere programatica de partenerul din Alianta.
Dar daca trecem la disonantele ce apar intre cele doua atitudini, vom vedea ca lista nu este scurta. Pe de o parte, cererea (prezentata initial ca o veritabila decizie) de "retragere din Irak" a constituit o surpriza majora, si asta inclusiv, sau mai ales, pentru multi liberali, fiind chiar din punct de vedere legal o improvizatie. Pe de alta parte, utilizarea politica a unui discurs de tip anticomunist se anunta de anul trecut, cand Calin Popescu-Tariceanu infiinta in subordinea sa un institut condus de Marius Oprea. Acesta din urma, pe langa calitatile-i recunoscute de anticomunisti, era si membru PNL si, mai ales, un adversar declarat al presedintelui Traian Basescu..jpg)
Acest decalaj in pregatirea, cel putin la nivel public, a celor doua teme de atac este semnificativ pentru masura in care fiecare in parte este in consonanta cu identitatea partidului si cu atitudinea electorilor sai. Astfel, retragerea trupelor poate fi dorita de majoritatea romanilor, dar cererea respectiva vine in contradictie atat cu atitudinile publice exprimate anterior de presedintele PNL si de guvernul sau, cat si cu profilul simpatizantului liberal. In acest caz, este vorba de o decizie luata in absenta oricarei dezbateri in interiorul partidului, fapt cu atat mai grav cu cat era un subiect important si nimic nu justifica graba. In plus, s-a invocat necesitatea declansarii unei dezbateri, lucru perfect laudabil, daca insa nu era si ipocrit, cata vreme partidul luase deja decizia, pe care era gata sa o aplice prin reprezentantii sai din guvern.
Se poate presupune ca PNL este in cautarea altui tip de electorat? Atunci ar insemna ca si-a luat drept model atitudinea, atat de eficienta, a PRM si (intr-o masura mai mica) a PDSR de la sfarsitul anilor ‘90, din perioada "crizei Kosovo". Iar, din acest punct de vedere, actuala actiune de strangere de semnaturi pentru un referendum in favoarea "retragerii din Irak" ne obliga sa caracterizam drept populist intregul demers al PNL pe tema respectiva. Si asta nu numai pentru ca referendumul este un instrument impropriu pentru luarea unei astfel de decizii, dar si pentru ca, departe de a prilejui declansarea unei veritabile dezbateri, se pregateste un teren fertil pentru discursurile demagogic-nationaliste ale unor C.V. Tudor sau G. Becali.
Raportul fata de comunism
Daca trecem la celalalt subiect, cel al raportului fata de trecutul comunist, trebuie sa observam ca PNL nu se afla la prima razgandire pe aceasta tema, totusi actuala schimbare de atitudine poate parea o intoarcere la discursul anticomunist al PNL din vremea cand era cunoscut drept "partid istoric". Este util sa ne aducem aminte de Scrisoare catre liberali a lui Valeriu Stoica, din 2000, prin care acesta argumenta eliminarea anticomunismului din orizontul ideatic al liberalismului romanesc si respingea continuarea unei formule agregate de opozitie la partidul condus de Ion Iliescu in favoarea fuziunii cu ApR. Atunci legitimarea politica prin anticomunism era considerata istoric "depasita", iar participarea PNL in alegeri pe liste proprii aparea ca un scop in sine. Rezultatul a fost disparitia CDR si a anticomunismului ca atitudine politica reprezentata in parlament.
in aceste conditii, nu a mai mirat pe nimeni faptul ca, dupa momentul electoral din 2000, un colaborator al Securitatii dovedit de CNSAS a fost ales, aproape in unanimitate, presedinte de onoare al PNL. A fost nevoie de o interventie publica a lui Constantin Ticu Dumitrescu pentru ca, din motive de imagine a partidului, acesta sa fie convins sa renunte la demnitatea respectiva. Aceasta demisie din 2006 nu este un semnal destul de concludent pentru a ne lamuri daca intoarcerea PNL la anticomunism este pur tactica sau nu, ea este totusi semnificativa pentru faptul ca noua cale aleasa de partid nu poate fi lipsita de consecinte semnificative. Pentru a deveni credibil, PNL este acum obligat atat sa-si aplice siesi regulile lustratiei, cat si sa demonstreze ca nu este avocatul deschiderii dosarelor numai din motive de strategie pe termen scurt.
