Bucuria de a fi parlamentar

Despre ceva pe care toata lumea o considera o aberatie, adica despre "legea Pruteanu", s-a scris mai mult si s-a discutat mai aprins decat despre modificarea Constitutiei. Lingvisti de prestigiu, mari intelectuali, jurnalisti de prima mana au lasat alte lucruri deoparte pentru a se ocupa de o lege cu prevederi absurde si inaplicabile. Chiar daca exista inca destui "romani verzi" care, pentru a-si consuma complexele si frustrarile, sunt gata sa o aplaude, se poate deja conchide ca senatorul cu pricina a pierdut partida mediatica. Chiar si cei care sunt de acord cu el se feresc sa o spuna deschis, din cauza fricii de a fi ridiculizati. Paradoxal, insa, el si-a atins pe deplin scopul. S-a facut destul zgomot, o adevarata harmalaie chiar, in jurul propunerilor sale. Conteaza ca s-a vorbit despre George Pruteanu, indiferent de tonul adoptat. Era greu sa gaseasca o cale mai buna prin care sa atraga atata atentie din partea mass-media si a unor distinse cercuri intelectuale.

Demolarea mediatica a lui Pruteanu a depasit uneori granite care ar trebui totusi protejate. E adevarat ca senatorul PSD a avut probleme in tinerete cu borcane de zacusca si ghidoane de bicicleta furate. E adevarat si ca a trecut cu nonsalanta de la discursuri fulminante in strada, impotriva lui Ion Iliescu si FSN-lui, in timpul Pietei Universitatii, la discursuri nationaliste primitive, in Parlament, cativa ani mai tarziu. Dupa cum a sarit, fara nici un fel de retineri morale si cu atat mai putin doctrinare, de la conditia de parlamentar CDR, din 1996, la aceea de senator PSD, in 2000. Dar George Pruteanu nu e nici incult si nici sarac cu duhul. Nu e deloc nevoie de astfel de epitete pentru a intari argumentele atat de substantiale impotriva prevederilor legii pe care senatorul in cauza a promovat-o. De fapt, cine il cunoaste pe George Pruteanu stie ca este un om cu umor. Probabil ca in forul sau interior se distreaza si el copios pe seama normelor pe care le-a promovat prin legea sa. La fel cum, foarte probabil, discursurile sale nationaliste nu aveau in spate nici un fel de convingeri profunde. Asta se cerea, asta se oferea auditoriului. Dar astfel de constatari nu sunt deloc circumstante atenuante, ci agravante.

George Pruteanu e, in esenta, expresia unui oportunism politic aproape in stare pura. Un adevarat smecher politic. Cazul sau descrie foarte bine un tip de parlamentar de profesie, foarte multumit de conditia sa, de leafa buna, de masina sa de serviciu, de suma forfetara, de biletele de transport gratuite si de eventualele vizite in strainatate, atatea cate pica. Daca multi politicieni au dorit sa ajunga in Parlament pentru a-si "ajuta" afacerile, eventual pentru a-si recupera investitiile din campania electorala, iar altii, foarte putini din pacate, chiar pentru a face politica, categoria de parlamentari tip Pruteanu au dorit sa fie acolo pentru a nu face nimic. Simpla existenta parlamentara, cu toate atributele ei, le implineste toate aspiratiile.

Tocmai din aceste motive, George Pruteanu trebuia sa se ingrijeasca ca situatia multumitoare in care se afla sa nu fie cumva periclitata. Ceea ce inseamna ca, din cand in cand, conditia sa de parlamentar ravnita de multi altii care au ramas pe din afara listelor trebuie afirmata public prin ceva care sa starneasca, daca nu interes, macar discutii si sa ofere maximum de expunere publica. Cu alte cuvinte, era nevoie de ceva care sa-l legitimeze politic. Mai ales ca e vizibila o schimbare de garda in partidul de guvernamant, iar pozitiile sale nationaliste din trecut nu par sa mai fie la mare pret. In noul context politic international si cu noua pozitionare a PSD-ului, discursurile sale, de regula cu accente antimaghiare, pe care, ca om cu un oarecare talent oratoric, le livra cu usurinta in legislatura trecuta, nu mai sunt recomandabile, din moment ce UDMR s-a dovedit pana acum un aliat corect al partidului sau. Legea de aparare a limbii romane a aparut probabil pentru ca lui George Pruteanu ii era greu sa gaseasca o alta initiativa politica de interes, care sa starneasca suficiente pasiuni pentru a fi luata in seama, dar care, fara sa-l izoleze politic printr-un ton excesiv de nationalist, sa-l faca totusi simpatic in ochii aripii conservatoare, si mai primitive, din PSD, ca si in cei ai peremistilor. Nu e deloc exclus ca George Pruteanu sa se gandeasca chiar la o eventuala aterizare in gradina lui Vadim Tudor, daca usile PSD ii vor ramane inchise la viitoarele alegeri.

Problemele lui George Pruteanu sunt, intr-un cadru mai larg, problemele multor parlamentari romani. Incapabili sa-si construiasca o identitate politica autentica, incearca fie sa obtina garantii interne de partid, calea cea mai lesnicioasa, fie sa iasa cumva in evidenta, chiar prin initiative ridicole, pentru a nu avea surpriza de a se trezi fara loc la urmatoarele alegeri. Costurile unui astfel de sistem viciat, care promoveaza cu prioritate impostura si oportunismul, nu sunt in primul rand financiare, chiar daca multi se plang de dimensiunea bugetului Parlamentului. Oricum, nota de plata o suportam, din nefericire, cu totii.