Adrian Nastase se apropie de limitele creditului sau extern

A fost nevoie de o singura intrevedere intre primul ministru si presedintele Ion Iliescu pentru ca propunerea de impozitare in cota fixa a veniturilor salariale, avansata de guvern, sa ajunga direct la cos. Si asta dupa ce masura cu pricina starnise multe reactii favorabile in mass-media, ceva ce premierul trebuie sa-si fi dorit cu ardoare dupa seria neagra de scandaluri declansata in ultimul timp in jurul unor lideri PSD. Rapiditatea cu care Adrian Nastase a cedat poate fi interpretata in fel si chip. Fie ca o miscare abila, care sa permita opiniei publice sa developeze fara dubii pozitia lui Ion Iliescu in aceasta privinta, atitudinea tipica a unui "conservator de stanga" in raport cu aceea a unui lider social-democrat modern. Fie, din contra, ca o ilustrare convingatoare a controlului deplin pe care presedintele il detine acum asupra partidului de guvernamant. Dar, indiferent cum interpretam lucrurile, premierul apare tot mai evident in postura cuiva obligat la miscari impuse, cu o pozitie deloc de invidiat. Si Ion Iliescu, dar si grupari din propriul partid il imping catre o candidatura la presedintia Romaniei. Daca pierde cursa, iar intr-o finala cu Theodor Stolojan acest deznodamant nu pare deloc imposibil, pozitia sa in partid, dupa ce va fi ratat prima confruntare electorala directa la care a luat parte in cariera sa politica, va fi cu siguranta sever erodata. Daca va castiga alegerile, Adrian Nastase va trebui sa iasa formal din PSD, lasandu-l pe Ion Iliescu intr-o postura de autoritate deplina la varful actualului partid de guvernamant. Or, un Adrian Nastase la Cotroceni nu va avea nici pe departe influenta politica de care s-a bucurat Ion Iliescu ca presedinte.

In plus, dincolo de astfel de incomode dileme de perspectiva, premierul se confrunta cu dificultati curente in crestere. Desi vrea sa lase impresia ca este in continuare pe cai mari, partidul sau are in fata o perioada dificila. Cazul Puwak, ca si acuzele de coruptie lansate in jurul baronilor locali ilustreaza foarte bine situatia de blocaj la varf in care s-a ajuns. Conducerea PSD nu poate, evident, sa ignore semnalele din exterior, mai ales de la Bruxelles, dar, pe de alta parte, trebuie sa faca tot posibilul pentru a-si proteja oamenii de incredere de la nivel central si local pentru a-i avea alaturi si motivati in apropiata perioada electorala. Desi este inca creditat cu scoruri electorale bune, potrivit ultimelor sondaje, PSD nu mai inspira incredere decat unei treimi dintre romani. Situatia ar fi acceptabila, daca partidul s-ar confrunta in continuare cu o opozitie puternic fragmentata. Numai ca, iata, devine tot mai clar ca PSD nu va mai beneficia multa vreme de acest privilegiu. Cu toate incercarile sale sustinute de a o dinamita, alianta PNL-PD se va naste in curand. Se profileaza astfel o alternativa reala la PSD, o formula politica care sa-si poata propune in mod credibil sa castige viitoarele alegeri si sa guverneze Romania incepand din 2005. Aceasta situatie noua, in care succesul PSD la urmatoarele alegeri nu mai apare in mod automat drept inevitabil, are efecte importante. E foarte probabil ca disponibilitatea institutiilor publice de a raspunde fara ezitare comenzilor politice sa scada simtitor. Dupa cum si oamenii de afaceri vor fi mult mai inclinati sa sprijine financiar campania electorala a noii aliante, chiar daca, prudenti, nu o vor face neaparat in mod deschis. Cu toate ca forta logistica, operationala si mai ales mediatica si financiara a partidului de guvernamant ramane formidabila, toate aceste elemente au sansa sa modifice sensibil reperele competitiei politice autohtone.

Posibila schimbare de dinamica electorala interna determinata de reechilibrarea spectrului politic romanesc va avea efecte importante si in exteriorul tarii. La Bruxelles si Washington atitudinea a devenit mai nuantata acum, cand, pe de o parte, se prefigureaza pentru prima data dupa alegerile din 2000 o alternativa politica autentica la PSD, iar pe de alta, pe zi ce trece se dovedeste ca sperantele puse in Guvernul Nastase au fost iluzorii si ca acest Executiv si actualul partid de guvernamant nu au cum promova in Romania, asa cum s-a crezut la un moment dat, transformari de substanta in plan economic si institutional. PSD nu are cum actiona impotriva coruptiei altfel decat la nivel cosmetic. Iar Adrian Nastase nu are nici determinarea si nici nu dispune de o forta electorala personala care sa-i permita sa incalce astfel de restrictii, chiar daca ar dori sa o faca, ceea ce e de altfel indoielnic. O elita politica care si-a cladit puterea si prosperitatea pe controlul fluxurilor financiare dependente de stat nu are cum sa doreasca sa distruga un sistem pe care chiar ea l-a pus la punct. Cei care au mizat pe dorinta primului ministru de a "face istorie" incercand sa transforme tara in profunzime constata acum ca s-au inselat si in ceea ce priveste caracterul, ambitiile si statura sa politica, si in ceea ce priveste logica si limitele relatiilor de putere si de influenta din interiorul partidului de guvernamant.

In acest context, scandalul Puwak a picat cat se poate de prost. Ce poate avea un impact mai neplacut la Bruxelles decat aparitia unor serioase semne de intrebare referitoare la gestionarea fondurilor comunitare puse la dispozitia tarii? Cu programe de finantare SAPARD dirijate catre comuna Cornu, unde, intamplator, au case premierul si ministrul Agriculturii, de care depinde de altfel agentia SAPARD, cu bani din proiecte PHARE ajunsi in firmele detinute de sotul si fiul ministrului Integrarii Europene, reputatia externa a guvernului trece prin momente dificile. O situatie care ii creeaza probleme majore lui Adrian Nastase, aflat intr-o vizibila pierdere de influenta in PSD, care a mizat pana acum pe legitimarea externa ca sursa majora de legitimare interna atat in tara, in general, cat si in interiorul partidului. Varianta la care armata de analisti, experti in comunicare si strategi politici cu care s-a inconjurat premierul pare sa gaseasca tot mai greu raspunsurile potrivite.