De același autor
Este posibil ca lunile de precampanie și campanie să fie mai intense decât cele care au precedat prezidențialele din 2014. Motivele sunt mai multe: restrângerea numărului de parlamentari, apariția unor partide noi, faptul că urmează trei ani fără alegeri și, în primul rând, faptul că rezultatul rămâne deschis. Sigur, PSD pornește drept favorit după victoria netă de la locale. În plus, PNL s-a dovedit prea slab pentru a organiza un congres clarificator și producător de leadership veritabil. Dar PNL poate spera să formeze o majoritate cu ajutorul președintelui Iohannis, chiar și în cazul în care pierde alegerile.
Mai există și ipoteza unei mari coaliții PSD-PNL, care circulă de mai mult timp. O astfel de soluție rămâne una de criză, dar este greu de crezut că structurile partidelor se vor mobiliza în lupta electorală, dacă acesta este orizontul desenat de lideri.
Soluția de criză se poate însă impune nu numai dacă apare o destabilizare economică sau geopolitică, ci și în măsura în care se va dovedi dificilă realizarea unei coaliții guvernamentale destul de solide. După ce în 2012 a existat o majoritate strivitoare a USL, în 2016 o intrare concomitentă în parlament a PMP, USR, ALDE sau chiar PRU poate face ca varianta unei coaliții PSD-PNL să fie prima de luat în seamă.
Contextul public actual rămâne dominat de agenda guvernării tehnocrate. Iar asta subliniază și mai mult situația specială în care se află scena politică: toate partidele sunt în opoziție, niciunul nu va trebui să asume responsabilitatea guvernării. Eforturile pe care le face acum guvernul pentru a-și crește popularitatea precede o perioadă în care una dintre țintele campaniei electorale va fi chiar guvernul. Majoritatea actorilor politici vor ataca guvernarea tehnocrată, la pachet cu președintele Iohannis și bilanțul acestuia. Asta va pune în mare dificultate PNL, care va fi obligat să asume faptul că, deși nu a avut reprezentanți în guvern, rămâne singurul partid care apără bilanțul guvernului.
Pentru a ieși din criza manifestațiilor de după Colectiv, sistemul politic a găsit soluția artificială a guvernului de tehnocrați. Asta inițial a injectat speranță, încredere și oameni noi, dar doar atât cât să fie stabilizate lucrurile. Soluția era artificială, pentru că îi transforma în decidenți, deci și responsabili, nu numai pe câțiva specialiști, ci o întreagă echipă guvernamentală care nu avea niciun mandat politic clar, nici o susținere politică constantă. Dar cum natura își cere drepturile, campania electorală este inevitabil momentul ieșirii din această artificialitate și cineva va plăti un preț.
Strategia PSD este clară de luni bune: vrea să înnegrească performanța tehnocraților pentru a idealiza bilanțul prim-ministeriatului PSD 2012-2015. Prin atacarea guvernării tehnocrate, partidul lui Dragnea țintește spre cel care a venit cu această soluție, președintele Iohannis. PSD e obligat să facă o campanie care va fi în primul rând anti-Iohannis, pentru ca victoria sa de la parlamentare să dovedească și existența unei majorități antiprezidențiale. Iar asta va limita puterea lui Iohannis de a aduce PNL la guvernare.
Scopul PNL nu este victoria cu orice preț, ci măcar o înfrângere onorabilă, dublată însă de capacitatea de a construi o majoritate. Dintre formațiunile mici, în afară de UDMR, cel mai plauzibil partener ar fi noul USR, care de altfel și-a arătat deschiderea față de tehnocrați și probabil ar susține un ipotetic Guvern Cioloș 2. În rest, pare puțin probabil, chiar dacă nu imposibil, ca Iohannis să sprijine venirea la guvernare a partidelor lui Băsescu, Tăriceanu sau Ponta (dacă acesta ar conduce PRU). În același timp, varianta coabitării trei ani cu un guvern PSD ar însemna sfârșitul prematur al mandatului președintelui Iohannis, coaliția PSD-PNL devenind în acest caz o alternativă preferabilă atât din punctul de vedere al șefului statului, cât și pentru PNL.
Dificultatea poziționării PNL, pe lângă tarele de fond, vine din faptul că efortul de a câștiga voturi va fi dublat de necesitatea de a apăra bilanțul tehnocraților, implicit al lui Iohannis, dar fără a beneficia de susținerea prezidențială explicită. Iohannis își va putea eventual trage gloanțele la momentul desemnării primului ministru, până atunci, PNL, minoritar și în parlament, are o singură armă ipotetică: influențarea guvernării. Este deci posibil să vedem o din ce în ce mai evidentă convergență între PNL și nucleul din jurul lui Cioloș. PNL poate spera să echilibreze raportul de forțe cu PSD numai dacă dublează costul apropierii de cuplul Iohannis-Cioloș cu unele beneficii ale guvernării. Poate că stabilirea datei alegerilor pe 11 decembrie este un indiciu în acest sens.
O astfel de apropiere va duce probabil la retragerea explicită a sprijinului PSD pentru Executiv, eventual urmată de o moțiune de cenzură cu șanse de succes. Acum, o criză guvernamentală aparent nu convine nimănui. Totuși, în cultura politică românească nu există decât blatul politic sau varianta unei campanii pe viață și pe moarte. Iar în acest din urmă caz este posibil ca o criză preelectorală să ducă la evitarea unei mai periculoase crize postelectorale.
