Poate Iohannis reprezenta schimbarea?

Înainte de a aduce o clarificare necesară pe scena politică românească, înainte de a oferi un alt tip de leadership, Iohannis trebuie să se clarifice pe sine și să demonstreze că este un lider autentic.

Neîncrederea generalizată de la nivelul societății românești duce la creșterea pres­tigiului teoriilor conspirației. Auto­de­cre­di­bilizarea mass-media și implicit a ma­jo­ri­tății liderilor de opinie ne-au adus în situația de a nu mai putea distinge analiza de propagandă, strategia de mult-vehiculatul „blat“. Ta­bloul general a devenit atât de complicat, încât împinge oamenii fie către dezinteres scârbit față de politică, fie către o con­tes­tare cvasi-anarhică. Pe de altă parte, alegerile pre­zi­dențiale sunt momentul unei necesare și ri­tualice forme de clarificare a raportului între cetățeni și clasa politică. Turul doi al prezidențialelor este o simplificare forțată a multitudinii sensibilităților politice, dar tocmai această forțare impune negocieri, compromisiuri, alianțe, dar și trădări, de­zamăgiri, lovituri surprinzătoare. Toate duc la clarificări, toate produc identități, toate dau seamă de poziționarea diverșilor actori politici în viitor. Este exact ceea ce s-a întâmplat după ultimele euro­par­la­men­tare. Iar din multitudinea de evenimente și mini-evenimente, unul se distinge prin consecințele sale atât imediate, cât și pe ter­men mai lung: apariția unui actor po­litic care reechilibrează scena politică.

Nu trebuie să fim simpatizanți ai național-liberalilor sau ai democrat-liberalilor ca să recunoaștem că limitarea hegemoniei PSD este un lucru bun în sine. Sigur că se poa­te imediat observa că cele două partide ca­re teoretic au fuzionat deja sub sigla PNL sunt departe de a fi reformate, nu în­de­pli­nesc nici măcar minimele standarde pro­fe­sionale și morale pe care le-am putea do­ri pentru un partid important din România, fie că este el de dreapta sau de stânga. Dar rațiunea po­litică ne obligă să re­cu­noaș­tem că această construcție este în 2014 singura ca­pa­bi­lă să ofere o susținere lo­gistică su­ficientă pentru a duce la în­frângerea can­di­datului PSD la prezi­den­ția­le.

Dacă acest tip de susținere este o condiție necesară pen­­tru cei care consideră corect obiectivul anti-PSD, ea este desigur departe de a fi suficientă. Evident, esen­țial este profilul candidatului. Ca ma­jo­ri­tatea campaniilor din lume, și în Ro­mânia, după 10 ani de Traian Băsescu și pes­te 2 ani de Victor Pon­ta și mai ales du­pă 25 de ani de de­za­măgiri politice, pro­blematica-pivot a cam­paniei va fi în jurul mitului „schimbării“. Cine reprezintă mai bine „schimbarea“? Care este sensul „schim­­bării“? Cine poate face posibilă „ade­­vărata schimbare“?

Din punctul de vedera al capacității de a reprezenta „schimbarea“, Monica Macovei este de departe cea mai bine plasată, dar nu are resursele necesare pentru a în­frun­ta cu succes aparatul PSD-ist. În aceste con­diții, din punctul de vedere al ra­por­tu­lui între capacitatea de a reprezenta „schim­barea“ și aceea de a învinge, produsul po­litic Iohannis deține un fel de monopol. As­ta este frustrant pentru mulți dintre cei care doresc mai mult de la aceste alegeri, dar starea actuală a raporturilor de forță de pe scena politică impune această evi­den­ță. Multe sunt criticile care i se pot adre­sa actualului președinte PNL, dar e greu de găsit una decisivă pentru care în tu­rul unu și mai ales doi România non-PSD nu l-ar vota. Asta, desigur, dacă eli­minăm teoria blatului general.

Se poate spune că Iohannis este un produs de vitrină, că el nu reflectă adevărata na­tură a partidelor care îl propun. Dar cred că tocmai asta este o veste bună. Iohannis este un candidat practic impus, inclusiv prin sondaje, de către partea din societate pe care teoretic PNL și PDL o reprezintă în parlament. Joaca de-a sondajele din ul­timele săptămâni a fost ipocrită, dar nu pen­tru că acestea nu ar fi arătat un tablou clar, ci pentru că tabloul era de mult cu­noscut. Congresul de fuziune nu ar mai fi avut loc dacă Iohannis nu era deja văzut drept candidatul comun. Și era văzut așa pentru că poate câștiga.

Dar aici încep problemele. Pentru că Io­hannis are capacitatea de a câștiga, dar par­tidele care îl susțin sunt primele care îl pot face să piardă. Există riscul ca golul lă­sat de discreția sa în termeni de discurs pu­blic să fie umplut de o cacofonie a dis­cursurilor liderilor din cele două partide, in­trați într-o concurență a auto­pro­mo­vă­rii. Din acest punct de vedere, și nu nu­mai, situația lui Iohannis este comparabilă cu cea a lui Emil Constantinescu din 1996. Acesta, după experiența eșecului din 1992, a știut să-și organizeze propria campanie electorală. Atunci, deși erau și alegeri par­la­mentare, campania candidatului CDR a arun­­cat în umbră campania Convenției. Deo­­­camdată, primarul Sibiului seamănă mai mult cu ezitantul Constantinescu din 1992 decât cu Emil liderul-speranță din 1996.

Un alt semn îngrijorător pentru startul cam­paniei lui Iohannis este raportul cu Mo­nica Macovei. Alianța PNL-PDL este vul­nerabilă în fața unui candidat venit din interiorul ei și care o contestă tocmai pe subiectul voinței de „schimbare“. Iar Io­hannis preia integral această vulnera­bi­li­tate din cauza rolului său din 2009. Dar, din­colo de cazul în sine, este astfel pus în evidență riscul ca noul PNL să moș­te­neas­că toate idiosincraziile vechiului PNL. Pro­iectul Iohannis are șanse numai dacă reu­șește să închidă rana urii din 2012. Iar asta pre­supune compromisuri din ambele părți.

În concluzie, Iohannis reprezintă schim­ba­rea față de stilul actualei clase politice, dar nu va putea mobiliza în favoarea sa fă­ră a da mai multe argumente ce țin de con­sistența programului său, fără a ieși din multele ambiguități întreținute de (non)­discursul său. Economia de cuvinte e în principiu salutară, dar nu și atunci când e făcută să ascundă o lipsă de de­ci­zie. Înainte de a aduce o clarificare ne­ce­sară pe scena politică românească, înainte de a oferi un alt tip de leadership, Io­hannis trebuie să se clarifice pe sine și să demonstreze că este un lider autentic. //