De același autor
Victor Ponta a avut timp de doi ani toate cărţile în mână: guvernul, modificarea Constituţiei, soarta USL. Acum pare că „a reuşit“ să mute PSD din postura de stăpân de necontestat al jocului în cea de actor care depinde de ceilalţi.
De la crearea USL, conducerea PSD a fost abilă în negocierile cu aliaţii liberali, lăsându-le mai multe posturi decât ar fi putut pretinde PNL conform sondajelor. Ideea parităţii a avut un rol decisiv în păstrarea iluziei existenţei unui echilibru între cei doi parteneri. Iar acest echilibru aparent trebuia să ducă şi la un echilibru al responsabilităţilor, esenţial pentru PSD. Acest beneficiu a dispărut după episodul din toamnă, atunci când Crin Antonescu, în contextul protestelor publice, a atacat dorinţa PSD de a trece proiectul care legaliza exploatarea aurului de la Roşia Montană. Un moment similar a avut loc şi în decembrie referitor la Legea amnistiei. După aceste episoade, a devenit simplu pentru Ponta să explice în interiorul partidului său de ce USL devenea inutil. Astfel, participarea separată la europarlamentare se impunea pentru că ducea la clarificarea raportului de forţe. Iar acest raport se anunţa net favorabil PSD. Această variantă era ideală pentru PSD, pentru că îi permitea să recupereze relativ uşor majoritatea electoratului USL. Dar era prea frumos ca să fie adevărat, aşa că PSD era perfect pregătit pentru momentul în care liberalii vor încerca să iasă din ceea ce devenise pentru Antonescu capcana guvernării.
Ponta şi ai lui, obsedaţi de inevitabilul război, anticipează loviturile PNL şi lovesc fără ezitare: nu acceptă nominalizările miniştrilor PNL, prin televiziunile arondate îl atacă pe preşedintele liberal, o apără pe Mariana Câmpeanu şi mai ales amână numirea lui Johannis fără o justificare credibilă. Independent de interesul lui Antonescu de a pleca de la guvernare, faptele ne arată clar că ceea ce era probabil gândit ca o contraofensivă a PSD a devenit un atac în toată regula, o scoatere de la guvernare a PNL.
Pentru Ponta soluţia raţională ar fi fost să accepte vicepremierul cerut de PNL. Plecat de la Primăria Sibiului, dar fără experienţă guvernamentală, Johannis trebuia să organizeze alegerile, ceea ce în România nu este simplu, iar probabilitatea erodării sale era mare. În măsura în care conducerea PSD nu a acceptat compromisul, scuza autoapărării nu mai ţine. Liberalilor nu le mai rămâne decât să constate că sunt scoşi de la guvernare şi din USL. Vinovat de utilizarea excesivă a forţei împotriva aliatului său liberal, PSD devine principalul responsabil de ruperea USL. Pe termen scurt, noua majoritate pro-Ponta nu va mai putea avea aceeaşi legitimitate ca aceea a USL, care deriva dintr-o majoritate absolută câştigată în alegeri. Pe termen mai lung, PSD o să inspire şi mai puţină încredere oricărui posibil aliat.
Din actualul context, rezultă trei consecinţe importante. Prima este că, deşi nu sunt şi alegeri parlamentare, PSD trebuie să câştige şi prezidenţialele pentru a mai participa la guvernare. A doua va fi revenirea PSD la electoratul său tradiţional, în ciuda şmecheriei cu USD. Liberalii se vor lupta pentru a-i câştiga pe simpatizanţii USL care nu erau apropiaţi de niciunul dintre cele două partide. A treia este aceea că Ponta nu se va mai putea ascunde în spatele unui aliat semnificativ pentru a-şi scuza acţiunile sau nonacţiunile. Aceste trei noi realităţi riscă să aibă un impact major asupra modului cum va fi guvernată România, pentru că un PSD hotărât să rămână la guvernare probabil va recurge la toate metodele populiste pentru a-şi cumpăra votanţii.
Partidul lui Ponta nu este destabilizat dintr-un singur motiv: are în faţă un adversar divizat. Va juca în continuare pe întreţinerea divizării „dreptei“, va încuraja multiplicarea candidaţilor prezidenţiali din acea zonă şi tendinţele centrifuge din partidele respective. Nu este clar dacă va fi posibil un UNPR „de dreapta“, dar este probabil ca zvonurile legate de acest proiect să fie corecte. Coşmarul lui Ponta este cel al lui Iliescu din 2000: să nu piardă în turul doi prin reconstituirea la nivelul electoratului a tradiţionalei alianţe anti-PSD. Strategiile de atunci vor fi încercate şi acum, dar este greu ca istoria să se repete pentru că un Vadim 2 nu apare peste noapte. O alternativă va fi susţinerea unui candidat pentru prezidenţiale sau măcar pentru postul de prim-ministru care să poată seduce dincolo de „poporul pesedist“.
Acum Ponta se crede învingător pentru că priveşte numai la câteva televiziuni pe care le controlează. Antena 3 şi RTV au sedus în logica clivajului pro vs. anti-Băsescu. Credibilitatea şi influenţa lor vor scădea semnificativ atunci când tabloul devine mai complex. Schimbarea de paradigmă de la nivelul vieţii noastre politice este foarte periculoasă pentru PSD, în ciuda stării jalnice în care se află adversarii săi. Din 1990, acest partid, sub diverse nume (FSN, FDSN, PDSR, PSD), a ieşit învingător numai din luptele în care victoria sa zdrobitoare părea inevitabilă cu mult timp înainte. În 2014, posibilitatea unei înfrângeri nu mai poate fi exclusă, iar asta îi poate fi fatal maşinăriei pesediste, care învinge numai atunci când „nu are adversar“. Deocamdată, aplombul PSD este dat de analiza corectă a slăbiciunii adversarilor săi. Acapararea durabilă a întregii puteri în stat de către partidul condus de cuplul Ponta-Dragnea va depinde practic exclusiv de inteligenţa sau prostia acestor adversari. //
