Sindromul beţiei puterii şi impostura constituţională

Revizuirea se transformă încet, dar sigur în scrierea unei noi Constituţii.

Anul trecut, probabil că nici cei mai pe­simişti simpatizanţi ai USL nu ar fi crezut că în 2013, după 13 luni de la preluarea puterii, guvernarea USL va fi caracterizată tot de improvizaţie şi lipsă de direcţie clară. O culme a improvizaţiei a fost atinsă chiar săptămâna trecută, atunci când cota unică a fost pur şi simplu des­fi­in­ţată prin OUG nr. 55, or­donanţă publicată în Mo­nitorul Oficial. Deşi sem­nată de primul ministru, acesta pare senin şi fără vi­nă, dacă iniţial anunţa „sancţiuni aspre“ pentru vinovaţi, acum găseşte vinovăţii sistemice, încercând astfel să-şi întărească leadership-ul tocmai prin fuga de răs­pundere.

Exemplele consecinţei lipsei de direcţie se văd şi ele în multe domenii, dar devin tragicomice atunci când vorbim despre re­vizuirea Constituţiei. Deschiderea aces­tui proces, fără a avea unul sau câteva scopuri clare la care să se limiteze, a dus deja la scă­parea de sub control a întregii acţiuni. Totul pare că poate fi schimbat, iar când se ajunge prea departe majoritatea repre­zentanților USL (căci ceilalţi sunt ţinuţi drept decor, ca şi Forumul Constituţional) apar şi ei într-o lumină ridicolă, co­rec­tându-şi azi votul de ieri şi neştiind dacă mâine nu se va mai vota o dată asupra aceluiaşi subiect. Practic, Constituţia de­vine rezultatul unei negocieri permanente între PSD şi PNL, dar nu este clar dacă măcar fiecare dintre aceste partide ştie ce vrea. Este însă evident că USL nu (mai) ştie ce vrea, având o existenţă pulsatorie, cele două partide componente trecând ra­pid de la criticarea dură a partenerului de guvernare la cârdăşia cu acesta în acte abuzive. Trei dintre ele sunt direct legate de modificarea Constituţiei. Primul este ace­la al ignorării referendumului din 2009, ceea ce a şi permis reactivarea pre­şedintelui Traian Băsescu prin intervenţiile critice de săptămâna tre­cută şi anunţarea unui po­sibil nou referendum. Al doilea este diminuarea sem­nificativă a pragului de pre­zenţă la referendum, care mai poate fi blocat de Curtea Constituţională. Al treilea este legat chiar de conţinutul modificărilor, nu trebuie să intrăm în detalii pentru a observa că toate ins­ti­tuţiile sunt sau riscă să fie atinse de aceste modificări. Cu alte cuvinte, revizuirea se transformă încet, dar sigur în scrierea unei noi Constituţii.

Pentru a legitima această realitate, pre­şe­dintele Comisiei de revizuire, Crin An­to­nescu, se prevalează de mandatul primit de la alegători şi este adevărat că liderii USL au anunţat o parte din modificările constituţionale pe care le votează în aces­te zile. Totuşi, anul trecut nu ştim să fi fost votată o Adunare Constituantă şi, deşi din punct de vedere juridic, graniţa între revizuire şi scrierea unei noi Constituţii nu a fost încă trecută, pe fond, suntem în faţa unei manifeste depăşiri a stadiului simplei revizuiri. Dacă parlamentul, prin majoritatea calificată deţinută de USL, va ajunge să valideze propunerile făcute de Comisia Antonescu, atunci ne vom afla în situaţia transformării abuzive a acestuia într-o Adunare Constituantă care-şi arogă o modificare profundă a sistemului politic, în absenţa unei dezbateri demne de acest nume.

Degeaba căutăm o raţionalitate politică în spatele unor gesturi ciudate pentru orice democraţie. Chiar şi cele mai îndoielnice sisteme democratice sunt măcar „de­mo­craţii procedurale“, iar noi deraiem cons­tant şi de la această mediocritate. Degeaba încercăm să vedem unde vrea USL să ducă România, este evident că nu vom avea ni­ciodată o minimă definiţie a ceea ce este interesul naţional în viziunea USL. Din­colo de strategiile politice, dincolo chiar şi de divergenţele dintre PSD şi PNL, multe dintre acţiunile USL sunt simplul rezultat al sindromului beţiei puterii, adică sen­timentul euforic de a avea puterea fără să ştii ce vrei să faci cu ea. Deşi această stare este mai pronunţată la Crin Antonescu, ea caracterizează USL în ansamblul său.

Vedem azi, ca şi acum un an, cum se ma­nifestă acelaşi sindrom, în care forţa dată de controlul puterii legislative şi executive este dublată de tentaţia ignorării regulilor statului de drept. Acum un an, beţia pu­terii proaspăt căpătate împingea USL la seria de acte la limita şi dincolo de lege prin care dorea să scape de Traian Bă­sescu. Azi se repetă, sub o altă formă, fe­nomenul forţării ordinii constituţionale, prin care o putere legală şi susţinută de electorat foloseşte abuziv pârghiile pe care le are la dispoziţie. Şi acum beţia puterii poate duce la o impostură constituţională care riscă să fie validată de cetăţeni prin re­ferendum, ceea ce ar deschide calea in­stabilităţii constituţionale.

În aceste condiţii, singura autostradă inau­gurată de către guvernanţi este aceea pen­tru opoziţie. Dar cum aceasta din urmă cir­culă mai nou în maşinuţe chinezeşti, autostrada nu poate fi folosită decât de şeful statului. Acesta nici nu putea să nu utilizeze cadourile primite din partea Co­misiei Crin Antonescu, nu numai pentru că acestea îi permit reactivarea politică, ci şi pentru că îi pun în valoare una dintre atribuţiile sale, de a „veghea la res­pec­tarea Constituţiei“ (art. 80). Cum nu pu­tem crede că USL şi mai ales preşedintele PNL au urmărit repunerea preşedintelui în poziţia privilegiată de a apăra rezultatul unui referendum validat, dar şi „statul de drept“ sau „statul unitar“, trebuie să ne resemnăm cu explicaţia beţiei puterii.

Bilanţul USL de până acum ne duce la două concluzii importante. Prima este că o extrem de necesară revizuire a Cons­tituţiei a fost compromisă, iar întregul proces va trebui luat de la capăt. A doua se referă la epuizarea proiectului USL. PSD şi PNL trebuiau să se limiteze unul pe altul, nu să-şi potenţeze defectele. USL nu va dispărea pentru că a fost atacată din afara ei. USL va dispărea pentru că nu a mai ştiut să iasă din etapa de beţie a pu­terii, dar şi pentru că o componentă a sa, PSD, va fi principalul profitor al acestei situaţii. //