Un (nou) război „fabricat în România“

Am devenit imuni la stimulii veniți din­spre clasa politică. După declarațiile de săp­­tămâna trecută ale principalilor oa­meni în stat, tensiunea socială ar fi trebuit să fie „maximă“. Nu pare a fi cazul. Totuși, combinația între diverse scumpiri și zi­dul PSD în jurul celor ame­nințați cu urmărirea penală are potențialul de a trezi din amorțire frontul anti-PSD.

O trezire nu atât catalizată, cât mai ales anticipată de dis­cursul prezidențial: „E ne­voie de o implicare ci­vi­că maximă, este nevoie ca toţi cei care doresc o Românie stat de drept (...) să-şi spună opinia“, spunea șe­ful statului pe 26 septembrie, atunci când a cerut, fără succes, demisia sau demiterea celor două doamne ministru.

Reacția majorității nu s-a lăsat așteptată: „Să se incite lumea să iasă în stradă pen­tru ca nu cumva această majoritate să facă nu știu ce, mie mi se pare că e o ie­șire, un pas din democrație“, a spus lid­e­rul PSD și numărul trei în stat. Numărul doi i-a trimis președintelui o scrisoare des­chisă în care îl acuza că patronează „abu­zurile instituțiilor de forță“, după ce ne spu­nea cu câteva zile înainte că „se în­cearcă până la urmă o lovitură de stat (...) se încearcă dărâmarea acestui gu­vern (...) pentru că DNA a ajuns să fie un instrument care face poliție politică în România“.

„Ieșirea din democrație“, din „res­pon­sa­bilitățile constituționale“, „poliție po­li­ti­că“, „lovitură de stat“, iată tabloul Ro­mâ­niei pictat chiar de conducătorii acesteia. Dar pentru a avea acest tablou complet, să-l adăugăm pe ministrul Justiției: „... aces­te constatări arată că justiția scâr­țâie din toate încheieturile (...) trebuie reformată și trebuie adusă în pa­ra­metri constituționali“.

Dacă directorii unor în­treprinderi ar veni cu de­clarații similare, nimeni nu ar mai face afaceri cu ele și ar da faliment. România nu e o firmă, dar reflexul par­tenerilor internaționali, ca și cel al simplilor cetățeni este acela de a nu lua în se­rios astfel de declarații. Pa­radoxal, numai neluându-i în serios pe con­ducători mai dai o șansă firmei Ro­mânia. Asta nu înseamnă însă că, citite în­tr-o anumită cheie, toate aceste declarații nu sunt semnificative pentru starea sis­temului politic din România. Sigur că acea cheie nu e evidentă, evident e numai fap­tul că există o multitudine de conflicte in­trasistemice. Clivajul politic pro/anti-PSD e cel mai vizibil, dar nu e decât o pojghiță abuziv simplificatoare a unor lupte din interiorul instituțiilor statului, a unor po­lițe care se plătesc, a unor orgolii de mo­guli care își permit luxul răzbunării. Cu (aproape?) orice preț.

În mod evident, una dintre cele mai in­teresante tensiuni care se vede dincolo de clivajul politic este aceea din jurul DNA. Asaltul mediatico-politic anti-DNA s-a în­tețit din august. Asta a provocat declarația președintelui francez din 24 august re­fe­ritoare la modificările dorite de guvern care „nu sunt coerente cu voința de luptă îm­potriva corupției“, a Comisiei Eu­ro­pe­ne, care punea sub semnul întrebării „ire­versibilitatea progreselor înregistrate de România în lupta împotriva corupției“ și activismul constant și voit vizibil al am­basadorului SUA, care încă din 29 august a transmis îngrijorarea Departamentului de Stat privind sensul reformelor inițiate de ministrul Toader.

Deocamdată, e neclar motivul pentru care președintele Iohannis a așteptat timid încă o lună. Apoi a preferat declarațiile politice unei prezențe instituționale la CSM. Poate fi o strategie politică, dar poate fi și re­zul­tatul unei tensiuni care reiese din de­cla­rația de la sfârșitul interviului pe care Lau­ra Codruța Kövesi l-a dat Europei FM pe 25 septembrie: „Sunt sesizări [de la SRI], dar mult mai puține faţă de anii an­te­riori. De altfel, nu primim sesizări nici de la serviciul de informații al Minis­terului de Interne“. Faptul că procurorul șef DNA vorbește despre „mult mai pu­ține sesizări“ de la SRI, dar și aproape echivalența pe care o face între SRI și ser­viciul MI (minister condus de apropiata lui Dragnea) e un un reproș public extrem de dur adresat nu numai conducerii SRI, ci și, implicit, șefului statului.

Ulterior, președintele a luat apărarea DNA, totuși poziția sa rămâne una cel puțin in­grată, dacă nu echivocă, în condițiile în ca­re partidul proprezidențial e condus de Ludovic Orban, care are o imagine de victimă politică a DNA. În plus, o parte dintre cei cu care se luptă pe acest front sunt numiți „din prima“ de șeful statului în ultimul an: prim-ministrul Tudose, mi­nistrul Toader (în primul său mandat), chiar și președinta Înaltei Curți, Cristina Tarcea, care săptămâna trecută a surprins prin votul de partea zonei progu­ver­na­mentale din CSM. În demersul său, pre­șe­dintele Iohannis poate face apel la so­cie­tatea civilă, dar trebuie să-și clarifice apa­renta lipsă a utilizării marjei sale de ma­nevră în toate aceste numiri. Nu putea fa­ce mai mult? A fost indus în eroare? Apă­rarea sa sună ca o înfrângere anunțată: „Îna­inte de alegeri am atras atenția în re­petate rânduri alegătorilor că ar fi foar­te grav ca persoane condamnate sau ju­decate penal (...) să ajungă în con­du­cerea statului, fiindcă automat ar apărea o presiune imensă asupra justiției. Iată că acest lucru s-a întâmplat“. Pre­șe­din­tele nu fuge de responsabilitate, chiar nu a aflat că nu „a atras atenția“ în mod eficient. Nu atât ieșirea în stradă, cât schim­barea „softului“ politic al zonei an­ti-PSD poate limita ofensiva pe toate fron­turile a actualei puteri.