Președintele Iohannis își resetează întregul mandat prezidențial

Pentru noul Iohannis decizia respingerii Codului Fiscal va rămâne definitorie pentru întregul său mandat. Iar lecția actualului moment este că, în perspectiva războaielor politice ce vin, trebuie să ne așteptăm și la alte surprize din partea actualului președinte.

Reîntoarcerea în parlament a noului Cod Fis­cal a fost pentru mulți o surpriză de pro­porții. Surpriza aparent venea din im­pre­sia instalării unui cvasi-consens politic în favoarea textului res­pec­tiv. De fapt, efectul de sur­pri­ză, care este dăunător in­­clu­siv pentru impactul a­ces­­tei decizii la nivelul o­pi­­niei publice, vine într-o măsură mai mare din por­tre­tul-robot al pre­șe­din­ți­ei Iohannis din prima ju­m­ă­ta­te de an a mandatului său. Majoritatea oamenilor pur și simplu nu se așteptau ca Iohannis cel atât de atent cu imaginea sa să facă un gest atât de riscant, care merge împotriva a ce­ea ce românii doreau. În termeni de i­ma­gi­ne publică, este o adevărată terapie de șoc prin care, din președinția larvară din pri­ma perioadă a mandatului, iese un pro­dus nou, atât de diferit încât efectul de sur­pri­ză este major, iar adaptarea pu­bli­cu­lui la no­ua realitate este un proces dificil, de durată, care inevitabil va avea costuri im­por­tante.

Atunci când Iohannis i-a cerut demisia pre­­mie­rului în funcție, asistam deja la o schim­ba­re bruscă de concepție asupra ro­lu­lui președintelui, până atunci timid și ce­re­m­o­nial. Stilul discursiv, mai degrabă so­po­rific, nu s-a schimbat, ceea ce a di­mi­n­uat drastic măsura în care publicul a con­ști­en­ti­zat schimbarea de fond. Co­mu­ni­ca­rea ­minimalistă a rămas o constantă, dar, dacă ea a impus un anumit stil pre­zi­den­ți­al, care s-a bucurat de o popularitate im­pre­sionantă, acum devine total ne­a­dap­ta­tă războiului politic declanșat chiar de la pupitrul prezidențial.

Respingerea Codului Fiscal s-a făcut în același context al combinației con­tra­dic­to­rii între un gest in­sti­tu­țio­nal de o importanță majoră și instrumente de co­mu­ni­ca­re prea slabe pentru im­por­tan­ța mizei. Aici trebuie notat că trimiterea unui con­­silier pe probleme eco­no­m­ice să explice decizia res­pec­tivă nu a făcut decât să dea apă la moa­ră ideii că gestul retrimiterii în par­la­ment are ca principale argumente cele de ordin economic. Nimic mai fals. Codul Fis­cal este una dintre cele mai importante po­­li­tici publice, e adevărat, cu un impact eco­no­mic major, dar trebuie să se insereze unui pachet de politici. Relaxarea fiscală este utilă și ar fi o mare greșeală să re­du­cem partizanii ei la statutul de populiști fis­cali. Dar problemele Codului nu țin de logica pur economică, ci de întregul cadru po­li­tic. Practic, am intrat deja într-un an electoral, mai sunt 11 luni până la alegerile locale. Experiența ciclurilor electorale pre­ce­den­te ne demonstrează că într-un a­se­menea moment parlamentarii intră în vrie, iar Executivul este gata de orice pen­tru a rămâne la putere. În aceste luni, am vă^­­zut că Moș Crăciun a venit vara, re­la­xa­rea fis­cală nefiind însoțită de alte reforme, ci de creșteri de alocații sau promisiuni de creș­­teri de salarii pentru tot sectorul bugetar.

Iohannis a făcut un gest în sensul stopării, sau măcar al încetinirii, acestei spirale pe­ri­cu­loase. Sacrificarea unei părți a ca­pi­ta­lului politic acumulat în prima perioadă a man­datului său pentru acest obiectiv este emi­na­mente respectabilă. Faptul că, even­tu­al, ar putea astfel să atingă și alte o­biec­tive politice datorită acestui gest extrem de curajos devine nerelevant.

În acest context, este cu atât mai re­gre­ta­bilă gestionarea comunicării acestei decizii pre­zi­dențiale. Președintele trebuia să apa­ră și să apere implicit și explicit tocmai di­men­siunea politică a deciziei sale. Aici po­litica ține de responsabilitatea funcției, și nu de o dimensiune partizană. Din pă­cate, s-a întâmplat contrariul, ar­gu­men­tele pre­zentate au fost tributare unei logici eco­no­mice ușor criticabile, iar di­mensiunea po­li­tică a fost asumată de PNL. Adică de par­ti­dul care iese cel mai de­cre­di­bilizat, după ce gestul prezidențial con­tra­zice votul par­la­mentarilor acestui partid. PNL era ul­ti­mul care să fie scos în față nu nu­mai pen­tru că nu ajuta, dar și pentru că există acum riscul unei PDL-izări a ima­ginii liberalilor, în sensul unei percepții a ab­sen­ței auto­no­miei decizionale față de pre­ședintele în func­ție.

Un câștig politic al acestui moment este acela de a testa popularitatea lui Iohannis. O popularitate care era până acum prea ma­re ca să ne dea o idee despre proporția ca­re se poate transforma în voturi pentru par­tidul care îl susține. Dar, tocmai de aceea, președintele nu trebuie să se lase ciu­ru­it mediatic. Este revoltător ca sute de parlamentari să voteze legi numai pen­tru a căuta un capital politic și azi șeful sta­tului să fie cel care achită nota de plată.

Probabil că un gest necesar ar fi fost ca șe­ful statului să prezinte un mesaj în par­la­ment pentru a clarifica nu atât motivele retrimiterii legii în sine, ci riscurile acestei spirale a deciziilor demagogice și pentru a arăta cine are cu adevărat res­pon­sa­bi­litatea acestui impas.

Iohannis este acum atacat aproape din toate părțile, dar acestea sunt durerile facerii. Nașterea lui Iohannis 2, mai adap­tat naturii instituțiilor noastre și rolului pen­tru care a fost ales, este o veste bună. Nu știm dacă acesta este rezultatul unei do­ri­nțe personale sau efectul unui con­text. Dar este cert că pentru noul Iohannis de­ci­zia respingerii Codului Fiscal va rămâne definitorie pentru întregul său man­dat. Iar lecția actualului moment este că, în perspectiva războaielor politice ce vin, trebuie să ne așteptăm și la alte sur­prize din partea actualului președinte.