PSD şi tentaţia partidului-stat

Zilele acestea se vorbeşte foarte mult despre erorile lui Victor Ponta şi foarte puţin despre partidul lui Victor Ponta. Diversele grupări pesediste se ascund în spatele fostului tânăr procuror pentru a-şi îndeplini agenda. O agendă care se dovedeşte pe zi ce trece mai puţin compatibilă cu europenizarea României.

PSD, cu preţul decredibilizării ţării în ochii par­tenerilor, dar şi a regimului în ochii ce­tă­ţe­ni­lor, se pregăteşte să preia întreaga putere în stat. Dar atmosfera care înconjoară acest pr­o­ces ne arată că e vorba mai degrabă de un semn de slă­biciune. Să faci atâtea pro­misiuni, să concentrezi, deja, atâta putere şi, în aproape un an jumătate, să faci atât de puţin e o con­tra­per­for­man­ţă remarcabilă. Acum PSD vrea să controleze chiar toate ins­tituţiile, inclusiv pentru a-şi de­ghiza acest eşec sub di­ver­se „scandaluri“: cel legat de ru­perea USL, cel cu Traian Băsescu, cel cu DNA ca „poliţie politică băsistă“.

Săptămâna trecută, preşedintele PSD Ponta nu a gafat, ci a urmărit să-şi mobilizeze tru­pe­le însetate de răzbunare pe oricine a aten­tat la impunitatea de partid şi de stat. Aşa cum multă lume a observat, a vrut să arate ci­ne e Jupânu’. A făcut-o strident, ca să o în­ţeleagă baronetul de cumetrie. Să fie în anul viitor la fel de sârguincios la strângerea de vo­turi ca în 2012. Şi aşa România s-a întors la atmosfera de anul trecut, de periclitare gravă a statului de drept, cu ambasadele pe post de opoziţie, demonstrând încă o dată că rămâne bolnavul Europei.

De data asta, preşedintele nu a mai trebuit să fie suspendat. Practic, i-a fost suspendată o pre­rogativă, aceea de a face numiri în funcţii de con­du­cere de la nivelul Parchetului. S-a creat un precedent nu nu­mai prin faptul că a fost sancţionat un procuror re­marcabil, dar şi pentru că şe­ful statului este scurtcircuitat prin metoda numirilor cu de­legare. Reversibilitatea re­for­mei justiţiei este probată nu atât de problemele pro­ce­du­rale, cât de declaraţiile primului ministru pri­vind „dosarele politice“ făcute de Papici şi Mo­rar. Acestea sunt proiecţia discursivă a unei realităţi instituţionale care se de­gra­dea­ză.

Natura voluntară a acestei marginalizări a Ro­mâniei de către propria sa elită politică e sim­bolizată şi de declaraţia de săptămâna trecută a preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Cons­tan­tinescu, care i-ar da de mâine afară „pe toţi ăia de la DNA pentru că fac poliţie politică“. Datorită acestor lideri PSD putem coborî adânc în mentalul colectiv al clasei noastre politice. Ei văd peste tot „poliţie politică“, pentru că majoritatea lor au ales să facă politică tocmai pentru a scăpa de poliţie. În plus, mi-e teamă că unii chiar visează să aibă la îndemână o adevărată poliţie politică.

Antonescu, care şi el aștepta multe de la baroni, a înţeles că ce face primul ministru este să-i i-a de două ori locul. Primul, de prin­cipal luptător cu sistemul „băsist“. Al doilea este acela de principal prieten al baronilor de toate culorile. Mâine, Frunzăverzii, Fenechiii, Becalii şi Voiculeştii nu se vor mai refugia la PNL, ci la PSD. Aşa înţelegem de ce An­to­nescu a reacţionat atât de vehement. Simte nu numai că va fi dat afară de la guvernare, dar că PSD o va face astfel încât PNL să iasă din USL mai slab decât intrase. Singura so­luţie care i-a rămas este să tragă cu sete în foştii lui parteneri, preluând inevitabil o parte din retorica lui Traian Băsescu.

Dar, dincolo de a fi un test pentru USL, re­vocarea lui Lucian Papici este în primul rând un test pentru instituţiile statului im­pli­cate în lupta împotriva corupţiei. Deocamdată avem mai degrabă o tăcere asurzitoare care as­cun­de prost războiul din cadrul fiecărei ins­tituţii. Probabil CSM va putea da un semnal de­cisiv. Numai în funcţie de acesta vom pu­tea spune dacă încercarea PSD de a reveni la cultura ins­tituţionalo-infracţională din pe­ri­oa­da 2001-2004 are şanse de realizare.

Deci PSD nu a gafat, a testat. A testat inclusiv societatea. Iar testul nu a fost lipsit de in­te­res, pentru că am putut vedea destulă ener­gie utilizată pentru a fi evitată conectarea ma­nifestaţiilor din ultimele săptămâni la su­biec­tul apărării independenţei justiţiei. Mai mult, apariţia primului grup de provocatori şi a unor mici incidente în Piaţa Universităţii a ară­tat şi mai clar că această conectare, deo­camdată evitată, e văzută ca un pericol mai mare decât cantonarea demonstranţilor în re­gistrul actual. Câtă vreme societatea nu oferă un sprijin explicit independenţei justiţiei, aşa cum puteam vedea în Italia la începutul anilor 1990, independenţa acestora rămâne fragilă.

Pe teme precum privatizări cu dedicaţie, Ro­şia Montană sau justiţia vedem că PSD revine l-a forma care l-a consacrat. Dar con­cen­tra­rea de putere în prea puţin curatele mâini pe­sediste s-ar putea să nu dureze mult, pentru că ei îi va corespunde revenirea la clivajul iniţial al politicii româneşti: pro sau anti-PSD. Pentru moment, acest pericol este îndepărtat prin divizarea adversarilor. Marea eroare a PSD ar fi să creadă că asta e suficient, în timp ce tentaţia puterii absolute îl va transforma în­tr-un partid nefrecventabil la nivel eu­ro­pean şi nu numai.

Mai poate PSD să-şi cenzureze pornirile îm­po­triva statului de drept? Episoadele în care a fost la guvernare, în 2009 şi din 2012, ne fac să credem că PSD nu a învăţat cum e să con­duci o Românie aflată, totuşi, în Uniunea Eu­ropeană. Oamenii şi cultura politică a acestui partid se află majoritar cu un picior bine înfipt în mentalităţi deloc europene. Şi nu pot face altceva decât să menţină România după chi­pul şi asemănarea lor. //