De același autor
Printre cei mai ardenți susținători ai lui Donald Trump sunt și mulți români americani sau chiar din țară. Gata să reacționeze imediat, adesea agresiv, față de orice critică la adresa noului președinte. Motivațiile diferă. Unii, oameni de afaceri, speră că inițiativele acestuia în economie vor fi stimulative din perspectiva taxelor, vor reduce birocrația și, mai ales, vor contrabalansa concurența "neloială" din partea unor firme care operează în țări ca Mexicul, unde mîna de lucru este evident mai ieftină. Și trebuie spus că o serie de observatori avizați apreciază pozitiv elemente din agenda economică asumată, declarativ, de noua echipă de la Casa Albă. Problema e că măsuri care ar putea să-i ajute pe unii se dovedesc dezastruoase pentru alții, și chiar pentru economia americană în ansamblu, ceea ce va complica serios implementarea acestora. De pildă fermierii din sud, ar fi puternic grav afectați de un război comercial cu Mexicul.
Alții sunt iritați de tonul nejustificat de agresiv al unor mișcări de genul "Black Lives Matter" pentru care cineva ca Michael Brown, împușcat mortal de un polițist alb pe care îl agresa după ce tocmai jefuise un magazin, e prezentat drept un erou doar pentru că e de culoare. Sau de derapajele ideologice din campusurile americane unde, mai ales în zona științelor umaniste, se promovează idei care împing corectitudinea politică în teritorii inimaginabile.
Problema este că plecînd de la nemulțumiri reale, îngrijorări justificate, precum cele legate de terorismul islamic, cei în cauză ignoră cu obstinație problemele enorme pe care le crează declarațiile agresive, impulsive, ale noului președinte, deciziile sale pripite, unele mioape de-a dreptul, mai ales în materie de politică externă și comerț internațional. Paradoxal, deși primește aplauze de la galeria sa electorală Donald Trump nu face decît să aducă, adesea, pe termen mediu și lung, deservicii majore chiar cauzelor pe care atît el cît și susținătorii săi le sprijină cu entuziasm. Theodore Roosvelt spunea "vorbește măsurat, calm, dar înarmează-te cu o bîtă mare". Or, Trump procedează exact invers.
Atunci cînd îi combat pe criticii lui Trump admiratorii acestuia, inclusiv românii din țară sau din America, utilizează trei mari categorii de argumente. În prima categorie intră cele de genul "vă pronunțați fără să știți situația reală de la fața locului". O critică aparent rezonabilă. Numai că, pe de o parte, într-o țară de dimensiunea Statelor Unite nici cei în cauză nu cunosc de o manieră nemijlocită decît atmosfera din zona lor de proximitate iar pe de alta foarte critici față de Donald Trump sunt chiar personalități marcante conservatoare din America, inclusiv din spațiul politic republican. În plus, nu trebuie să locuiești în Statele Unite ca să realizezi impactul, de pildă în Europa, al unora dintre declarațiile și deciziile sale.
Al doilea gen de argumente decretează că criticii lui Trump sunt manipulați de "presa americană marxistă", categorie în care intră invariabil The New York Times, Washington Post sau CNN. Premiza este aceea că jurnaliștii din aceste instituții media distorsionează în mod voit realitatea pentru a-l denigra pe Trump. Ceea ce este în acord cu ceea ce spune și acesta în mod repetat: faptul că jurnaliștii sunt printre cei mai neonești oameni din lume. Astfel de acuze nu vin neapărat pe un teren gol. În America rata de apreciere a publicului față de mass media este relativ scăzută, doar 32 de procente (e drept, nu foarte departe de cota aprobării față de Trump care a ajuns la 36 de procente!) Și e adevărat că, de pildă, în The New York Times, marea majoritate a articolelor de opinie sunt de sorginte liberală, adică de stînga. Cîteodată citești chiar poziții de un radicalism excesiv, de tipul celor care justifică violențele și distrugerile din timpul unor proteste de natură rasială. La fel, publicațiile liberale care l-au aplaudat pe Julian Assange, de la Wikileaks, un om care a afectat grav securitatea națională a Americii, au abordat chestiunea realațiilor sale cu Moscova abia după dezvăluirile cu țintă Hillary Clinton din ultima campanie electorală. Însă multe din articolele din aceste surse conțin elemente factuale de necontestat. În plus, cel puțin în Washington Post, întîlnim în mod curent articole sub semnătura unor comentatori conservatori de marcă precum Robert Kagan, Charles Krauthammer, George Will sau Jeniffer Rubin. Nemaivorbind de faptul că "alternativa de informare" care ni se propune, de tip Fox News sau Breitbart News, este departe de a fi o lumină.
În fine, ultima categorie de argumente, merge pe linia argumentației lui Jeffrey Lord, unul dintre susținătorii lui Trump care apare frecvent la CNN, și face trimitere la Ronald Reagan. Ni se spune că regăsim la Trump multe dintre ideile acestuia, idei inițial respinse dar acceptate ulterior. Or comparația nu are acoperire. Din cel puțin trei motive. Politica externă propusă de Reagan era în deplin contrast cu cea izolaționistă promovată acum la Washington. În al doilea rînd, în timp ce Trump e un personaj "întunecat", gata să jignească, să atace violent, pe oricine nu e de acord cu el Reagan era unul fundamental pozitiv, "luminos", chiar și atunci cînd avea poziții critice. În fine, și poate asta este cel mai important, în timp ce Reagan, conștient de expertiza sa limitată în multe domenii, s-a înconjurat de colaboratori de o excelentă calitate Donald Trump nu e doar un egomaniac, puțin dispus să-i asculte pe cei care nu sunt de acord cu el, dar și-a ales la Casa Albă o echipă mediocră și resentimentară, în frunte cu un personaj ca Steve Bannon, extrem de controversat chiar și printre republicani.
