România opacității organizate și căderea în prezent

Cei ieșiți în stradă după Colectiv se așteptau ca oamenii noi din guvern să oprească trenul politicianismului corupt, fie și aruncându-se în fața acestuia. Deocamdată, rămânem la faza mimării curajului.

Alexandru Gussi 19.07.2016

De același autor

 

A devenit o evidență faptul că actualitatea politică internă nu mai poate fi judecată decât pornind de la imperativele con­tex­tu­lui european și global. Atentate, lovituri de stat, electorate seduse de discursul populist de­se­nează un context instabil în care Europa păcii devine o țintă din ce în ce mai vulnerabilă în fața spi­ri­tu­lui autoritar-totalitar din interior și din exterior. Ro­mânia, datorită alianțelor po­litice și militare din care face parte, pare o insulă de sta­bilitate. Cu toții știm în­să că e o stabilitate artificială, care as­cun­de riscuri ce, din cauza opacității, devin și mai periculoase.

 

Cu cât ne apropiem de momentul elec­to­ral, cu atât vizibilitatea scade, confuzia creș­­te și se instalează conștiința că par­ticipăm la un joc ale cărui reguli nu le con­tro­lăm sau nici măcar nu le cunoaștem. Mo­tivele le știm prea bine: partide fără iden­titate politică, lideri care nu conduc, oameni politici interșanjabili și șantajabili, mass-media structural manipulatoare etc.

 

Noi, spectatorii, deși suntem convocați pen­tru a-i vota pe unii sau pe alții, mai degrabă semănăm cu participanții la o bu­taforie în care, instalați în fotolii mai mult sau mai puțin confortabile, chiar atunci când spectacolul politic trebuie să încea­pă, vedem cum cortina cade, în loc să se ri­dice. Cade, separându-ne implacabil de o sce­nă politică și instituțională a cărei opa­­ci­tate este structurală. Discursul po­li­tic as­cunde vulnerabilitățile sistemice, iar mi­cro-managementul crizelor, absența gu­ver­nării.

 

Un exemplu semnificativ al agravării lipsei de vizibilitate este lansarea ideii, a unor documente și unor procese de dezbatere prin care ar trebui să fie definit un „pro­iect de țară“. O idee apa­rent generoasă, la care sun­tem cu toții invitați să con­tri­buim. Sau poate numai un ali­bi politic pentru o vii­toa­re guvernare de „uni­u­ne națională“? Efectul po­litic nu poate fi decât unul al sporirii confuziei, de vre­me ce logica alegerilor par­lamentare contrazice logica consensuală propusă de la cel mai înalt nivel. Mo­men­tul democratic al deciziei prin vot este astfel golit de sens prin discursul consensual al de­ter­minării a-democratice a unui drum pen­tru Ro­mâ­nia. Dacă așa se determină vii­torul unei țări, dacă la capătul anului elec­toral deja se vede (poate înșelător, dar noi nu avem cum să știm) o mare coaliție, atunci de ce să mai votăm?

 

Cu partide fără proiecte politice demne de acest nume, cu un guvern care nu a avut un veritabil program de guvernare, cu un președinte fără o identitate politică clară, se înțelege că românii pot fi seduși de ideea necesității unui „proiect de țară“. Dar, departe de a ascunde vulnerabilitățile clasei politice, invocarea unui astfel de pro­iect face să apară și mai pregnant con­trastul între, pe de o parte, un discurs ge­neral și generos și, pe de altă parte, rea­li­tatea neputinței politice de la toate ni­velurile.

 

Niciodată nu s-a vorbit mai mult despre transparență, dar niciodată opacitatea nu a fost mai mare. Politicienii fug cât pot de subiectele care deranjează, îi lasă pe teh­nocrați să aducă vești proaste. Și aceștia le aduc împreună cu o înduioșătoare nepu­tință. Ei vor fi țapii ispășitori ai toamnei electorale, în vreme ce partidele au toate un discurs nu numai tipic de opoziție, dar și de-a dreptul iresponsabil. A trecut un an de când șeful statului a avut curajul să respingă un Cod Fiscal care trebuia să mulțumească pe toată lumea. Costul poli­tic s-a dovedit însă insuportabil, ulterior președintele a capitulat, dar azi, dacă pri­vim consecințele, spre exemplu anunțata creștere cu nu mai puțin de 46% a defi­ci­tului comercial al României, creșterea de­ficitului bugetar etc., vedem că motivele de îngrijorare s-au concretizat.

 

Opacitatea vine din convingerea liderilor politici că societatea nu le poate fi decât un adversar, în plus că este și infantilă, nu poate înțelege decât limbajul populist, nu și un discurs lucid. Frica de a înfrunta realitatea duce nu numai la lipsa de trans­parență, ci și la un deficit democratic cro­nic. Cum să ne determinăm interesele din viitor, când prezentul însuși este ilizibil chiar din cauza discursului decidenților? De confuzie și de neîncrederea gene­ra­lizată pe care confuzia o provoacă profită inevitabil populiștii de toate culorile.

 

Excepțiile care trag necesare semnale de alarmă vin din partea unor instituții cum este BNR sau Consiliul Fiscal prezidat de Ionuț Dumitru. Aceștia își „bifează“ da­to­ria instituțională, dar mass-media mar­gi­na­lizează acest tip de mesaj atât din in­teres politic, cât și din lipsă de profe­sio­nalism.

 

Dacă politicienii sunt „numai“ ipocriți, nu și iresponsabili, atunci după toamna po­pulismelor va urma o iarnă a revenirii cu picioarele pe pământ. Aterizarea în rea­litate va fi însă dură. Abia în acestă logică putem însă înțelege poliloghia despre proiectul de țară, consens, uniune na­țio­nală etc. După momentul minciunii elec­torale, să urmeze un moment al ade­vă­ru­lui? Numai dacă realitatea ne va con­damna la așa ceva. Dacă nu, probabil se va mai trage puțin de timp.

 

S-a ajuns aici și din cauza atitudinii gu­vernării Cioloș, care a făcut prea puțin și prea târziu. Dacă nu vrea să rămână ca guvernul care a pavat cu bune intenții dru­mul către o nouă toamnă a minciunii, mai are timp măcar să ne spună cum stăm. Ar trebui să lase sferturile de adevăruri, mi­cile jocuri de imagine și marile proiecte pentru un viitor incert și să ne arate ta­bloul la rece al României de azi. Și nu șmecherește-criptic, ci (în) clar. Problema acestui guvern nu este una politică, ci una morală, pentru că criza morală de după Colectiv i-a adus la putere. Cei ieșiți atunci în stradă se așteptau ca oamenii noi din guvern să oprească trenul po­liti­cia­nismului corupt, fie și aruncându-se în fața acestuia. Deocamdată, rămânem la fa­za mimării curajului. Parcă nici spectacol nu a fost. Numai o repetiție cu public.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22