De același autor
Pare că se mișcă plăcile tectonice ale sistemului instituțional postcomunist. Lustra se leagănă ușor, ba chiar au căzut și câteva cărți din bibliotecă. Activitatea seismică se face simțită, dar nu avem cu ce să o măsurăm. Presa pe bune nu mai există, intelectualii au pierdut secretul focului cu care arătau calea. Institutul de fizică a fugii pământului de sub picioare e mut, în general instituțiile statului sunt mai zgârcite în comunicare ca niciodată.
Se întâmplă ceva, dar nu prea înțelegem ce. Putem doar observa semisurpriza pe care ne-o oferă cronologia evenimentelor de la începutul lui septembrie și până acum: perioada campaniei electorale oficiale a fost cea mai liniștită, a fost o paranteză. Și nu, nu putem da vina numai pe regulile specifice campaniei. Pur și simplu turația „scandalurilor“ a fost diminuată, apoi au repornit. De unde și bănuiala că oamenii politici sunt, ca și noi, mai degrabă spectatori sau cel mult actori secundari în piesa care se joacă pe scena națională.
Operațiunea Ghiță - file de poveste pare rezultatul celui mai dur conflict intra-sistem de după 1990, cel puțin dintre conflictele la care publicul este mantinela unor mesaje numai de unii decriptate. Putem spune asta nu pentru că un domn dat în urmărire își deapănă memoria selectivă într-un serial făcut să dureze. Importanța conflictului intra-sistem poate fi dedusă din rezultatul de până acum: suspendarea șefului operativ al SRI. Iar dacă revelațiile cu iz de intoxicare e greu și chiar periculos să fie interpretate, acest rezultat concret constituie trecerea de la simplu scandal la cel de eveniment politic și poate fi interpretat ca atare.
Principala intervenție a politicului în această poveste este aceea a șefului statului, care a făcut publică întâlnirea pe care a avut-o cu Florian Coldea cu puțin timp înainte de a fi anunțată suspendarea acestuia. Astfel, Iohannis practic și-a asumat această mișcare de la vârful ierarhiei militare a SRI. De aici nu este decât un pas până la interpretarea că această asumare vine nu numai pentru a sublinia faptul că „situația e sub control“, dar și că asistăm la o victorie a președintelui. Sigur că acest pas poate fi unul imprudent, dar, în lipsa unei reacții prezidențiale mai ample, el este legitim. Președintele a suferit o înfrângere atât de mare pe 11 decembrie, implicit și la momentul desemnării actualului premier, încât nu-și mai poate permite să facă pași înapoi. Pentru a arăta că mai are ceva sub control, era practic forțat să pară că suspendarea celui numit de Traian Băsescu e în interesul său. Reprezentanții PNL au salutat acest eveniment și au întărit această interpretare a victoriei prezidențiale. Totuși, credibilitatea lor (și) pe acest subiect e redusă pentru că înainte de suspendare nu am văzut vreun reprezentant PNL să întrevadă public această soluție.
Trebuie mai degrabă să vedem în această cvasi-destituire de la șefia SRI o victorie a PSD? Reprezentanții acestui partid, alături de cei ai ALDE, PMP, PRU, au exultat, dar mai ales au cerut să se meargă mai departe. Președintele PSD a cerut Comisiei de control al SRI să-l convoace pe șeful civil al SRI. Dragnea a făcut chiar mai mult, a vorbit despre faptul că a avut „ani de zile o prietenie foarte strânsă cu Eduard Hellvig“. În context, și-a amintit de: „acel proiect frumos, USL... am avut zile, nopți, săptămâni, luni, în care trebuia să gestionăm niște negocieri destul de dure... amândoi stăteam umăr la umăr ca să ducem proiectul mai departe... după ce nu o să mai fim în aceste funcții probabil că relația de prietenie va fi umplută din nou de substanță cu mare drag și din partea mea și din partea lui“.
Președintele partidului de guvernământ e galant cu șeful SRI, dar ancheta merge mai departe, eventual în paralel cu dezvăluirile fostului PSD-ist de frunte, Ghiță. Putem înțelege că, la o eventuală suspendare a președintelui, Hellvig poate fi cruțat. Dar aparenta mână întinsă de Dragnea pare mai degrabă una la intimidare: te cunosc, știu ce poți, atenție la pașii greșiți, vor fi aspru sancționați.
PSD, după ceea ce e cel puțin o victorie simbolică, se simte destul de puternic încât să dea șah la conducerea principalului serviciu secret. Iar asta e consecvent cu discursul-program al coaliției rostit de Tăriceanu la votul de învestitură: „În ultimii ani, românii şi-au dat seama că, dacă prezumția de nevinovăție nu se aplică în justiție, este doar o problemă de timp până când va fi ignorată şi în acțiunile altor instituții ale statului. Românii au votat pentru o țară... în care deciziile majore sunt luate de liderii aleşi prin vot, și nu dictate din afară sau influențate de instituții de forţă. Deciziile într-un stat democratic nu se iau nici împotriva instituțiilor de forţă, nici în favoarea instituțiilor de forţă. Ci în afara influenței lor. Rolul lor este să servească statul și cetățeanul. Nu să devină centre de putere în afara oricărui cadru de control democratic“.
PSD-ALDE ar vrea să se vadă în fruntea unei revolte cetățenești antiautoritare, antiimperialiste și prodemocratice. E o poveste croită cu grijă, în care un rol decisiv îl are reușita primelor luni de guvernare și acumularea unei popularități cât mai mari. Se știe că după alegeri partidul câștigător își sporește popularitatea, efect care e acum accentuat de politicile sociale ale guvernului. Totuși, nu e exclus ca, în dorința sa de a acapara toată puterea, PSD să cadă victima propriilor povești. Reașezarea plăcilor tectonice poate rezerva multe alte surprize.