Pentru a "merge pana la capat", asa cum declara recent (si) presedintele PNL, liberalii trebuie deci nu numai sa renunte la anumiti oameni, dar si sa-si recalibreze strategia politica in functie de importanta pe care o ia, pe zi ce trece, deschiderea dosarelor Securitatii.
Exploatarea fricii
Si aici ajungem la problema raporturilor intre tema trecutului si cea a militarilor din Irak, pentru ca in ambele este vorba de un sentiment care determina durabil alegerile publice facute de majoritatea romanilor: frica. Intr-un caz, PNL vrea sa utilizeze politic frica, frica de razboi, de atentate etc. In celalalt caz, spectrul decomunizarii risca sa reinvie alte frici, atat de eficient utilizate in trecut de Ion Iliescu si de sustinatorii sai, care vor putea si de data aceasta bloca actualul proces. Dorind sa fie principalul promotor si beneficiar al decomunizarii, PNL nu pare constient de riscurile asumate. Acum, ii combate cu o mana pe fostii securisti si comunisti, iar cu cealalta alimenteaza atitudini ce tin de cultura politica national-comunista. Astfel incurajeaza periculos temerile unei societati care, de altfel, nu ar vrea sa fim implicati nicaieri si, in general, ar vrea sa fie lasata in pace.
De ce trebuie ca partidul condus de actualul prim-ministru sa aleaga intre cele doua teme "de atac"? Pentru ca frica, pe care isi bazeaza popularitatea castigata in urma campaniei in favoarea retragerii militarilor romani din Irak, se intoarce inevitabil impotriva PNL cand acesta vorbeste despre deschiderea dosarelor si lustratie. In plus, chiar daca teama poate fi exploatata fara argumente rationale, nu este indiferent faptul ca o proportie infima din populatie are rude sau prieteni printre soldatii plecati voluntar in Irak, in vreme ce rascolirea trecutului comunist poate atinge direct o mare parte dintre romani. In aceste conditii, ar trebui sa devina clare limitele decomunizarii si, mai ales, trebuie evitata inflamarea opiniei publice cu discursuri ce fac apel la sentimentele cele mai primitive ale populatiei. Sa ne aducem aminte de agresivitatea contra celor care veneau din strainatate in 1990, acestia nu numai ca "nu mancasera salam cu soia", dar nici nu fusesera obligati sa faca acele compromisuri de care cu greu scapa subiectul statului totalitar. Respingerea celor veniti "de afara" era deci rezultatul unui reflex in care se amestecau pana la contopire sentimente nationaliste si frica de schimbare.
Gandirea de tip national-comunist ramasese influenta si in 1999, cand opozitia de atunci a utilizat-o cu succes, mai ales sub forma antiamericanismului. Pare iluzoriu ca acum PNL sa reuseasca sa disjunga aceasta forma de nationalism care este antiamericanismul de neocomunismul nostalgic. In spatiul public romanesc cele doua au fost in ultimii 16 ani solidare si adjudecate politic. In concluzie, daca PNL vrea sa devina partizanul credibil al decomunizarii, trebuie sa nu mai incurajeze forme de nationalism si de populism ai carui titulari politici sunt deja PRM si PSD.
Spunand fiecare ca vrea, in problema trecutului comunist, "sa mearga pana la capat", Traian Basescu si Calin Popescu-Tariceanu au proclamat un scop comun. Indiferent de motivele de tactica politica, ambii si-au legat credibilitatea de acest scop. Devine deci probabila o amplificare a actualului proces. In acelasi timp, PNL a preluat initiativa pe acest subiect, aratand un PD ezitant, ca sa nu mai vorbim de atitudinea ostila a celorlalte partide. Dar tot ce liberalii castiga astfel, inclusiv in consistenta programatica, sunt pe cale sa piarda insistand pe tema referendumului. Indiferent daca PNL vrea sau nu sa pastreze beneficiile atitudinii sale anticomuniste de pana acum, trebuie sa renunte la utilizarea unui discurs populist, pentru ca acesta pune sub semnul intrebarii chiar identitatea liberala a partidului.
(Subtitlurile apartin redactiei)
