De același autor
Am devenit imuni la stimulii veniți dinspre clasa politică. După declarațiile de săptămâna trecută ale principalilor oameni în stat, tensiunea socială ar fi trebuit să fie „maximă“. Nu pare a fi cazul. Totuși, combinația între diverse scumpiri și zidul PSD în jurul celor amenințați cu urmărirea penală are potențialul de a trezi din amorțire frontul anti-PSD.
O trezire nu atât catalizată, cât mai ales anticipată de discursul prezidențial: „E nevoie de o implicare civică maximă, este nevoie ca toţi cei care doresc o Românie stat de drept (...) să-şi spună opinia“, spunea șeful statului pe 26 septembrie, atunci când a cerut, fără succes, demisia sau demiterea celor două doamne ministru.
Reacția majorității nu s-a lăsat așteptată: „Să se incite lumea să iasă în stradă pentru ca nu cumva această majoritate să facă nu știu ce, mie mi se pare că e o ieșire, un pas din democrație“, a spus liderul PSD și numărul trei în stat. Numărul doi i-a trimis președintelui o scrisoare deschisă în care îl acuza că patronează „abuzurile instituțiilor de forță“, după ce ne spunea cu câteva zile înainte că „se încearcă până la urmă o lovitură de stat (...) se încearcă dărâmarea acestui guvern (...) pentru că DNA a ajuns să fie un instrument care face poliție politică în România“.
„Ieșirea din democrație“, din „responsabilitățile constituționale“, „poliție politică“, „lovitură de stat“, iată tabloul României pictat chiar de conducătorii acesteia. Dar pentru a avea acest tablou complet, să-l adăugăm pe ministrul Justiției: „... aceste constatări arată că justiția scârțâie din toate încheieturile (...) trebuie reformată și trebuie adusă în parametri constituționali“.
Dacă directorii unor întreprinderi ar veni cu declarații similare, nimeni nu ar mai face afaceri cu ele și ar da faliment. România nu e o firmă, dar reflexul partenerilor internaționali, ca și cel al simplilor cetățeni este acela de a nu lua în serios astfel de declarații. Paradoxal, numai neluându-i în serios pe conducători mai dai o șansă firmei România. Asta nu înseamnă însă că, citite într-o anumită cheie, toate aceste declarații nu sunt semnificative pentru starea sistemului politic din România. Sigur că acea cheie nu e evidentă, evident e numai faptul că există o multitudine de conflicte intrasistemice. Clivajul politic pro/anti-PSD e cel mai vizibil, dar nu e decât o pojghiță abuziv simplificatoare a unor lupte din interiorul instituțiilor statului, a unor polițe care se plătesc, a unor orgolii de moguli care își permit luxul răzbunării. Cu (aproape?) orice preț.
În mod evident, una dintre cele mai interesante tensiuni care se vede dincolo de clivajul politic este aceea din jurul DNA. Asaltul mediatico-politic anti-DNA s-a întețit din august. Asta a provocat declarația președintelui francez din 24 august referitoare la modificările dorite de guvern care „nu sunt coerente cu voința de luptă împotriva corupției“, a Comisiei Europene, care punea sub semnul întrebării „ireversibilitatea progreselor înregistrate de România în lupta împotriva corupției“ și activismul constant și voit vizibil al ambasadorului SUA, care încă din 29 august a transmis îngrijorarea Departamentului de Stat privind sensul reformelor inițiate de ministrul Toader.
Deocamdată, e neclar motivul pentru care președintele Iohannis a așteptat timid încă o lună. Apoi a preferat declarațiile politice unei prezențe instituționale la CSM. Poate fi o strategie politică, dar poate fi și rezultatul unei tensiuni care reiese din declarația de la sfârșitul interviului pe care Laura Codruța Kövesi l-a dat Europei FM pe 25 septembrie: „Sunt sesizări [de la SRI], dar mult mai puține faţă de anii anteriori. De altfel, nu primim sesizări nici de la serviciul de informații al Ministerului de Interne“. Faptul că procurorul șef DNA vorbește despre „mult mai puține sesizări“ de la SRI, dar și aproape echivalența pe care o face între SRI și serviciul MI (minister condus de apropiata lui Dragnea) e un un reproș public extrem de dur adresat nu numai conducerii SRI, ci și, implicit, șefului statului.
Ulterior, președintele a luat apărarea DNA, totuși poziția sa rămâne una cel puțin ingrată, dacă nu echivocă, în condițiile în care partidul proprezidențial e condus de Ludovic Orban, care are o imagine de victimă politică a DNA. În plus, o parte dintre cei cu care se luptă pe acest front sunt numiți „din prima“ de șeful statului în ultimul an: prim-ministrul Tudose, ministrul Toader (în primul său mandat), chiar și președinta Înaltei Curți, Cristina Tarcea, care săptămâna trecută a surprins prin votul de partea zonei proguvernamentale din CSM. În demersul său, președintele Iohannis poate face apel la societatea civilă, dar trebuie să-și clarifice aparenta lipsă a utilizării marjei sale de manevră în toate aceste numiri. Nu putea face mai mult? A fost indus în eroare? Apărarea sa sună ca o înfrângere anunțată: „Înainte de alegeri am atras atenția în repetate rânduri alegătorilor că ar fi foarte grav ca persoane condamnate sau judecate penal (...) să ajungă în conducerea statului, fiindcă automat ar apărea o presiune imensă asupra justiției. Iată că acest lucru s-a întâmplat“. Președintele nu fuge de responsabilitate, chiar nu a aflat că nu „a atras atenția“ în mod eficient. Nu atât ieșirea în stradă, cât schimbarea „softului“ politic al zonei anti-PSD poate limita ofensiva pe toate fronturile a actualei puteri.
